Ion Ceban

Ceban a comentat atacul asupra Odesei și propune ajutoare pentru victime: „Într-o zi se va termina acest război”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a comentat, în debutul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei Chișinău din 24 iulie, atacurile cu rachetă asupra Odesei, din ultima perioadă. Ceban a calificat bombardamentele Rusiei asupra regiunii drept „acțiuni greu de imaginat”. Edilul și-a exprimat speranța că războiul se va termina în curând și i-a cerut subalternului său, Boris Gîlcă, șeful Direcției generale asistență medicală și socială, să identifice ajutoare pentru oamenii din Odesa.  

„Am văzut cu mare regret informațiile și imaginile din Odesa, unde au fost foarte multe lovituri și unde a fost avariată, inclusiv, biserica. Sunt acțiuni greu de imaginat și transmitem cele mai bune gânduri că într-o zi se va termina acest război unde au de suferit oamenii. Dl. Gîlcă, vedeți, vă rog, pe zona ajutoarelor cu ce putem contribui. Suntem în relații bune cu primăria de acolo și mulți alții și trebuie să ajutăm dacă putem oamenii și dacă au nevoie de ajutor în acest sens”, a declarat Ion Ceban.

De menționat că atacurile asupra Odesei s-au intensificat, după ce Ucraina a atacat pe 17 iulie cu drone Podul Kerci din Crimeea anexată, provocând o explozie de proporție, soldată cu victime. Pe 23 iulie, trupele ruse au lansat un atac cu rachete asupra regiuni, soldat cu un deces și rănirea a altor 19 persoane, inclusiv patru copii. Catedrala „Schimbarea la față” – cea mai mare biserică ortodoxă din Odesa – a fost distrusă. Pe lângă catedrală, în oraș au fost avariate două monumente de arhitectură.

Președinta Maia Sandu și vicepremierul Nicu Popescu au condamnat public pe 23 iulie atacurile rusești asupra Ucrainei. Șefa statului a declarat că „este sfâșietor să urmărești scenele de distrugere din Odesa”, iar Popescu a menționat că imaginile din orașul ucrainean sunt „devastatoare”.

Atacurile, însă, au continuat. O explozie puternică s-a produs în noapte din 24 iulie chiar lângă granița României, după ce forțele ruse au bombardat din nou regiunea Odesa.  Rachete și drone ar fi lovit porturile Reni și Ismail, situate pe Dunăre, în apropierea graniței româno-ucrainene. Potrivit corespondenților militari, au fost atacate rezervoare petroliere, depozite cu arme și echipamente NATO. În plus, un depozit cu cereale a fost distrus și patru angajați au fost răniți, a anunțat comandamentul militar din sudul Ucrainei pe rețelele sociale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Marea Dictare Națională: 3 500 de persoane, inclusiv elevi cu deficiențe de vedere, au participat la ediția din acest an. Ce text au scris concurenții

3 500 de persoane au participat, duminică, la cea de-a IV-a ediție a Marii Dictări Naționale, organizată cu ocazia Zilei Limbii Române. Evenimentul s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și în cel puțin 16 raioane ale țării.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la dictare au participat elevi, profesori, părinți, bunici și persoane de diferite vârste, care și-au testat cunoștințele de limbă română.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Vasile Tofan a vorbit despre rolul limbii române în păstrarea identității naționale și a amintit că revenirea la alfabetul latin și readucerea limbii române în centrul vieții publice au reprezentat unele dintre cele mai importante realizări ale renașterii naționale.

Limba pentru care atunci s-a luptat este astăzi limba în care putem trăi liber. Limba noastră ne-a trecut prin vremuri mult mai grele decât cele de astăzi, ne-a păstrat identitatea când alții au încercat să ne-o schimbe și ne-a ajutat să ne recâștigăm demnitatea. Astăzi, ne însoțește în drumul nostru înainte, ca o țară liberă și europeană”, a spus prim-ministrul.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

O premieră a ediției din acest an a fost participarea elevilor cu deficiențe de vedere. Ministerul Educației și Cercetării a asigurat condițiile necesare pentru ca aceștia să poată lua parte la concurs.

Participanții au scris un fragment din lucrarea „Testamentul”, semnată de Gheorghe Urschi. Textul dictării a fost făcut public în dimineața concursului, pentru a asigura condiții egale tuturor participanților.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Lucrările vor fi evaluate de o comisie specială constituită de Ministerul Educației și Cercetării. Participanții care vor obține cele mai bune rezultate vor fi premiați în cadrul unui eveniment festiv.

Marea Dictare Națională a fost lansată în anul 2023 de Ministerul Educației și Cercetării, în scopul promovării limbii române și al încurajării utilizării corecte a acesteia. Ediția de anul trecut a reunit peste 2 000 de participanți.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: