Dacă ați obosit de forfota de Revelion, puteți să faceți o pauză și să vizionați serialul „Casa de hârtie". Este o istorie despre un jaf obraznic, gândit până în cele mai mici detalii. Personaje impresionante, confruntare dintre hoți și serviciile speciale, ideea opunerii față de sistem – toate acestea te atrag încă din primele episoade. Adăugați la toate acestea istoriile de dragoste și prietenie care dezvăluie fiecare erou dintr-un nou punct de vedere. Chiar nu este de mirare că acest serial spaniol a devenit un hit mondial la Netflix.

Recunosc sincer, deși primul sezon al „Casei de hârtie" a apărut în anul 2017, am ignorat cu încăpățânare existența acestuia până la carantina din anul 2020. Când am văzut în descriere că protagoniștii peliculei pregătesc furtul miliardului, mi-a venit, involuntar, gândul:

„Păi, o jumătate din locuitorii Moldovei pot să scrie un asemenea scenariu. Credite garantate de stat, conspirația guvernului, operațiuni interbancare –toate acestea ne sunt cunoscute". În consecință, când am decis, în sfârșit, să vizionez serialul, am rămas plăcut surprinsă. Există totuși un mare minus: ultimul sezon a apărut în primăvara anului 2020. Vom fi nevoiți să așteptăm cam mult următorul sezon. Dar merită. Vizionați și primiți plăcere. Bella Ciao.

Oare poți să furi un miliard și să mai fii și compătimit? Nu, această istorie nu este despre Ilan Șor și locuitorii din Orhei... Dimpotrivă, este despre revoluționarii care au decis să înfrângă și să învingă sistemul de stat pe propriul teren, profitând de viciile acestuia – lăcomia, minciuna, fățărnicia, sadismul și îngâmfarea „șefilor" care, din nedumerire, sunt împuterniciți cu putere și drept la violență.

Și să te opui în acest caz cu inteligența, ideea, forța interioară, libertatea și dragostea.

Serialul „Casa de hârtie" de la Neflix înseamnă patru sezoane complete (acum este în proces de realizare cel de-al cincilea). În primul rând, este frumos. Iar în al doilea rând, acțiunea se desfășoară într-atât de lejer, viu, dinamic și captivant, încât e imposibil să te plictisești. Și nici să te oprești. O partigiano, portami via / O bella ciao, bella ciao, bella ciao, ciao, ciao...

În timp ce toate studiourile de cinema din lume au amânat premierele filmelor lor până la niște vremuri mai bune, eu am decis să pătrund în esteticul anilor 50. Și chiar dacă nici chiar Hitchcock nu a fost mulțumit de activitatea sa și o considera prea „lejeră", această lejeritate cuprinsă de pandemie s-a dovedit a fi o fereastră spre o altă dimensiune. Desigur, datorită frumoasei Grace Kelly, curajosului Cary Grant și lucrării ideale a pictorului de costume.

„Prindeți hoțul" este o istorie despre un fost hoț care locuiește pe Coasta de Azur. A apărut o persoană care îl imită. Pentru a continua să se bucure de o viață fără griji, eroul principal este nevoit să prindă infractorul cu forțele proprii, iar în același timp – să distrugă și să cucerească inimile femeilor. În acest film nu există dramă și nici stări depresive, pur și simplu este o peliculă frumoasă.

Am vizionat pentru prima oară acest film, pe deplin, acum o lună, cu familia. Până atunci, am vizionat doar fragmente, atunci când părinții îl vizionau la televizor. Nu voi scrie de ce acest film este bun. S-a scris și s-a vorbit deja mult despre aceasta. Pur și simplu vizionați-l.

Subiectul filmului este simplu. Este o istorie despre modul în care s-a format soarta a trei prietene care au venit la Moscova din provincie. În anul 2020, filmul este criticat pentru declarațiile sexiste ale unuia dintre eroii principali. Deși, cu părere de rău, după 40 de ani, multe dintre aceste stereotipuri există și până astăzi în societatea noastră.

Pentru mine, filmul nu este despre aceasta, ci mai degrabă despre faptul că fiecare găsește în el ceea ce caută și că fie chiar și peste atâția ani, deja în realitatea noastră, este greu de prevăzut, cum poate fi destinul tău peste 5, 10 sau 20 de ani.

Anul acesta, mulți dintre noi au petrecut mult mai mult timp cu familiile proprii decât ne-am obișnuit. Pot paria că această densitate a comunicării a fost plină de descoperiri. Filmul actriței și regizoarei canadiene Sarah Polley "Poveștile noastre" este o modalitate excelentă de a conștientiza valoarea acestei comunicări, dar și a acestor mici descoperiri.

Este un film documentar în care Polley pătrunde în istoria propriei nașteri – își amintește de mama sa care a decedat devreme și încearcă să înțeleagă, cum a apărut pe lume (vă spun din start – a fost o istorie încurcată privind tații). Autorul discută cu membrii și prietenii familiei sale, încercând să capteze chipul mamei. Acesta se pierde mereu: fiecare povestește propria istorie. Filmul începe cu note tragice, dar se transformă treptat mai întâi într-un detectiv de familie pe care noi îl urmărim în timp real, apoi culminează într-un catharsis neverosimil. Și împreună cu regizorul, noi ne mirăm, cât de multe pot să încapă într-o viață scurtă de om, cum o inimă poate accepta și iubi și tații „proaspeți", dar și cele mai stranii circumstanțe.

Sarah Polley povestește istoria încurcată a familiei sale cu o bunătate uimitoare, fără niciun fel de morală și stare depresivă. Este un film documentar de o căldură rară, cu care va fi mult mai simplu să ne pregătim de anul 2021.

Dacă v-ați săturat de filme romantice și comedii, puteți opta pentru un serial care să vă țină în suspans. „Messiah" este o producție Netflix care abordează numeroase subiecte – de la situația din Siria, la relațiile dintre Israel și Palestina, jihad și politica externă a SUA. Când, dacă nu de Crăciun, să te gândești la ce s-ar întâmpla dacă lumea modernă s-ar confrunta cu a doua venire a lui Isus pe pământ. Ar fi primit cu brațele deschise? Ar fi alungat cu pietre? Am ști să deosebim un profet de un impostor? Am recunoaște o minune dacă s-ar întâmpla sub ochii noștri? Unde se termină credința și încep îndoielile?

Unii vor spune că abordarea este naivă, alții, mai religioși, vor acuza producătorii de blasfemie. Cu siguranță pot să vă spun un singur lucru: nu este un film care să vă răspundă la întrebări, ci unul care să vă provoace să vă puneți altele noi.

În aceste câteva zile de odihnă, ne dorim foarte mult să uităm despre neplăceri, pandemie și serviciu, să ne odihnim mintal și să vizionăm un film după care va fi liniște și ne vom simți bine. De aceea eu vă sugerez să acordați atenție filmului-poveste „Pielea de măgar" (1982). Probabil, l-ați vizionat deja, dar această peliculă poate fi vizionată la nesfârșit.

Este un film în care sunt respectate toate ritualurile poveștilor. Aici există o prințesă, o vrăjitoare rea, o zână bună, o mamă vitregă perfidă, un rege naiv. Și un prinț minunat – că doar nu se poate fără el.

Pentru cei care nu au vizionat filmul, vă povestesc pe scurt despre ce e. Prințesa Theresa, fiica unui rege sărăcit, fuge din fața altarului ca să nu se mărite cu regele bătrân și respingător al țării vecine, fiind impusă de mama sa vitregă. Ea este nevoită să se ascundă de toți, să se prefacă în cerșetoare și să rătăcească departe de casă în pielea unui măgar bătrân. Dar cu ajutorul dibăciei sale, al magiei și al zânei cele bune, ea reușește să rezolve toate problemele și să devină fericită.

Și chiar dacă acest film nu este despre Revelion, oricum, el este „cald și de sărbătoare". Și cu un final fericit care adesea nu ne ajunge în viața de zi cu zi.

Vă recomand să vizionați „Eu sunt profesor", un film indian din anul 2018. Spoiler: dansuri nu vor fi.

Este un film care motivează foarte mult. Nu pot reda în cuvinte, câte senzații, emoții și inspirație oferă. Eroina principală (Naina Mathur) este un exemplu, cum ar trebui să fie un pedagog. Actrița Rani Mukerji a făcut față cu brio acestui rol. În pofida atitudinii tatălui său față de alegerea profesiei sale și a Sindromului Tourette, de care suferea Naina încă de la naștere, ea a mers mai departe, chiar dacă drumul său a fost lung și istovitor. Dar toate depind de dorința noastră și de cât de mult ne dorim acest lucru. Vor fi mereu dificultăți, disperare, dar dacă nu lași mâinile în jos și dai dovadă de perseverență, toate îți vor reuși. Nu veți pierde aceste 116 minute.

Sărbătorile de iarnă constituie pentru mulți un motiv de a se ocupa de autoreflectare: revizuirea vechilor fotografii și jurnale în căutarea sensurilor uitate și a noilor puncte de orientare. Dacă aveți anume o asemenea dispoziție, înseamnă că filmul documentar „Plajele lui Agnès" vă va „monta" spre o stare de spirit potrivită.

Veți petrece aproape două ore în compania regizorului francez Agnès Varda, călătorind pe plajele care au avut un rol important în viața acesteia. Ascultând comentariile ei pline de umor, autoironie și înțelepciune despre viața sa personală și profesională, veți afla multe lucruri noi nu numai despre „nașa" „valului nou" francez, dar și despre sine.

Este un film nu numai despre studierea sinelui, dar și despre călătoriile nemaipomenite în care ar putea pleca o persoană folosindu-și fantezia. Este o abilitate foarte importantă în condițiile pandemiei globale, nu-i așa?

Filmul poate fi vizionat în mod gratuit pe platforma MUBI unde, apropo, este publicată o colecție întreagă de lucrări ale lui Varda. În primele 30 de zile, puteți viziona filmele de pe această platformă în mod gratuit, în formatul unei perioade de probă.

Cu cât devin mai matură, cu atât mai frecvent vizionez filme cu desene animate și filme pentru copii – sincere, sufletești, pe alocuri naive, la fel ca și copiii. De aceea în short list-ul meu sunt filme sînduioșătoare despre cele mai simple lucruri. Așa cum este, de exemplu, lucrarea regizorului francez Nicolas Vanier „Îndreaptă-ți aripile".

Este un film bine gândit, frumos și sensibil despre Cristian, un tată ornitolog pasionat obsesiv de muncă, și despre fiul acestuia Thomas – un simplu adolescent care este nevoit să-și petreacă vacanța într-o provincie îndepărtată. Viața tatălui departe de civilizație este previzibil deprimantă pentru Thomas, dar toate se schimbă atunci când el decide, pe neașteptate pentru sine, să-l ajute pe tatăl său în creșterea unei specii de gâște pe cale de dispariție și să le întoarcă în habitatul lor natural.

Aici sunt de toate: și interacțiunea dintre tați și copii, și probleme de ecologie, și multe altele. Dar cel mai important este faptul că filmul impune spectatorul să-și facă griji pentru un simplu băiat de la oraș care a decis, doar cu un deltaplan, de unul singur, să arate gâștelor o cale sigură de zbor spre casă. Apropo, filmul se bazează pe o istorie reală a lui Chiristian Moullec, un meteorolog francez, ornitolog și activist în ecologie.

„Și dacă mâine nu va fi? Astăzi, de exemplu, nu a fost!".

Nu credeți că timpul s-a oprit, că v-ați blocat în una și aceeași zi și că nu se întâmplă nimic nou, mai ales ceva bun? Cred că acum, în această perioadă dificilă pentru lumea noastră, mulți își amintesc cu tristețe despre modul în care am trăit până în anul 2020.

Vreau să reamintesc (dar, poate, cineva a ratat această capodoperă) despre o comedie pe care o pot viziona la nesfârșit și de fiecare dată, aceasta îmi provoacă o mulțime de emoții pozitive. Denumirea filmului „Ziua Cârtiței" de regizorul Harold Ramis a devenit unul de uz general (mai devreme, îl foloseam personal adesea pentru a-mi descrie zilele cotidiene).

Eroul principal al filmului, meteorologul Phil Connors, rol interpretat de irepetabilul Bill Murray, a venit cu echipa de filmare într-un orășel pentru a reflecta „ieșirea la lumină" a cârtiței. Conform tradiției, la 2 februarie, în orașele din SUA și Canada se organizează adevărate sărbători în așteptarea cârtiței vizionare care va ieși din vizuina sa. Locuitorii din America de Nord mizează anume pe prognozele acesteia despre sfârșitul iernii.

Dar să revenim la eroul principal – cinic, obosit de muncă și, se pare, de viața monotonă, care nu respectă alți oameni. Anume el „a avut onoarea" să se blocheze în una și aceeași zi pe timp îndelungat. Ce se întâmplă mai târziu, se va elibera oare Phil de ziua interminabilă și dacă da, ce anume îl va ajuta să schimbe cursul evenimentelor – veți vedea singuri. La final, vă așteaptă un tablou plăcut al unei adevărate dimineți de iarnă pe care de mult nu ați mai văzut-o în Moldova.

„Ziua Cârtiței" nu înseamnă doar o comedie bună, emoții pozitive și elemente de „umor negru" care se strecoară pe alocuri. Acest film te impune să chibzuiești asupra faptului că ne putem elibera de viața monotonă doar atunci când ne vom schimba atitudinea față de viață. Când noi înșine vom face ceva pentru a colora viața noastră și viața celor dragi. Chiar și în cele mai complicate timpuri, există ceva frumos alături, pur și simplu noi nu observăm.

• S-a schimbat ceva.
• E mai bine sau mai rău?
• Dacă s-a schimbat ceva, deja e bine.

O glumă obișnuită pe care ați auzit-o cu toții, precum că anul 2020 ar trebui să se termine cu sosirea extratereștrilor. Se presupune, firește, că extratereștrii sunt clasici – cei care doresc să extermine oamenii așa, „pur și simplu", ca în „Ziua Independenței" și ca în numeroasele cărți și filme mai puțin cunoscute. Și bineînțeles, până la urmă, ai noștri (a se citi – oamenii) îi vor învinge neapărat pe extratereștrii cei răi.

Dar cum ar fi dacă extratereștrii ar veni nu de dragul distrugerii, nu pentru resursele terestre (care sunt cu mult mai puține și mai epuizabile decât ne-am obișnuit să credem), ci ca să ne ajute, să ne învețe, să ne avertizeze sau chiar să ne ceară ajutorul? Oare sunt pregătiți oamenii de așa ceva? De fapt, de ce sunt pregătiți oamenii? Ce știm noi despre viitorul nostru și, ce-i mai important, am putea noi accepta asemenea cunoștințe dacă acestea ar fi în afara limitelor imaginației noastre?

Pandemia globală din anul 2020 este timpul potrivit ca să ne gândim la ceva mult mai important, în primul rând, la noi personal. Sau pur și simplu să vizionăm unul dintre cele mai bune filme din anul 2016, cu încărcătură filozofică, cu o coloană sonoră extraordinară, cu un „Oscar" și alte 25 de premii ale academiilor de cinematografie mondiale.

La finalul acestui an dificil, ne-am dori o istorie lejeră și optimistă. Filmul „Viața Secretă a lui Walter Mitty" este tocmai una dintre acestea.

Eroul principal este un colaborator obișnuit al unei reviste, cu stranietățile și grijile sale. La fel ca și alții, el riscă să fie concediat din cauza trecerii publicației în versiune electronică, iar pentru a evita acest lucru, trebuie să depună eforturi maxime. A primit sarcina de a realiza coperta principală a revistei, dar se constată că nu are fotografia potrivită. Acum, eroul principal trebuie să pornească în căutarea autorului fotografiei – un călător celebru.

Filmul întrunește elemente de comedie, peripeții și dramă ușoară. În plus, este și foarte frumos. Este potrivit pentru a uita de rutină și pentru a sărbători cu optimism Revelionul.

Dacă m-ar întreba cineva, care ar fi singurul film cu care aș zbura pe Marte, pentru a-l viziona acolo, în timpul liber, împreună cu extratereștrii, fără a sta prea mult pe gânduri, aș lua cu mine filmul german „Viețile altora", adică ale pământenilor.

În perioada postbelică, practic fiecare persoană din RDG era urmărită de agenții de informații ai Stasi. În Berlinul de Est, un colaborator al serviciului de stat a primit ordinul să urmărească dramaturgul Georg Dreyman și iubita acestuia – o actriță cunoscută, ambii fiind bănuiți de dragostea pentru adevăr și libertatea gândirii. El este pătruns de ideile acestora și își salvează eroii, trecând de partea lor.

Este un film profund, talentat, care uimește prin intrigi, estetică, trucuri de spionaj și întorsături absolut neașteptate.