Centrul GDM

VIDEO Cei mai înflăcărați homofobi din Moldova, „premiați” cu Strachina de Jmalț. Printre aceștia – un deputat PAS

Centrul de Informații GENDERDOC-M a decernat, pe 16 iunie curent, premiile „Strachina de Jmalț”. Anti-premiul anual a ajuns la cea de-a patra ediție. Trofeele au fost decernate persoanelor publice, afacerilor, funcționarilor și politicienilor care și-au exprimat pe parcursul anului dezacordul cu drepturile egale ale persoanelor LGBT+ din Republica Moldova.

Trofeul la categoria „Pentru inovații în domeniul certificării și standardizării homosexualității” a fost luat de Petru Corciun, maior de justiție Ministerul Apărării. „Pentru faptul că i-a cerut soldatului homosexual, Marin Pavlescu, un certificat care să-i confirme homosexualitatea”, argumentează reprezentanții Centrului.

Trofeul „Pentru încercarea de a ședea cu fundul pe două scaune” a fost luat de Ion Groza, deputat PAS. „A uitat că e deputatul unui partid democrat, cu valori europene, și a votat ca fiind din PSRM împotriva rezoluției 2417 a APCE „pentru a combate creșterea urii împotriva persoanelor LGBTI în Europa””, comunică autorii premiului.

S-a ales cu premiu și rețeaua de magazine Ocean Fish – „Pentru cea mai băloasă justificare a homofobiei”. „Pentru refuzul de a-l angaja pe Marin Pavlescu pe motiv că „nu suntem homofobi, dar…””, se arată în declarația Centrului.

Marele trofeu „Ligheanul de Plastic” a fost decernat deputaților Adunării Populare a UTA Găgăuzia „Pentru că au acoperit Găgăuzia cu ligheanul de alamă al Evului Mediu”. „Pentru pretinsa lor uitare că în Găgăuzia sunt recunoscute şi garantate drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova”, a adăugat Centrul de Informații GENDERDOC-M.

Reprezentanții Centrului adaugă că sunt o organizație cu valori ecologice – „motiv din care strachinile și ligheanul vor rămâne în proprietatea Centrului și vor fi înmânate și în următorii ani”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Munteanu îi urează „curaj” lui Tofan și rupe tăcerea: „Nu am demisionat din cauza reformei fiscale”

Fostul prim-ministru Alexandru Munteanu a publicat primul său mesaj amplu după demisia din funcție, chiar în ziua în care Parlamentul a acordat votul de încredere Guvernului condus de Vasile Tofan. Într-o postare pe Facebook, Munteanu a făcut un bilanț al celor opt luni de mandat, i-a urat succes succesorului său și a respins speculațiile potrivit cărora și-ar fi dat demisia din cauza reformei fiscale. Fostul premier nu explică, însă, motivele care au stat la baza deciziei de a părăsi funcția.

„Astăzi, Parlamentul Republicii Moldova a votat Guvernul Tofan. Cu mulți ani în urmă, Vasile a preluat și a dezvoltat portofoliul meu de investiții în Republica Moldova, la Horizon Capital. Sunt convins că va gestiona cu același succes și acest portofoliu – unul mult mai important, cel al guvernării”, a scris Munteanu pe rețele.

Acesta s-a declarat mulțumit că 12 miniștri din echipa sa își continuă activitatea în noul Cabinet și le-a mulțumit colegilor din Guvern, Cancelaria de Stat, corpului diplomatic și partenerilor internaționali pentru colaborarea din ultimele luni.

Munteanu a trecut în revistă principalele provocări din timpul mandatului său și a enumerat proiectele și reformele pe care speră să fie continuate de noul Guvern, inclusiv reforma administrației publice locale.

Un capitol aparte al mesajului a fost dedicat reformei fiscale, promovată de Guvernul său și intens criticată în spațiul public. Munteanu susține că proiectul a fost elaborat profesionist și apreciat inclusiv de Fondul Monetar Internațional.

„Din păcate, în Republica Moldova, dezbaterea despre această reformă s-a transformat uneori într-un meci de fotbal politic. Și, dacă tot rămânem în metaforă, nivelul jocului a fost, pe alocuri, mai apropiat de liga amatorilor decât de Campionatul Mondial, iar arbitrii au fost atât de numeroși, încât uneori părea că pe teren erau mai mulți arbitri decât jucători. Dincolo de metafore, consider că reforma fiscală a fost pregătită profesionist și apreciată de numeroși experți din țară și de peste hotare, inclusiv de FMI”, a mai scris Munteanu în mesajul său.

Fostul prim-ministru a respins, totodată, „două afirmații false”, care „au circulat frecvent” în spațiul public: „că Guvernul ar fi încercat să aprobe reforma în grabă și să o impună societății și că aceasta ne-ar fi fost dictată de FMI”.

„Adevărul, ușor de verificat, este altul. Am convenit împreună cu misiunea FMI principiile de bază ale politicii fiscale, iar ulterior am stabilit ca proiectul să fie discutat cu mediul de afaceri, asociațiile profesionale și societatea civilă, urmând să fie ajustat în funcție de aceste consultări. Tocmai din acest motiv, de comun acord cu FMI, am decis amânarea aprobării noului program pentru Republica Moldova din iulie pentru septembrie, astfel încât dialogul să poată continua. Iar ritmul de elaborare a reformei fiscale poate fi ajustat în continuare. Sper ca noul Guvern să ducă aceste consultări până la capăt. Și nu, nu am demisionat din cauza reformei fiscale”, susține Munteanu.

În încheiere, Alexandru Munteanu i-a transmis un mesaj lui Vasile Tofan, spunând că îi dorește aceeași calitate pe care, potrivit lui, i-a recomandat-o și la începutul propriului mandat – „curaj”.

Fostul șef al Executivului a anunțat că, după o perioadă de vacanță, va reveni la proiectele sale investiționale și cultural-educative din Republica Moldova, Ucraina, România și Statele Unite.

Amintim că Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru pe 4 iulie, printr-o postare pe Facebook. Atunci, el nu a explicat motivele deciziei, însă a precizat doar că nu își mai poate exercita mandatul în acord cu principiile sale. Până la încheierea mandatului, pe 7 iulie, fostul premier nu a organizat nicio conferință de presă și nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor despre motivele plecării sale.

Pe 11 iulie, președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan candidat la funcția de prim-ministru, iar pe 21 iulie Parlamentul a acordat votul de încredere noului Guvern. Ulterior, într-un interviu acordat pentru Pro TV, Tofan a dezvăluit că propunerea de a prelua conducerea Executivului i-a fost făcută de Maia Sandu „la câteva zile” după demisia lui Alexandru Munteanu


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: