„Cerem tuturor să nu se grăbească să îl judece și să îl condamne”. Reacția PDM, după ce Pînzari a fost reținut

Partidul Democrat din Moldova (PDM) cerere „tuturor să nu se grăbească să îl judece și să îl condamne pe Alexandru Pînzari”. Reacție vine după ce fostul ministru al Apărării a fost reținut de oamenii legii. 

„Partidul Democrat din Moldova condamnă atacurile la adresa vicepreședintelui PDM Alexandru Pînzari. Acesta este un profesionist, un patriot și un om căruia îi pasă de țară, iar în funcțiile pe care le-a deținut ca șef al IGP și ca ministru al Apărării, a luptat cu criminalitatea și a avut grijă de securitatea țării și a cetățenilor. Considerăm că prin reținerea acestuia, unii dintre cei care ar fi trebuit până acum să lupte cu hoții și corupții încearcă astfel să se dea bine pe lângă noua putere”, se arată în mesajul PDM.

„Cerem tuturor să nu se grăbească să îl judece și să îl condamne pe Alexandru Pînzari. Credem că dlui Pînzari i se va face dreptate și sperăm că acesta va avea parte de o justiție corectă, așa cum li s-a promis cetățenilor în această campanie electorală”, se mai arată în mesaj.

Menționăm că Alexandru Pînzari a fost reținut de oamenii legii în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 din cadrul IGP al MAI.

Procurorii, în următoarele 48 sau, după caz, 72 de ore, urmează să se determine asupra calității procesuale ulterioare a lui Pînzari, precum și asupra măsurii preventive.

Ulterior, Alexandru Pînzari a transmis un mesaj prin intermediul familiei sale după ce a fost reținut. Acesta susține că nu a încălcat legislația.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Iurie Radulov, alias „Babior”, reținut în Turcia. Urmează să fie extrădat în Moldova⚡️⚡️⚡️

Iurie Radulov, alias „Babior”, condamnat anterior la detenție pe viață și eliberat condiționat în urma aplicării amendamentelor la Legea amnistiei votate în Parlament, a fost reținut în Turcia. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat, în seara zilei de 6 octombrie, că urmează să fie inițiată procedura de extrădare a acestuia în Republica Moldova.

Potrivit IGP, autoritățile turce au informat recent Poliția Națională despre reținerea lui Radulov, în urma măsurilor întreprinse de Biroul Central Național INTERPOL.

„În continuare, urmează să fie inițiată procedura de extrădare a acestuia în Republica Moldova, în conformitate cu prevederile legale și prin canalele de cooperare judiciare internaționale”, precizează IGP.

Amintim, Radulov a părăsit Republica Moldova pe 16 martie 2025, după ce a fost eliberat condiționat din penitenciar în urma aplicării amendamentelor la Legea amnistiei, propuse de fosta deputată PAS Olesea Stamate și votate de majoritatea parlamentară PAS. În baza acestor modificări, mai multe persoane condamnate la detenție pe viață au fost eliberate condiționat. În urma scandalului, PAS a exclus-o din partid pe Stamate. Aceasta a respins toate acuzațiile la adresa sa.

Potrivit postului public de televiziune, Radulov a devenit cunoscut în lumea interlopă în anii ’90 și a condus o grupare criminală implicată în numeroase omoruri, printre victime fiind oameni de afaceri și lideri interlopi.

În anii 2000, investigațiile au arătat că membrii grupului au comis doar în regiunea transnistreană patru asasinate și șase tentative de omor. Radulov, împreună cu alți membri ai grupării sale, au fugit atunci din țară și au fost dați în căutare internațională. Acesta fusese reținut în Bulgaria și predat Chișinăului. El a fost condamnat pentru 10 omoruri și 11 tentative de omor.

Iurie Radulov a avut un rol important și în crearea uneia dintre cele mai sângeroase grupuri criminale din România, la începutul anilor ’90. În cele din urmă, gruparea lui Radulov a fost destructurată, iar mulți dintre membrii acesteia au fost prinși și condamnați.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: