besthealthmag.ca

Chicu: Prima moldoveancă depistată cu COVID-19 ar putea fi externată în curând

Prima femeie din Republica Moldova care a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19 ar putea fi externată, întrucât starea ei de sănătate s-a îmbunătățit. Anunțul a fost făcut dumincă, 15 martie, de către premierul Ion Chicu, după ședința Comisiei naționale extraordinare pentru sănătate publică. Acesta le-a mulțumit medicilor pentru profesionalism.

„Avem progres foarte bun și suntem bucuroși pentru starea primei paciente care a fost confirmată. În pofida complicațiilor generate de celelalte boli cronice pe care le avea doamna, astăzi se simte cu mult mai bine și noi sperăm mult că în următoarele zile va fi posibil ca doamna să fie externată, fapt care va demonstra profesionismul și atitudinea medicilor noștri”, a anunțat șeful executivului.

De asemenea, premierul le-a adresat un mesaj de felicitare medicilor din Republica Moldova. Ion Chicu a menționat că săptămâna viitoare este critică pentru Republica Moldova.

„În funcție de cum ne mobilizăm săptămâna viitoare depinde dacă această epidemie va căpăta amploare sau o vom putea controla și stăpâni”, a anunțat prim-ministrul.

Amintim că o femeie din Republica Moldova care a revenit pe 7 martie cu o cursă Milano-Chișinău este primul pacient diagnosticat pozitiv cu COVID-19 dințară. Aceasta a fost internată la Spitalul Republican, iar starea ei era gravă, în special din cauza faptului că suferea și de alte boli cronice: diabet zaharat, hipertensiune arterială și obezitate.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

clujust.ro

Avocații intră în grevă generală: „Asistăm la preluarea controlului politic”. Ce îi nemulțumește

Avocații din Republica Moldova intră în grevă generală, începând cu 15 iulie, în semn de protest față de modificările aduse Legii cu privire la avocatură. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi de membrii Consiliului Uniunii Avocaților, care s-au întrunit în ședința extraordinară pe 11 iulie.

Greva va fi menținută până la desfășurarea Congresului extraordinar al avocaților, programat pentru 25 iulie. Pe durata protestului, avocații și avocații stagiari nu vor acorda asistență juridică, iar absența de la activitățile profesionale va fi considerată justificată.

Decizia vine după ce Parlamentul a votat, pe 10 iulie, modificări la Legea cu privire la avocatură. Potrivit președintelui Uniunii Avocaților, Dorin Popescu, proiectul a fost supus votului „în mod clandestin”, fără consultarea în prealabil a avocaților și fără respectarea procedurilor legale. Potrivit acestuia, amendamentele incluse „afectează grav funcționarea avocaturii ca profesie liberă și independentă”.

„Asistăm la un proces de erodare a statului de drept, prin preluarea de către stat (dar în realitate, de anumite persoane) a controlului politic asupra profesiei de avocat”, a scris Popescu pe rețelele de socializare.

În acest context, Consiliul Uniunii Avocaților face apel către președinta Maia Sandu să nu promulge această lege.

Potrivit deciziei Consiliului, în cadrul Congresului extraordinar din 25 iulie, avocații urmează să dezbată exclusiv subiectul „ingerinței în independența, libertatea și autonomia profesiei, prin acceptarea și votarea amendamentului respectiv”.

Deocamdată, autoritățile nu comentat oficial greva anunțată de Uniunea Avocaților din Republica Moldova și nici acuzațiile și îngrijorările exprimate de reprezentanții profesiei.

Cabinetul Avocatului Denis Terioșchin/Facebook
Cabinetul Avocatului Denis Terioșchin/Facebook

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: