Anul 2020 a fost pentru mine unul fără precedent, pe care nu mi l-aș fi dorit, dar care m-a învățat câteva lecții foarte importante. Tare îmi doresc să ieșim cu bine din pandemie și să le povestesc, cândva, nepoților, cum a fost.
Acest an a început foarte promițător: în februarie am reușit să-mi sărbătoresc ziua de naștere în Austria și să mă întorc acasă cu doar o săptămână înainte ca în Moldova să fie confirmat primul caz de coronavirus. În Aeroportul Internațional din Viena a fost pentru prima oară în viața mea când mi-am pus o mască de protecție respiratorie și am aflat din comentariile de pe Facebook că nu am purtat-o corect și că aceasta trebuie ajustată pe nas. La fel ca restul lumii, habar nu aveam atunci ce nebunie va începe în doar câteva zile.
Am reținut cu exactitate data apariției primului caz de infectare în țară – 7 martie. Și asta pentru că fusese o zi deosebit de plăcută: am mers la balet, apoi la un restaurant. Chiar în timpul cinei am aflat că, între timp, la Aeroport a aterizat un avion din Italia, iar una dintre pasagere a fost testată pozitiv cu COVID-19. Restul poveștii îl știți și voi, dar să revenim la lucrurile învățate.
- În acest an am învățat că, de fapt, am nevoie de mult mai puține lucruri decât credeam. M-am machiat extrem de rar, iar numărul de produse cosmetice pe care le-am cumpărat s-a redus dramatic. Nu am prea simțit nevoia să îmi cumpăr nici haine noi: „Oricum nu ies nicăieri”, mi-am spus de multe ori.
- Am descoperit că sunt multe locuri de vizitat în Moldova. În viața mea nu am colindat satele din țara noastră așa cum am făcut-o anul acesta. Am descoperit că vacanță nu înseamnă neapărat străinătate. Am învățat să apreciez mult mai mult timpul petrecut în mijlocul naturii, departe de oraș. Dar și că sunt multe lucruri de îmbunătățit, dacă ne dorim să atragem turiști.
- Niciodată până acum nu am petrecut atâta timp cu familia (s-a dovedit că sunt oameni de treabă). Din martie până în decembrie am lucrat de acasă. Da, am niște șefe tare grijulii (salut, Galea și Olea!) care, după ce au văzut că situația pandemică este gravă, au făcut o ședință și ne-au lăsat să alegem dacă vrem să lucrăm din redacție sau de acasă. Eu am ales casa, deși a fost greu la început (puteți citi AICI cum au fost primele zile de izolare și muncă de la distanță). Am ales și să nu îmi duc copilul la grădiniță și, deși am continuat să lucrez, am stat cu el practic 24/24. El a învățat să nu mă deranjeze, eu i-am acordat mai mult timp, datorită faptului că nu am mai stat seara în ambuteiaje (înainte se întâmpla, uneori, să apuc să îl văd doar o oră până la somn).
- Am învățat să îmi asum partea mea de responsabilitate, în calitate de cetățean al acestei țări. Că nu este corect să ceri decizii din partea autorităților, dar să nu le respecți. Că unele dintre ele pot să nu îți placă, dar trebuie urmate. Că poți să crezi sau nu în prezența virusului, să fii sau să nu fii de acord cu vaccinarea, însă spălatul frecvent pe mâini, purtarea măștii de protecție și prezența dezinfectantului sunt practici normale care trebuie respectate. M-am resemnat cu faptul că acestea sunt practici cu care vom rămâne și după ce se va sfârși această nebunie.
- Am realizat că totul în jur este temporar, iar natura este mult mai deșteaptă decât noi toți luați împreună. Că viața este o minune care își urmează cursul firesc și că, de fapt, fiecare dintre noi poate să devină pe neprins de veste doar un număr dintr-un raport. „Cu o moarte toți suntem datori”, spunea Coșbuc. Prin urmare, oricât de deosebit și de important te-ai crede, oricât de bogat sau de genial ai fi – cu toții suntem doar praf, iar mâine s-ar putea să nu mai fim. Nu întotdeauna avem ocazia să spunem „adio!”, iar într-o zi, pe neprins de veste, s-ar putea ca în urma noastră să rămână doar felul cum i-am făcut pe alții să se simtă.
2020 m-a învățat că trebuie să le spui zilnic celor apropiați „te iubesc” și „mulțumesc pentru tot”.
Stela Untila – editor NewsMaker
Opinia autorului poate să nu coincidă cu cea a redacției NM.
