Cazul Ludmilei Vartic: Ministerul Sănătății a depistat nereguli în acordarea asistenței medicale la Spitalul Raional Hîncești

Ministerul Sănătății a finalizat ancheta inițiată după decesul Ludmilei Vartic. Verificările au vizat modul în care i-a fost acordată asistența medicală în perioada 5–7 noiembrie 2025, când Ludmila a fost internată la Spitalul Raional Hîncești în urma unei tentative de suicid. Comisia instituită prin ordinul ministrului Sănătății pe 10 martie a identificat mai multe neconformități în acordarea asistenței medicale și a recomandat examinarea responsabilității persoanelor implicate.

Potrivit unui răspuns oferit pentru NewsMaker, Comisia instituită de minister a constatat că intervenția medicală de urgență „a permis stabilizarea pacientei”. Totodată, au fost identificate „mai multe neconformități privind managementul ulterior al cazului, completarea documentației medicale, neefectuarea consultului psihiatric indicat, nerespectarea obligației de notificare a autorităților competente”. Comisia a constatat, totodată, „deficiențe în implementarea protocoalelor clinice și în organizarea proceselor instituționale”.

Ca urmare, comisia a recomandat întreprinderea unor măsuri de remediere, inclusiv examinarea responsabilității persoanelor implicate, aplicarea, după caz, a sancțiunilor disciplinare și consolidarea mecanismelor de control intern, instruire și management al calității în cadrul instituției medico-sanitare.

Reamintim că Ludmila Vartic, fostă educatoare la grădinița „Andrieș” din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie 2026, după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc de locuințe din Chișinău. Mai multe organizații neguvernamentale și activiști au calificat cazul drept un posibil femicid. Soțul femeii, Dumitru Vartic, fost vicepreședinte al raionului Hîncești și fost membru PAS, a fost acuzat de „ani de abuzuri”. Acesta a respins acuzațiile.

După decesul femeii, ministrul Sănătății, Emil Ceban, a anunțat inițierea unei anchete care a vizat inclusiv modul în care i-a fost acordată asistența medicală în noiembrie 2025, când Ludmila Vartic a fost internată după o tentativă de suicid. Totodată, ministrul a precizat că în certificatul de deces cauza morții este indicată drept „cădere de la înălțime”, fără alte urme de violență.

Pe 17 martie, Dumitru Vartic a depus o plângere penală împotriva conducerii și a personalului medical al Spitalului Raional Hîncești și al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Codru”, acuzându-i de neglijență în acordarea asistenței medicale soției sale după tentativa de suicid din noiembrie 2025. Acesta a solicitat procurorilor să stabilească dacă eventualele acțiuni sau inacțiuni ale medicilor au contribuit la decesul femeii.

În paralel, organele de drept au pornit două procese penale în legătură cu moartea Ludmilei Vartic, ulterior conexate într-o singură cauză penală. Dumitru Vartic are statut de învinuit și este cercetat pentru două capete de acuzare. Pe numele acestuia a fost aplicată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, cu consemn la frontieră, la sfârșitul lunii mai, curent, potrivit Procuraturii Generale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) „Îi va afecta pe pensionari și pe familiile cu mulți copii”. Se tem moldovenii de 20% TVA?

Locuitorii Republicii Moldova sunt îngrijorați de posibila introducere a TVA de 20% în toate domeniile economiei. Chișinăuienii i-au spus jurnalistului NewsMaker că se tem de noi scumpiri, în primul rând la medicamente, produse alimentare și resurse energetice.

Pensionarii spun că majorarea prețurilor îi va lovi cel mai puternic. Unii consideră că inițiativa ar putea avea un efect pozitiv, dacă ar fi implementată treptat și însoțită de măsuri de sprijin.

„Legile noastre trebuie să semene cu cele europene, dar s-ar putea adăuga câte 5% pe an, nu direct 20%”, a spus unul dintre cei intervievați. Alții sunt sceptici: „Ce putem face? Benzina s-a scumpit, totul se scumpește, salariul stă pe loc”.

Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 se află acum în consultări publice. Unii locuitori ai capitalei sunt convinși că Ministerul Finanțelor are argumente, dar „măsurile bune nu sunt întotdeauna cu adevărat utile”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: