parlament.md

Comisia de anchetă pentru întreprinderile de stat, constituită în ciuda boicotului opoziției: „Nu avem încredere”

Parlamentul a constituit o comisie de anchetă care va examina activitatea întreprinderilor de stat. În funcția de președinte al comisiei a fost desemnat deputatul PAS Dinu Plîngău. Proiectul în acest sens, înaintat de un grup de deputați PAS, a stârnit critici. Nemulțumirile au vizat conducerea comisiei. Opoziția a solicitat ca funcția de președinte să revină unui reprezentant al opoziției. În urma unor schimburi de replici, opoziția a anunțat că nu are încredere în comisie și că nu va participa la activitățile acesteia.

Deputatul „Democrația Acasă”, Alexandru Verșinin, l-a întrebat pe Plîngău cât de credibilă va fi comisia, dacă aceasta va fi condusă de guvernare. „Cum guvernarea sau deputații pot să investigheze numirea în funcții a unor funcționari pe care tot guvernarea i-a numit?”, a adăugat deputatul.

„Credibilitatea o face activitatea comisiei. Chiar dacă membri ai acestei comisii pot fi doar deputați (…), delegați din toate fracțiunile (…), o recomandare ar fi să invităm, în calitate de experți în cadrul acestei comisii, și jurnaliști de investigații”, a răspuns Plîngău. Totodată, el a spus că trebuie respectat regulamentul parlamentului: „să stabilim cotele în conformitate cu proporția pe care o are fiecare fracțiune, iar fracțiunile să delege oameni în această comisie”.

Plîngău a mai spus că „funcția de președinte în cadrul unei comisii de anchetă nu e funcție decisivă, este o funcție de secretariat, să-i organizeze pe toți, să-i sune pe toți”.

În context, socialistul Vlad Batrîncea a declarat că nu vede nicio problemă dacă funcția ar fi ocupată de un reprezentant al opoziției. „Oferiți funcția de președinte opoziției”, a adăugat acesta. „Nu e vorba de președinte, e vorba că noi nu vom participa în acest exercițiu inutil. (…) O să conduceți, domnul Plîngău, cinci colegi din fracțiunea PAS și o să vă adunați și o să solicitați rapoarte. (…) Asta nu este despre comisie de anchetă. (…) Nu vom participa, nu avem încredere”, a mai declarat Batrîncea.

„Comisia o să fie constituită din cei care vor să pună umărul”, a reacționat Plîngău.

În final, proiectul a fost susținut de 55 de deputați ai PAS. Opoziția nu a participat la vot. În urma votului, deputații din opoziție au anunțat că nu vor face parte din comisie. Ulterior, reprezentanții PAS au anunțat că locurile opoziției din comisie rămân vacante pentru 60 de zile.

Despre comisie

Comisia de anchetă este formată din 11 deputați. În funcția de președinte al Comisiei a fost desemnat deputatul Dinu Plîngău.

Potrivit Legislativului, Comisia va verifica dacă fondurile publice și patrimoniul de stat au fost administrate în conformitate cu prevederile legale. Totodată, membrii acesteia vor analiza eventualele prejudicii aduse întreprinderilor de stat și vor evalua eficiența autorităților publice competente în prevenirea și identificarea abaterilor sau a eventualelor abuzuri comise de administratorii acestor întreprinderi.

Membrii Comisiei de anchetă vor examina, în mod special, cazurile în care au fost angajate persoane cu încălcarea procedurilor legale și a principiilor meritocrației, profesionalismului și integrității. De asemenea, Comisia va examina nivelul remunerației administratorilor și al angajaților întreprinderilor de stat, precum și situația întreprinderilor aflate în procedură de insolvabilitate sau care înregistrează pierderi financiare.

Comisia de anchetă va prezenta, în termen de 60 de zile, un raport privind rezultatele activității sale. Documentul va include propuneri de perfecționare a legislației, măsuri pentru consolidarea mecanismelor de control asupra activității întreprinderilor de stat, precum și soluții pentru protejarea angajaților întreprinderilor aflate în proces de insolvabilitate.

***

Pe 1 iulie, deputatul PAS Dinu Plîngău a anunțat intenția de creare a comisiei, precizând că inițiativa îi aparține și este susținută de președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu. Ulterior, la ședința Parlamentului din 2 iulie, vicepreședinta Legislativului și deputata PAS Doina Gherman a propus, din partea fracțiunii PAS, includerea pe ordinea de zi a unui proiect privind constituirea „Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea întreprinderilor de stat”. În replică, socialistul Vlad Batrîncea a declarat că PSRM are înregistrat încă din 25 iunie un proiect de hotărâre privind crearea unei comisii similare, susținut de fracțiunile de opoziție, și a afirmat că aceasta ar trebui să fie condusă de un reprezentant al opoziției, precum Ion Chicu. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei/Facebook

Sindicatele europene, solidare cu profesorii din Moldova care au ieșit în stradă: „O remunerare echitabilă este esențială”

Comitetul Sindical European pentru Educație (ETUCE) și-a exprimat sprijinul pentru Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) din Republica Moldova și pentru protestul organizat miercuri, 19 august, prin care cadrele didactice au cerut majorările salariale promise începând cu 1 septembrie. Organizația a îndemnat autoritățile de la Chișinău să respecte angajamentele asumate față de angajații din educație și să continue dialogul cu reprezentanții sindicali. Apelul a fost lansat într-o scrisoare adresată prim-ministrului Vasile Tofan, ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, ministrei Finanțelor, Victoria Belous, și președintelui Parlamentului, Igor Grosu.

Potrivit ETUCE, neimplementarea promisiunilor privind creșterea salariilor pentru cadrele didactice, cercetători și alți angajați din domeniu, începând cu 1 septembrie, riscă să accentueze problemele cu care se confruntă deja sistemul educațional.

Cadrele didactice și angajații din educație se află în centrul unor sisteme educaționale de calitate. Asigurarea unei remunerări echitabile, a unor perspective profesionale atractive și a unor condiții de muncă decente este esențială pentru menținerea personalului calificat și pentru atragerea noilor generații către această profesie”, a menționat organizația europeană.

ETUCE, care reunește 120 de sindicate din educație din 48 de țări și reprezintă aproximativ 4,9 milioane de cadre didactice și angajați din domeniu la nivel european, a declarat că protestul organizat de FSEȘ este legitim și și-a exprimat sprijinul pentru membrii de sindicat.

Adresăm autorităților Republicii Moldova un apel respectuos să continue să se angajeze într-un dialog social constructiv și semnificativ cu FSEȘ și să depună eforturi pentru îndeplinirea angajamentelor asumate față de lucrătorii din educație. Respectarea dialogului social și a negocierii colective reprezintă un principiu fundamental al societăților democratice și o condiție necesară pentru construirea unor sisteme educaționale reziliente și incluzive”, a spus organizația.

Amintim că Federația Sindicală a Educației și Științei a organizat miercuri, 19 august, un protest în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, prin care a solicitat majorările salariale promise de la 1 septembrie. FSEȘ a comunicat că această manifestație „nu reprezintă un punct final”, ci un mesaj adresat autorităților că angajații din educație și știință așteaptă respectarea angajamentelor și soluții concrete pentru creșterea salariilor.

Ulterior, în cadrul unei conferințe de presă, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că noua lege a salarizării urmează să fie aprobată de Guvern cel târziu în octombrie, iar majorările salariale sunt anunțate pentru 1 ianuarie 2027.

Sindicatele urmează acum să analizeze propunerile prezentate de premier la conferința de presă. FSEȘ a comunicat că va decide ulterior ce acțiuni va întreprinde în continuare.

Între timp, pentru data de 1 septembrie, la ora 12:00, este anunțat un marș, până la Parlament. Rezoluția adoptată în urma manifestației poate fi citită – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: