Cazul minorului bătut și electrocutat de fiul directoarei unui gimnaziu din Ialoveni, în curtea școlii, investigat de Avocatul Copilului
Full Article 2 minutes read

Cazul minorului bătut și electrocutat de fiul directoarei unui gimnaziu din Ialoveni, în curtea școlii, investigat de Avocatul Copilului

Cazul unui copil de 15 ani, care a ajuns la spital după ce a fost agresat și electrocutat de un alt minor, chiar în curtea școlii, ajunge în atenția Avocatului Poporului pentru drepturile copilului. Instituția precizează că cazul, de rând cu alte două de rezonanță, vor fi investigate, după competență.

„Pe parcursul săptămânii precedente, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, în limita atribuțiilor de care dispune, s-a sesizat din oficiu pe trei cazuri de rezonanță, în scopul examinării acestora după competență. Este vorba despre copilul de 15 ani din raionul Ialoveni, care ar fi fost bătut și electrocutat de către un alt elev, în curtea școlii”, se arată în nota informativă emisă de instituție.

Alte două cazuri, potrivit Avocatului Copilului, se referă la două adolescente, de 16 ani, care a rămas orfană și însărcinată să locuiască la persoane străine și fata de 15 ani, care a dat naștere prematură unui copil și se află în situație de risc. „În ambele cazuri, există suspiciunea că a fost comisă infracțiunea prevăzută la art. 174 din Codul Penal al Republicii Moldova, actul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani”, precizează sursa citată.

Amintim că un copil de 15 ani a ajuns la spital, după ce ar fi fost bătut și electrocutat de către un alt minor, în vârstă de 14 ani. Incidentul ar fi avut loc în curtea gimnaziului din satul Malcoci, raionul Ialoveni. Mama minorului susține că copilul său a fost lăsat să plece singur acasă, după ce ar fi fost agresat chiar de fiul directoarei instituției de învățământ.

De menționat că NM a încercat să ia anterior legătura telefonic cu directoarea instituției pentru a confirma declarațiile mamei, potrivit cărora în incident a fost implicat fiul său, dar și pentru a obține mai multe informații referitor la acest caz, însă fără succes.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: