Facebook/Igor Dodon

CNA: 11 președinți ai unor cluburi, directori de școli sportive și jucători de fotbal, cercetați penal pentru meciuri trucate

11 persoane, care activează în domeniul fotbalului, sunt cercetate penal de către Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) şi procurori în cadrul unei cauze, pornite pe faptul manipulării evenimentelor sportive. Printre cei vizaţi sunt preşedinţi ai cluburilor de fotbal din Republica Moldova, directori de şcoli sportive specializate şi jucători care reprezintă 5 echipe din cele 10 care evoluează în Divizia naţională. Operaţiunea s-a derulat în comun cu reprezentanţii EUROPOL și UEFA, care au acordat asistenţă tehnică, informaţională şi analitică anchetatorilor pentru investigarea completă şi multidimensională a tuturor circumstanţelor.

Potrivit CNA, la data de 15.07.2020, în Registrul de evidență a sesizărilor cu privire la infracțiuni al Centrului Naţional Anticorupţie, au fost înregistrate acțiunile pretins ilegale de încurajare, instruire şi influențare a jucătorilor cluburilor sportive în vederea producerii unui efect viciat asupra meciurilor de fotbal. Potrivit materialelor procesului penal, începând cu perioada anului 2017, mai mulţi antrenori, agenți ai sportivilor, proprietari de cluburi sportive şi persoane din conducerea Federației Moldovenești de Fotbal ar fi influenţat jucătorii cluburilor sportive să acţioneze de o manieră viciată pentru a obţine scorurile agreate cu persoane interesate. Astfel, în schimbul unor beneficii, favoruri sau recompense financiare, fotbaliștii erau instruiți să aibă un anumit comportament în timpul jocului, la ce scor exact să piardă sau să câştige, aceste rezultate fiind deja cunoscute la casele de pariuri.

În urma investigațiilor, au fost identificate multiple pariuri suspecte, condiționate de mersul meciului, care nu corespundeau cotelor de pariuri reale, adeverindu-se faptul manipulării permanente a meciurilor de fotbal din Republica Moldova cu implicarea acelorași formațiuni sportive. Din cele expuse, se constată o activitate continuă a cluburilor sportive în manipularea rezultatelor meciurilor, acțiunile cărora subminează integritatea sportului, etica sportivă şi compromite caracterul echitabil și imprevizibil al competiției sportive, valori care constituie obiectul Convenției Consiliului Europei privind manipularea în competițiile sportive, ratificată de Republica Moldova prin legea nr. 285/2018.

Din informațiile deținute de anchetatori, sumele pentru un meci aranjat variau între 10.000 – 20.000 €, acestea figurând preponderent la casele de pariuri din Asia, totodată fiind constatate și unele conexiuni cu casele de pariuri din țările Uniunii Europene. Investigatorii au mai stabilit că, doar în perioada iulie 2020 – prezent, au fost trucate peste 20 de meciuri, valoarea estimată a profiturilor obținute de persoanele implicate ridicându-se la 600 000€.

Pe data de 7 decembrie, CNA, în comun cu procurorii anticorupţie şi reprezentanţii EUROPOL au descins cu percheziţii la persoanele vizate în anchetă, printre care președinți de cluburi sportive, antrenori, jucători ai echipelor naţionale de fotbal. În urma acţiunilor de urmărire penală, din cele 11 persoane bănuite, 4 au fost reţinute pentru 72 de ore şi plasate în izolatorul CNA, iar 2 persoane urmând a fi anunțate în căutare. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă o amendă penală în mărime de până la  5000 de unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 4 la 7 ani.

Cercetările în acest caz sunt în derulare pentru identificarea intregii rețele și a membrilor acesteia.

Amintim că, acum 5 ani, CNA şi procurorii anticorupţie au gestionat un alt caz de anvergură privind darea de mită către unii responsabili din cadrul  Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal. În acel caz, era vorba despre tentative de influenţare a unor jucători ai selecţionatei de tineret a Moldovei ca să piardă meciul de fotbal care urma să fie disputat cu echipa analogică a Regatului Belgian. Dosarul a fost expediat, în iulie 2015, în judecată.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

A plecat, dar… a rămas! De ce Cojuhari este încă la șefia Agenției Proprietăți Publice, deși și-a anunțat demisia

Deși și-a anunțat demisia de la conducerea Agenției Proprietății Publice (APP) încă la sfârșitul lunii iunie, Roman Cojuhari rămâne, deocamdată, în funcție. Acesta a confirmat pentru NewsMaker că cererea sa de demisie nu a fost încă aprobată.

Cojuhari a declarat că se află în concediu până pe 12 iulie și că, în cererea de demisie, a solicitat eliberarea din funcție începând cu 13 iulie, prima zi după revenirea la serviciu.

Potrivit acestuia, înainte de a-și anunța public demisia, l-a informat personal pe fostul premier Alexandru Munteanu despre decizia sa și despre faptul că urma să plece în concediu.

„Pe domnul Munteanu, înainte de a anunța public, l-am anunțat personal. Inclusiv am comunicat că eu sunt în concediu până pe 12, că este scrisă cererea și imediat când mă întorc în țară am să o aduc”, a explicat Cojuhari.

Întrebat dacă faptul că Alexandru Munteanu și-a anunțat între timp demisia din funcția de prim-ministru a împiedicat aprobarea cererii sale, Cojuhari a declarat pentru NM că nu poate comenta aspectele juridice ale procedurii, însă a reiterat că demisia trebuie aprobată prin hotărâre de Guvern.

„Nu doar e nevoie să fie semnată de către prim-ministru cererea, trebuie să fie dispoziția prim-ministrului votată în ședință de Guvern”, a mai precizat el.

Cojuhari a respins, totodată, în discuția cu NM, informațiile vehiculate în spațiul public potrivit cărora ar fi revenit deja la serviciu.

Potrivit Legii cu privire la Guvern, după încetarea mandatului Executivului, acesta nu mai poate numi, propune pentru numire sau elibera din funcție persoane cu funcții de demnitate publică. Legea prevede o derogare doar pentru numirea temporară în alte funcții de demnitate publică decât cea de ministru sau de funcționar public de conducere de nivel superior și pentru eliberarea din funcție a acestor persoane exclusiv în cazul imposibilității obiective de a-și exercita atribuțiile. Aceleași restricții se aplică și prim-ministrului interimar.

Roman Cojuhari și-a anunțat demisia din funcția de director al APP pe 29 iunie, în contextul scandalului de la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, care a dus inclusiv la demisia lui Radu Marian din funcția de președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.

La câteva zile distanță, pe 3 iulie, Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru. Din 8 iulie, interimatul este asigurat de vicepremierul pentru economie și digitalizare, Eugeniu Osmochescu, până la învestirea unui nou Guvern.

Între timp, pe 10 iulie, PAS l-a desemnat pe omul de afaceri Vasile Tofan drept candidat la funcția de prim-ministru. Candidatura acestuia urmează să fie înaintată oficial președintei Maia Sandu pe 11 iulie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: