Ministerul Apărării

„Nu am încălcat legislația”. Reacția lui Pînzari, după ce a fost reținut

Fostul ministru al Apărării, Alexandru Pînzari, a transmis un mesaj prin intermediul familiei sale după ce pe 30 iulie a fost reținut de oamenii legii. Acesta susține că nu a încălcat legislația. 

„Un citat spune că ofițerii nu trebuie jăliți, dar protejați. Și totuși, ar fi bine să nu se grăbească nimeni să mă ardă pe rug sau să dea note activității mele. Există instituții de drept în acest stat, care trebuie să-și facă treaba și să nu admită erori în astfel de acțiuni. Știam care sunt „bunele intenții” ale unor persoane interesate de acest caz și tocmai de asta, nu sunt surprins de nimic. Un lucru vreau să vă zic acum, eu răspund de fiecare acțiune a mea și sunt responsabil doar de ceea ce am făcut, nu de ceea ce „li se pare unora”. Astfel, pe cazul dat, legislația nu am încălcat, iar tot ceea ce trebuie să comunic celor care gestionează cazul voi comunica și voi fi maxim transparent și deschis”, a spus Alexandru Pînzari.

„La final vreau să spun următoarele. Sunt lucruri despre care nu se vorbește! Știu ce am oferit Republicii Moldova prin serviciul meu, sau prin lupta mea cu arma în mână pentru integritatea teritorială, și nimeni nu știe mai bine istoria mea și a altor ofițeri, decât cei cu care cot la cot am luptat cu criminalitatea”, a mai spus Alexandru Pînzari.

Menționăm că Alexandru Pînzari a fost reținut de oamenii legii în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 din cadrul IGP al MAI.

Procurorii, în următoarele 48 sau, după caz, 72 de ore, urmează să se determine asupra calității procesuale ulterioare a lui Pînzari, precum și asupra măsurii preventive.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Locuitorii Moldovei, avertizați despre apropierea vremii instabile: fiți prudenți și evitați situațiile periculoase

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis pe 5 iunie o avertizare pentru cetățeni în legătură cu apropierea vremii instabile în Republica Moldova. Potrivit prognozelor meteorologilor, în zilele de 6 și 7 iunie sunt așteptate ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice și grindină, existând risc de inundații locale. Salvatorii îndeamnă populația să manifeste prudență, să monitorizeze copiii și, pe cât posibil, să evite deplasările în timpul fenomenelor meteo periculoase.

Potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică va continua și pe 7 iunie, când sunt prognozate ploi pe arii extinse, iar local acestea vor avea caracter de averse puternice, cu acumulări de 15–45 l/m². De asemenea, există risc de descărcări electrice și fenomene meteo intense în anumite regiuni.

În acest context, salvatorii îndeamnă populația să manifeste prudență sporită și să respecte recomandările de siguranță. Cetățenii sunt sfătuiți să evite deplasările și activitățile în aer liber în timpul furtunilor, precum și adăpostirea sub arbori, stâlpi de electricitate sau construcții instabile.

De asemenea, oamenii sunt rugați să se adăpostească în clădiri sigure, să închidă ferestrele și ușile în timpul furtunilor și să deconecteze aparatele electrice pentru a preveni eventuale scurtcircuite. Șoferii sunt avertizați să nu parcheze automobilele sub copaci sau în apropierea panourilor publicitare.

IGSU atrage atenția și asupra riscului de inundații locale, recomandând evitarea traversării zonelor acoperite de apă sau a canalelor de scurgere. Părinții sunt îndemnați să supravegheze atent copiii, mai ales în perioada vacanței, și să nu le permită accesul nesupravegheat în apropierea bazinelor acvatice.

Totodată, autoritățile locale și administratorii infrastructurii hidrotehnice sunt solicitați să verifice sistemele de evacuare a apei și starea digurilor, pentru a preveni eventuale situații de risc.

În caz de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: