Comitetul de Anchetă al Federației Ruse îi va interoga pe combatanții de la Azovstal

Comitetul de Anchetă al Federației Ruse îi va interoga pe combatanții evacuați de pe teritoriul uzinei Azovstal din Mariupol. Anunțul a fost făcut de reprezentanții instituției, pe 17 mai. 

„În cadrul procesului de investigare a dosarelor penale cu privire la infracțiunile regimului ucrainean împotriva civililor din Donbas vor fi interogați combatanții care s-au predat, după ce s-au refugiat la uzina Azovstal din Mariupol”, se arată în declarație.

Anchetatorii ruși au precizat că va fi stabilită identitatea „naționaliștilor” și urmează a fi verificată implicarea acestora în infracțiunile împotriva civililor. Mărturiile obținute vor fi atașate la „alte materiale penale”.

Miercuri, Duma de Stat a Rusiei va examina propunerea prin care se interzice ca luptătorii să poată fi schimbați cu prizonierii de război ruși. Pe 26 mai, Curtea Supremă de Justiție a Rusiei va examina solicitarea de declarare a Batalionului „Azov” drept „organizație teroristă”.

Amintim că, potrivit Kievului, 53 de combatanți grav răniți au fost evacuați pe 16 mai din uzina Azovstal, unde au fost baricadați mai multe săptămâni. Alți 211 militari au fost evacuați în regiunea Donețk, controlată de forțele pro-ruse.

Pe 17 mai, vicepremierul Ucrainei Irina Vereșciuk a declarat că după ce starea de sănătate a răniților se va stabiliza, aceștia vor fi schimbați cu prizonierii ruși de război. Ministerul ucrainean al Apărării a precizat că „alte mijloace de salvare a apărătorilor Azovstal nu exista”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Moldova va fi reprezentată de 23 de sportivi la Festivalul Olimpic al Tineretului European. Președinta Sandu le-a înmânat drapelul

Președinta Maia Sandu le-a înmânat pe 15 iulie le-a înmânat sportivilor care vor reprezenta Republica Moldova la Festivalul Olimpic al Tineretului European, organizat în orașul Skopje, Macedonia de Nord. S-a întâmplat în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în incinta instituției prezidențiale. Președinta le-a urat succese la competiție sportivilor noștri.

În Republica Moldova trăim o adevărată renaștere a sportului. În 2022, 2023 și 2024, sportivii noștri au obținut rezultate remarcabile la competițiile internaționale, inclusiv la Jocurile Olimpice. Sunteți dovada vie că, atunci când îți dorești cu adevărat ceva, totul devine posibil. Vă doresc mult succes, putere de concentrare și energie pozitivă la toate probele la care veți participa”, a notat șefa statului.

Totodată, șefa statului a menționat inițiativele implementate în ultimii ani pentru dezvoltarea sportului autohton: adoptarea noii Legi a sportului, modernizarea a peste 100 de săli și terenuri sportive și majorarea burselor acordate sportivilor.

presedinte.md
presedinte.md
presedinte.md
presedinte.md

Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) reprezintă un eveniment multisportiv organizat sub egida Comitetelor Olimpice Europene. Festivalul servește drept rampă de lansare pentru tinerii sportivi în vederea participării ulterioare la campionate europene, mondiale și la Jocurile Olimpice. Prima ediție a avut loc în Bruxelles în 1991. În acest an, țara noastră va fi reprezentată de către 23 sportivi alături de antrenorii lor, la categoriile badminton, atletism, înot, judo, tenis de masă, taekwondo, ciclism și tir.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: