Colaj NM

Ceban acuză poliția că ar crea „intenționat și artificial” ambuteiaje în Chișinău. IGP: Nu faceți PR pe seama noastră în campania electorală

Candidatul Mișcării Alternativa Națională (MAN) la șefia capitalei, Ion Ceban, tot el primar al municipiului Chișinău, suspendat din funcție, acuză poliția că ar crea „intenționat și artificial” ambuteiaje în capitală. Declarațiile au fost făcute de Ceban într-un live din centrul Chișinăului. Contactată de NM, șefa Secției comunicare și protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP), Diana Fetco,l-a acuzat pe Ceban de manipulare, calificând declarațiile acestuia drept „regretabile”. Mai mult, ea l-a îndemnat pe politician să nu își facă PR pe seama poliției, în campania electorală.  

„Orașul este absolut liber. Ce fac cei care execută ordinile PAS de la MAI? Uitați-vă, merg pe stradă, orașul este liber. Într-o parte, pentru că în altă parte creează ambuteiaje în mod artificial. Poliția, în loc să dirijeze traficul, în mod intenționat, ca oamenii să se supere, să spună că Ceban e rău, că nu face. (…) Ați văzut cum au creat ambuteiaje pe Vieru în vale? Nu am cuvinte, ce mizerie. (…) Stau pe stradă, pentru că ei au blocat totul. Mama lor de șarlatani. Uitați-vă, stau în drum. Nicio mașină. De ce? Pentru că ei fluidizează acolo traficul. Șarlatanii, șarlatanilor”, a declarat Ceban.

NM a solicitat un comentariu din partea IGP. Diana Fetco a calificat „regretabil” gestul lui Ceban, care, spune ea, a ales să arate o stradă liberă, care duce spre centrul capitalei, și nu ieșirile din oraș, unde se circulă cu mare dificultate, mai ales în orele de vârf.

„În acest context, vă informam că astăzi vor fi retrase toate echipajele de poliție care defluidizează traficul rutier și vor fi ridicate doar dronele pentru a arăta situația reală și cum se circulă fără implicarea oamenilor legii. (…) Precizez că semafoarele din capitală nu sunt sincronizate între ele, or colegii noștri implicați la defluidizarea traficului comunică prin stațiile radio despre străzile și intersecțiile unde se necesită degajarea traficului”, a declarat Fetco.

IGP recomandă administrației publice locale, în acest sens, ca atunci când va elabora anumite proiecte de infrastructură să se consulte cu Poliția pe aspectele de siguranță rutieră, or „aceasta este problema de bază a ambuteiajelor din capitală”, conform sursei citate.

„Îndemnăm actorii politici să nu-și facă PR politic în campania electorală pe seama Poliției, dar să-și îndeplinească fiecare instituție atribuțiile funcționale”, a mai declarat Diana Fetco.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul vrea mai puțină birocrație și mai puține controale la antreprenori. Ce propune premierul Tofan (VIDEO)

Guvernul pregătește modificarea sau eliminarea unor reguli, autorizații și proceduri considerate inutile pentru întreprinderi. Premierul Vasile Tofan a prezentat, pe 9 septembrie, un set de măsuri care ar urma să reducă birocrația și să schimbe modul în care statul controlează activitatea companiilor.

Propunerile vizează circa 100 de acte normative. Acestea sunt incluse în două proiecte: unul pentru modificarea legislației, iar celălalt – pentru modificarea sau abrogarea unor hotărâri de Guvern. Documentele sunt examinate de Ministerul Justiției și Centrul Național Anticorupție.

Autoritățile analizează aproximativ 80 de acte permisive pentru a stabili care dintre ele pot fi eliminate sau înlocuite cu simple notificări. Alte 172 de proceduri cu caracter permisiv au fost identificate în afara listei stabilite prin lege. Acestea vor trebui justificate și incluse în nomenclator sau simplificate.

Printre propuneri se numără eliminarea plăcilor galbene de înmatriculare pentru vehiculele care transportă pasageri. Potrivit premierului, acestea generează costuri suplimentare, fără să contribuie la siguranța pasagerilor.

Autorizațiile sanitar-veterinare și certificatele de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor nu vor mai trebui refăcute doar pentru că a fost prelungit contractul de chirie. Dacă activitatea și condițiile nu se schimbă, documentele ar urma să fie valabile pe termen nelimitat.

Statele de personal nu vor mai fi obligatorii, iar documentele și instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă vor putea fi realizate online. Guvernul propune și recunoașterea acreditărilor europene ale laboratoarelor medicale, pentru a evita repetarea verificărilor și cheltuielile suplimentare.

Ar urma să fie simplificate și procedurile pentru construcțiile agricole și energetice mici. Clădirea și rețelele care o deservesc vor putea fi autorizate împreună, iar avizele necesare vor fi obținute direct de autorități, fără ca investitorul să fie trimis de la o instituție la alta.

Mai puține controale neplanificate la antreprenori

O altă direcție a reformei vizează controalele inițiate de autorități la firme. Companiile cu risc redus și fără încălcări repetate nu vor mai fi verificate la fel ca întreprinderile cu risc ridicat. Guvernul propune mai multe controale planificate și limitarea verificărilor inopinate.

În prezent, controalele fiscale planificate reprezintă aproximativ 4% din total. Totodată, durata și frecvența verificărilor ar urma să fie stabilite în funcție de riscuri, iar abaterile minore să poată fi remediate înainte de aplicarea unor sancțiuni.

„Performanța instituțiilor nu trebuie măsurată după banii colectați din controale. Indicatorii trebuie să urmărească riscul redus, respectarea procedurilor și creșterea conformării voluntare. Controlul trebuie să aibă scop de prevenție și conformare, nu de pedeapsă”, transmite Guvernul.

Din 22 iulie până pe 6 septembrie, Guvernul a primit 213 sesizări de la antreprenori. Dintre acestea, 38 s-au referit la controalele statului, iar aproape 74% dintre plângerile din această categorie au vizat Serviciul Fiscal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Executivul precizează că măsurile nu sunt încă definitive. Cele care presupun modificarea unor hotărâri vor fi examinate de Guvern, iar schimbările legislative vor fi transmise Parlamentului. Unele propuneri ar putea fi ajustate sau eliminate în procesul de aprobare.

„Acest proces nu se termină cu pachetul de astăzi. Vom continua să revizuim reguli și acte permisive, să eliminăm dublările și să digitalizăm procedurile acolo unde se poate. Va încurajez să comentați și să raportați alte sugestii pentru simplificare. Cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorul rămân. Dar procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a transmis prim-ministrul Vasile Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: