CC a suspendat cele două hotărâri ale parlamentului, care vizează revocarea lui Manole și numirea lui Lupașcu (DOC)

Curtea Constituțională (CC) a suspendat cele două hotărâri ale parlamentului, care vizează revocarea din funcție a Domnicăi Manole și numirea lui Boris Lupașcu. O decizie în acest sens a fost luată astăzi, 23 aprilie. 

„Președintele ad-interim al Curții Constituționale a admis (…) cererea de suspendare a acțiunii hotărârii parlamentului privind anularea prin retragere parțială a hotărârii parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale și a hotărârii parlamentului din 23 aprilie 2021 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale, depusă de Sergiu Litvinenco, deputat în parlamentul Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al CC.

Prezenta decizie este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

Decizia Curții Constituționale by Maxim Stratan on Scribd

Menționăm că astăzi, 23 aprilie, 53 de deputații au votat pentru retragerea hotărârii parlamentului prin care Domnica Manole a fost numită judecătoare la Curtea Constituțională. Tot astăzi, legislativul a aprobat numirea lui Boris Lupașcu în funcția de judecător al CC.

Drept urmare, Partidul Acțiune și Solidaritate a chemat cetățenii să vină în fața Curții Constituționale, pentru a apăra această instituție.

În seara zilei de 23 aprilie, Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate și a solicitat Procuraturii Generale să investigheze acțiunile din parlament sub aspectul infracțiunii de uzurpare a puterii în stat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UNICEF

Copiii din Moldova vor putea fi vaccinați împotriva meningitei B. Circa 10 mii de doze, distribuite în toată țara

Copiii din Republica Moldova vor putea fi vaccinați împotriva meningitei de tip B. Ministerul Sănătății și Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) au anunțat, pe 4 mai, că un lot de aproape 10 mii de doze de vaccin meningococic a ajuns în țară și urmează să fie distribuit în toate regiunile, pentru a asigura acces „echitabil” la imunizare pentru copiii eligibili.

Vaccinul este recomandat pentru imunizarea activă a sugarilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 11 luni, anunță autoritățile.

CNAM îndeamnă părinții și reprezentanții legali să se informeze din surse oficiale și să consulte medicul de familie pentru a beneficia de vaccinare – cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a formelor grave de boală meningococică.

Infecția meningococică este o boală bacteriană gravă, cu evoluție rapidă, care poate provoca meningită (inflamația membranelor creierului) și/sau septicemie (infecție generalizată a sângelui).

Principala cauză a infecției meningococice în Europa este serogrupul B, care afectează în special sugarii și copiii mici. Evoluția poate fi severă, cu complicații majore sau deces, în lipsa tratamentului administrat prompt.

Potrivit datelor oficiale, în anul 2025, în Republica Moldova au fost raportate 16 cazuri de infecție meningococică, dintre care 15 la copii. Patru dintre ei au decedat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: