chisinau.md

Ceban, despre limitarea circulației în capitală: „Cineva, călcând pe greblă anul trecut, pune aceeași greblă”

Primarul capitalei Ion Ceban susține că restricțiile privind circulația transportului public în capitală, anunțate de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP), nu își au rostul. În cadrul ședinței primăriei din 1 martie, edilul și-a exprimat speranța că, în curând, se va reuși achiziționarea unui număr mai mare de autobuze.

Primarul de Chișinău a declarat că nu consideră justificate restricțiile anunțate de CNESP, care prevedeau ca, în zilele de sîmbătă și duminică, circulația transportului public din capitală să fie redusă.

„În ceea ce ține de restricțiile la transport. Ne-am expus și considerăm că nu vor duce la nimic bun. Atât pe perioada de luni până vineri, cât și în weekend. Este regretabil când cineva, călcând pe greblă anul trecut, pune aceeași greblă în fața autorităților, repetat”, a declarat Ion Ceban.

Primarul capitalei consideră că una dintre soluțiile pentru reducerea riscului de infectare în transportului public ar fi achiziționarea unui număr mai mare de autobuze.

Acesta s-a referit la demersul Primăriei către Parlament, privind negocierile directe dintre municipalitate și operatorii economici, în vederea achiziționării autobuzelor: „Am făcut toate demersurile necesare la autoritatea publică centrală, să ne permită negocieri directe. Dacă mă ascultau pe mine, astăzi aveam sute de mijloace de transport în mun. Chișinău. Dar, iarăși, cineva a preferat să facă politică, populism. În instanța finală ne-am ciocnit de birocrația ordinară a autorităților centrale, când a fost anulată posibilitatea ca să procurăm în urma ofertelor existente acele autobuze”.

Ceban a amintit că, săptămâna trecută, a fost relansată licitația și speră că în termen de circa 40 de zile se va face claritate cu privire la oferte și nu se va pierde timp cu contestații. Edilul a mai spus că mizează pe susținerea consilierilor municipali: „Mizez pe bunavoința și conștiința celor care fac spume la microfoane. Astăzi nu e de microfoane, dar de faptul că trebuie să diminuăm din aceste riscuri și ele sunt două obiective de bază: 1. vaccinarea cu un vaccin bun și 2. crearea tuturor condițiilor pentru diminuarea riscurilor de infectare, iar transportul public este unul dintre ele”.

***

Pe 26 februarie de Comisia națională extraordinară de sănătate publică a emis o decizie care prevede ca transportul public din municipiul Chișinău trebuie să fie limitat în zilele de sâmbătă și duminică. Măsura viza perioada 1-15 martie, iar autoritățile locale erau îndemnate să stabilească  un regim de circulație limitat al transportului public în raza municipiului, se arată în document.

Pe 27 februarie, autoritățile municipale au anunțat că circulația transportului public din capitală nu va fi sistată în zilele de sâmbătă și duminică, așa cum a decis în ajun Comisia națională extraordinară de sănătate publică. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică a municipiului Chișinău.

„Transportul public din municipiul Chișinău va funcționa, în continuare, la capacitate maximă, în zilele de lucru, cu respectarea obligatorie a prescripțiilor de sănătate publică (…). În zilele de sîmbătă și duminică, transportul public va activa conform programului stabilit pentru zilele de odihnă cu monitorizarea strictă a regimului epideomiologic”, se arată în documentul semnat de primarul Ion Ceban și viceprimarii Angela Cutasevici și Tatiana Bucearschi.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Cristian Rizea, eliberat condiționat din penitenciar: decizia Tribunalului din România

Tribunalul Ilfov din România a dispus, pe 2 iulie, eliberarea condiționată a fostului deputat Cristian Rizea, aflat în detenție la Penitenciarul București-Jilava. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară.

Prin hotărârea definitivă, tribunalul a decis punerea în libertate a condamnatului, cu condiția ca acesta să nu fie arestat sau reținut în altă cauză.

Cine este Cristian Rizea?

Fostul deputat român Cristian Rizea s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru acţiuni de corupţie.

Rizea a devenit cunoscut publicului larg din Republica Moldova la sfârşitul primăverii anului 2021, când s-a lansat în politică cu formaţiunea NOI. Ulterior, el a început să înregistreze video şi să distribuie pe reţelele de socializare aşa zisele „dezvăluri”, în urma cărora a fost denunţat de mai multe ori pentru defăimare.

Rizea a fost lipsit, la finele anului 2021, de dreptul de a avea statut de refugiat pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a mai respins şi solicitarea lui Rizea privind suspendarea decretului prezidenţial din 2020 prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova.

Ex-deputatul român a fost extrădat din Republica Moldova în România, în seara zilei de 27 aprilie 2023. Acesta a fost declarat persoană indizerabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. Pe 28 aprilie, presa din România a scris că Rizea a fost încarcerat în Penitenciarul din Vaslui.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: