Igor Dodon
Максим Андреев, NewsMaker

„Cei care visează și descriu miliarde și milioane – relax”. Dodon a dezvăluit cât a costat publicarea raportului de activitate al președintelui

Președintele Igor Dodon susține că cheltuielile pentru publicarea raportului său de activitate au fost suportate atât de instituția prezidențială, cât și de Partidul Socialiștilor. Declarația a fost făcută în cadrul platformei online „Președintele răspunde” din 4 septembrie.

„Am văzut că unii au început să facă valuri în legătură cu acest raport. Președinția a suportat cheltuieli doar pentru acea „cărțulie”, pentru că raportul de activitate a fost difuzat pe două căi: cărțulie și un ziar detaliat. Ziarul l-a publicat și repartizat Partidul Socialiștilor, din fondurile sale. Pentru că patru ani în urmă eu am fost candidatul PSRM și partidul are dreptul să arate ce a făcut candidatul lor”, a explicat Dodon.

Șeful statului susține că au fost tipărite doar câteva mii de astfel de cărți și acestea au ajuns la presă, la organele administrației publice locale și la ambasadori, iar cheltuielile au constituit „cîteva zeci de mii de lei”, bani achitați de către instituția prezidențială. Acestea au fost repartizate prin Poșta Moldovei.

„Așa că cei care visează și descriu miliarde și milioane – relax”, a conchis Igor Dodon.

Amintim că, pe 26 august, președintele Igor Dodon și-a prezentat raportul de activitate pentru 3 ani și jumătate. Acesta a precizat că informația va fi distribuită sub formă de ziar pe 16 pagini, dar și unul mai detaliat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Cristian Rizea, eliberat condiționat din penitenciar: decizia Tribunalului din România

Tribunalul Ilfov din România a dispus, pe 2 iulie, eliberarea condiționată a fostului deputat Cristian Rizea, aflat în detenție la Penitenciarul București-Jilava. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară.

Prin hotărârea definitivă, tribunalul a decis punerea în libertate a condamnatului, cu condiția ca acesta să nu fie arestat sau reținut în altă cauză.

Cine este Cristian Rizea?

Fostul deputat român Cristian Rizea s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru acţiuni de corupţie.

Rizea a devenit cunoscut publicului larg din Republica Moldova la sfârşitul primăverii anului 2021, când s-a lansat în politică cu formaţiunea NOI. Ulterior, el a început să înregistreze video şi să distribuie pe reţelele de socializare aşa zisele „dezvăluri”, în urma cărora a fost denunţat de mai multe ori pentru defăimare.

Rizea a fost lipsit, la finele anului 2021, de dreptul de a avea statut de refugiat pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a mai respins şi solicitarea lui Rizea privind suspendarea decretului prezidenţial din 2020 prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova.

Ex-deputatul român a fost extrădat din Republica Moldova în România, în seara zilei de 27 aprilie 2023. Acesta a fost declarat persoană indizerabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. Pe 28 aprilie, presa din România a scris că Rizea a fost încarcerat în Penitenciarul din Vaslui.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: