Chișinăul fără buget, dar primarul – cu sfaturi pentru Guvern. Ministru: „Fiecare să se ocupe de domeniul lui”

Deși municipiul Chișinău a rămas aproape un an fără buget aprobat, primarul capitalei, Ion Ceban, care a renunțat la mandatul de deputat, a venit astăzi în Parlament cu o serie de propuneri pentru bugetul Republicii Moldova pe 2026. Printre solicitările sale se numără egalarea salariilor angajaților locali cu cei din instituțiile centrale, alocări pentru reabilitarea Filarmonicii Naționale, Circului de stat, Arcului de Triumf și Grădinii Botanice, precum și fonduri pentru modernizarea infrastructurii și extinderea drumului de centură.

„Există o diferență enormă între salariile angajaților la nivel local cu cei care muncesc în ministere, agenții și alte instituții de stat. În acest motiv, primăriile, dar și instituțiile la nivel local duc lipsa acută de specialiști. Diferența de salariu este enormă, în unele cazuri până la 50%, în mediu 36%. Această discrepanță salarială afectează direct funcționarii publici și angajații din administrațiile locale, care exercită atribuții și responsabilități similare celor din instituțiile centrale, iar uneori mult depășind aceste sarcini și competențe”, a explicat Ceban.

Primarul a mai spus că pe teritoriul municipiului Chișinău există aproximativ 4.000 de obiecte „care sunt astăzi în aer” și care necesită intervenții urgente. În acest context, edilul a propus alocarea de fonduri pentru reabilitarea clădirilor și obiectivelor importante din municipiu, inclusiv Circul de Stat, Filarmonica Națională, Arcul de Triumf, Grădina Botanică și Hotelul Național, unele aflate în gestiunea Ministerului Culturii.

„Circul de stat, care se consideră de unii că ar fi la balanța primăriei Municipiului Chișinău, așa nu este, la fel ca și toate celelalte obiective pe care le voi enumera. Noi știm că pentru reabilitarea acestei instituții este nevoie de minim 12 milioane euro. Ceea ce solicităm este ca pentru anul viitor să fie alocați 100 milioane lei pentru ca lucrările să continue. La fel, reabilitarea și restaurarea Filarmonicii Naționale, un proiect care stagnează și degradează de 5 ani de zile, pentru care propunem, de asemenea, 100 milioane lei”, a declarat Ceban.

În replică, ministrul Culturii, Cristian Jardan, a precizat că fiecare instituție trebuie să se ocupe de domeniul său și că ministerul are deja propriile planuri pentru aceste obiective.

„Eu cred că fiecare trebuie să se ocupe de domeniul care este responsabil. Ori Filarmonica este în administrarea Ministerului Culturii. Eu am vorbit de nenumărate ori despre planurile pe care le avem acolo. Legat de Arcul de Triumf, este un monument istoric care de asemenea se află în administrarea Republicii Moldova. Dacă domnul primar are niște planuri, să ne spună ce vrea. Noi tot avem planuri. Eu cred că este foarte posibil ca într-un viitor să avem un anunț bun referitor la acest simbol al Chișinăului și al Republicii Moldova. Încă o dată, îndemnul meu este ca fiecare să se ocupe de treaba lui și să nu începem acest ping-pong care nu aduce nimic bun”, a spus oficialul.

***

Amintim că, luna trecută, ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat că lucrările de reabilitare ale Filarmonicii Naționale vor demara cel târziu în anul 2027, după finalizarea studiului de fezabilitate asupra clădirii. Filarmonica a fost grav afectată de incendiul din 20 septembrie 2020, care a distrus aproape în totalitate interiorul edificiului.

Tot ministrul Culturii a precizat că reabilitarea monumentelor de valoare din Republica Moldova va fi posibilă cu sprijinul Uniunii Europene, prin intermediul Planului de Creștere. În acest context, urmează să înceapă o nouă etapă de modernizare a clădirii Circului, astfel încât complexul să poată fi redeschis integral. În prezent, în incinta Circului funcționează Sala Mică, cu o capacitate de 300 de locuri, iar din 25 decembrie instituția va lansa stagiunea de iarnă.

La preluarea mandatului, Cristian Jardan și-a formulat mai multe obiective prioritare, axate pe dezvoltarea infrastructurii culturale și promovarea talentelor locale. Printre acestea se numără înaintarea lucrărilor la trei proiecte majore – Filarmonica Națională, Circul din Chișinău și Centrul Cultural „Universul” – precum și revitalizarea străzii 31 August, un punct simbolic al capitalei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

AP

Donald Trump îndeamnă iranienii să continue protestele: „Ajutorul este pe drum”

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a îndemnat protestatarii iranieni să continue manifestațiile și să preia controlul asupra instituțiilor de stat. Totodată, liderul de la Casa Albă le-a transmis că „ajutorul este pe drum”. Adresarea a fost publicată pe rețeaua de socializare Truth Social pe 13 ianuarie.

Patrioți iranieni, continuați protestele – preluați controlul asupra instituțiilor voastre! Păstrați numele ucigașilor și abuzatorilor. Vor plăti un preț mare. Am anulat toate întâlnirile cu oficiali iranieni până când uciderea fără sens a protestatarilor se oprește. Ajutorul este pe drum”, a transmis Donald Trump.

Iranul este cuprins de un val de proteste de la sfârșitul lunii decembrie 2025. Manifestațiile, care au început pe fondul nemulțumirii populației față de situația economică precară, inclusiv devalorizarea monedei naționale și inflația mare, s-au transformat rapid în mișcări de critică împotriva regimului teocratic al țării și a liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Pe 8 ianuarie, pe fondul extinderii manifestațiilor, autoritățile iraniene au întrerupt internetul — măsură care a îngreunat evaluarea situației pe teren. Blocajul de comunicații a stârnit îngrijorări din partea comunității internaționale că Teheranul va recurge la suprimarea protestelor prin forță.

Pe 13 ianuarie, un oficial iranian, care a refuzat să fie identificat, a declarat pentru Reuters că circa 2 000 de persoane au fost ucise în contextul protestul, fiind vorba atât de protestatari, cât și personal de securitate. Aceasta este pentru prima data când autoritățile din Iran oferă vreo cifră a victimelor.

Anterior, Human Rights Activists News Agency (HRANA), un grup iranian pentru drepturile omului, a raportat că cel puțin 646 de persoane au fost ucise de la începerea protestelor, dintre care 512 sunt protestatari și 134 membri ai forțelor de securitate. De asemenea, potrivit HRANA, peste 10 700 de persoane au fost arestate.

De la eruperea protestelor, președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat că SUA va interveni, dacă regimul de la Teheran va aplica forță împotriva protestatarilor. Liderul de la Casa Albă a spus că ia în considerare mai multe opțiuni „foarte dure” de acțiune în privința Teheranului, în legătură cu reprimarea protestelor. Pe 10 ianuarie, The New York Times a scris, cu trimitere la sursele sale, că militarii i-au prezentat lui Trump mai multe variante privind lovituri împotriva Iranului, inclusiv asupra unor obiective non-miliare din Teheran. Publicația a subliniat că, la acel moment, președintele SUA încă nu luase o decizie finală privind un eventual atac.

Pe 11 ianuarie, Trump a declarat că Teheranul a propus negocieri după ce a amenințat că va lovi republica islamică din cauza reprimării sângeroase a protestatarilor. El a spus că administrația sa poartă discuții pentru a stabili o întâlnire cu oficiali iranieni, dar a avertizat că ar putea fi nevoit să acționeze mai întâi.

Pe 13 ianuarie, ambasada virtuală a SUA la Teheran a publicat un mesaj în care îndeamnă cetățenii americani să părăsească Iranul. Apeluri asemănătoare au lansat și misiunile diplomatice ale altor țări către cetățenii lor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: