Primăria Chișinău

Primarul Chișinăului, îndemn către țările UE pentru a deschide negocierile privind aderarea Moldovei. Însă a confundat instituțiile europene

Liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN) – partid condus și lansat de actualul primar al municipiului Chișinău, fostul socialist Ion Ceban – consideră că integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană (UE) este singura cale pe care țara noastră trebuie să meargă. Edilul a chemat societatea să se unească în jurul acestui deziderat, iar țările membre ale UE – să sprijine Moldova și să dea undă verde începerii negocierilor de aderare. Ce-i drept, edilul a comis o confuzie în mesajul făcut public pe 14 decembrie – zi în care începe summitul de două zile de la Bruxelles. Acesta a menționat că decizia privind aderarea țării noastre la UE urmează să fie luată de Consiliul Uniunii Europene. În realitate, decizia urmează să fie luată de Consiliul European, care reunește pe 14 și 15 decembrie șefi de state și de guverne din toate țările membre ale UE.

„Înțelegem că actualul context regional dificil, legat de războiul din Ucraina și de unele divergențe bilaterale dintre unele țări membre UE și Ucraina, ar putea deveni motivul de a refuza Ucrainei și, posibil, Republicii Moldova inițierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Indiferent de decizia Consiliului Uniunii Europene, considerăm că Moldova poate progresa pe calea integrării europene mult mai rapid. Acest lucru depinde de abilitatea clasei politice de a implementa reforme, spre a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor. La fel, este importantă popularizarea ideii de integrare europeană în societate. Fiecare om trebuie să înțeleagă cât de important este dezideratul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, a declarat Ion Ceban.

MAN a îndemnat în acest context „toate țările membre ale Uniunii Europene să sprijine Republica Moldova și să dea undă verde începerii negocierilor privind aderarea la UE”.

Captură foto/Ion Ceban/Facebook

Precizăm că astăzi, 14 decembrie, începe summitul de două zile al Consiliului European, în cadrul căruia va deveni cunoscută soarta Republicii Moldova. În ajun, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care a recomandat Consiliului European să ia o decizie favorabilă privind începerea negocierilor de aderare cu Moldova și Ucraina. În rezoluție se subliniază că UE ar trebui să stabilească termeni clari pentru candidații la aderare. Totuși, parlamentarii europeni precizează că acest proces nu ar trebui să fie grăbit. Înainte de toate, țările candidate trebuie să demonstreze că sunt dedicate democrației, respectă normele statului de drept, respectă drepturile omului și protejează minoritățile.

***

Ion Ceban a câștigat alegerile pentru fotoliul de primar al municipiului Chișinău din primul tur al alegerilor generale locale, din 5 noiembrie, pe listele MAN – partid declarat pro-european pe care îl conduce. Acesta este al doilea mandat de primar al lui Ceban. În 2019, el a venit la cârma Primăriei Chișinău pe listele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).

Precizăm că partidul condus de Ceban a fost menționat anterior, în raportul privind sancțiunile SUA, ca apropiat al Kremlinului. Ceban a negat atunci informațiile prezentate de prim-ministra din acea vreme Natalia Gavrilița, amenințând cu judecata oficialii, dar și presa care a distribuit informația. „Un fals” – așa a comentat Ceban în octombrie 2022 situația. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

rferl.org

NM Espresso: Dunărea secată ajunge să afecteze și Moldova, fermierii avertizează asupra unei noi crize, iar o delegație a talibanilor a sosit la Chișinău

Dunărea și Nistrul: criză în alimentarea cu apă și cu electricitate

Republica Moldova s-ar putea confrunta cu probleme în alimentarea cu apă și energie electrică din cauza nivelului scăzut al apei din Nistru și a secării accentuate a Dunării. În acest context, Guvernul a aprobat un pachet de măsuri pentru a preveni agravarea situației.

Printre măsurile anunțate se numără interzicerea exportului de energie electrică în orele de vârf, reducerea iluminatului în clădirile publice, oprirea pe timp de noapte a havuzurilor, a iluminatului decorativ și publicitar, precum și limitarea utilizării apei pentru irigații și în unele procese industriale.

Între timp, Întreprinderea de Stat Energocom a anunțat că achiziționează energie electrică din Ucraina pentru România, unde s-a înregistrat un deficit de energie.

Despre cauzele secării Dunării, impactul acesteia asupra sistemului energetic din țările dunărene și riscul unor întreruperi de energie în Republica Moldova puteți citi în materialul «Secarea Dunării amenință securitatea energetică a regiunii».

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat, la rândul său, că municipiul va avea apă, în pofida scăderii nivelului Nistrului. Potrivit acestuia, autoritățile municipale au pregătit echipamente, rezervoare și puncte de distribuire a apei, iar noile instalații de la stația de captare vor putea acoperi peste jumătate din necesarul capitalei.

Republica Moldova și Ucraina: cerealele și vizita lui Popșoi

Asociația «Forța Fermierilor» a cerut autorităților să reintroducă sistemul de licențiere pentru importul cerealelor din Ucraina. Reprezentanții asociației avertizează că reluarea importurilor fără restricții ar putea provoca o prăbușire a prețurilor la cerealele produse în Republica Moldova și ar avea consecințe grave pentru agricultori.

Între timp, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a efectuat o vizită la Kiev, la invitația omologului său ucrainean, unde a depus flori în memoria militarilor și civililor uciși în război.

Maia Sandu și amalgamarea

Președinta Maia Sandu a declarat că primăriile care au refuzat comasarea voluntară vor fi reorganizate prin lege și nu vor beneficia de sprijin financiar din partea statului. Totodată, șefa statului a mulțumit celor peste 400 de primării care au acceptat să participe la procesul de amalgamare și care vor primi sprijinul financiar promis.

Tofan și partenerii externi

Premierul Vasile Tofan s-a întâlnit cu reprezentanții organizațiilor și agențiilor internaționale care activează în Republica Moldova. În cadrul discuțiilor au fost abordate prioritățile noului Guvern, de la integrarea europeană până la securitatea energetică. Tofan a dat asigurări că Executivul va fi un partener transparent și responsabil.

O delegație a talibanilor, la Chișinău

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că în Republica Moldova a sosit o delegație a Ministerului Agriculturii din Afganistan, subliniind însă că nu sunt planificate întrevederi oficiale cu reprezentanții guvernului taliban.

Potrivit MAE, vizita are legătură cu acordarea de ajutor umanitar Afganistanului. În același timp, presa afgană susține că deplasarea vizează dezvoltarea cooperării în domeniul agriculturii.

Ulterior, Guvernul a anunțat că va verifica modul în care membrii delegației au obținut invitațiile și vizele pentru intrarea în Republica Moldova. Ministerul Agriculturii a explicat că vizita a fost organizată la solicitarea unor companii moldovenești interesate să intre pe piața afgană, iar autoritățile au decis să le sprijine.

Rezultatele examenului de bacalaureat

Ministerul Educației a publicat clasamentul liceelor în funcție de rezultatele examenelor de bacalaureat din 2026. Potrivit ministerului, în 129 de licee toți absolvenții au promovat examenul, iar cel mai bun rezultat l-a obținut Liceul Teoretic «Spiru Haret» din Chișinău, cu o medie de 9,36.

Pe scurt

În spitalele raionale din Anenii Noi și Soroca au fost deschise secții de chimioterapie, astfel pacienții nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la Chișinău pentru tratament.

Consiliul Audiovizualului a ales-o pe vicepreședinta instituției, Aneta Gonța, în funcția de președinte, după demisia Lilianei Vițu.

Dosarul fostului polițist care, la solicitarea soțului Ludmilei Vartic, a întocmit un proces-verbal de contravenție pe numele femeii deja decedate, a fost trimis în instanță.

Vremea

Meteorologii au emis cod galben de caniculă pentru cea mai mare parte a Republicii Moldova. Temperaturile vor ajunge până la 35 de grade, iar izolat vor atinge 36 grade. La Chișinău sunt prognozate maxime de până la 34 grade.

Agenda zilei, 4 august:

  • 09:00 — Ședința Curții de Conturi;
  • 10:00 — Ședința ANRE;
  • 10:00 — Conferință de presă susținută de Alexei Buzu și Vladimir Bolea.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: