Comuniștii îndeamnă moldovenii să boicoteze referendumul Maiei Sandu: „Nu poți juca cărți cu trișori”

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) îndeamnă moldovenii să boicoteze referendumul privind integrare la Uniunea Europeană (UE), solicitat de președinta Maia Sandu, la sfârșitul anului 2023. Comuniștii susțin că organizarea alegerilor prezidențiale și a referendumului în aceeași nu ar fi nimic altceva decât o „escrocherie”, pusă la cale de PAS.

„Nu poți juca cărți cu trișori. (…) Guvernarea, propunând combinarea alegerilor și a referendumului, încearcă să deruteze alegătorii și încalcă direct normele consacrate ale legilor europene și ale eticii electorale, reflectate în mod repetat în Recomandările Comisiei de la Veneția. În plus, este destul de evident că organizarea alegerilor și a referendumului este o încercare de a desfășura campania electorală a Maiei Sandu din contul bugetului de stat”, indică comunicatul emis de PCRM pe 10 februarie.

PCRM a făcut apel, în acest context, la cetățeni, activiști publici și partide politice „să se unească în jurul ideii de a boicota referendumul Maiei Sandu”, despre care spun că ar fi „fals”, „ilegitim” și „lipsit de sens juridic”.

Amintim că președinta Maia Sandu a solicitat, pe 24 decembrie 2023, desfășurarea, în toamna anului 2024, a unui referendum național privind aderarea la Uniunea Europeană. Șefa statului i-a cerut atunci Parlamentului să demareze procedurile de organizare a referendumului. În aceeași zi, la trei ani de mandat, șefa statului a anunțat oficial că va candida la alegerile prezidențiale din toamna anului 2024.

Câteva zile mai târziu, pe 28 decembrie 2023, deputații au votat în lectura a doua modificări la Codul electoral, care permit organizarea referendumului republican în ziua desfășurării alegerilor parlamentare, prezidențiale și locale. NM a analizat recent cât de justificat este acest exercițiu, ce spun experții independenți și cum s-au desfășurat plebiscitele privind aderarea la UE în alte țări. Detalii – AICI.

Recent, președinta Maia Sandu a explicat, pentru prima dată, de ce referendumul solicitat și alegerile prezidențiale trebuie să aibă loc la toamnă, în aceeași zi. Șefa statului susține că principalul motiv este – participarea la vot. Detalii – AICI.

La rândul său, vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman a explicat că Moldova ar putea economisi aproape 200 de milioane de lei – bani publici –  dacă va organiza cele două plebiscite în aceeași zi. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: În Moldova se afla avionul meu prezidențial, de aceea Rusia a atacat țara. Când ne întorceam prin Chișinău, au făcut același lucru

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat atât când intenționa să decoleze din Chișinău, cât și la întoarcerea sa din străinătate, tot prin capitala Republicii Moldova. Astfel, el a spus că dronele rusești au intrat de două ori în spațiul aerian al Republicii Moldova, în timp ce acolo se afla avionul său prezidențial. Despre acest lucru el a vorbit într-un interviu pentru CBS News, relatează Meduza. Menționăm că, în ultima perioadă, mai multe drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova.

„În Moldova se afla avionul meu prezidențial și, de aceea, ei au atacat Moldova. Au folosit spațiul aerian al Moldovei. Poate că nu au vrut să mă atace personal. (…) Nu am relatat acest lucru în presă, dar, când ne întorceam acasă, din nou prin Chișinău, au făcut același lucru”, a declarat Zelenski.

La întrebarea jurnalistului dacă Moscova a încercat în acest fel să-l sperie pe Zelenski, președintele Ucrainei a răspuns afirmativ.

Zelenski a povestit despre incidentele din Moldova, răspunzând solicitării de a comenta atacul unei drone rusești asupra unui tren care se afla în apropierea garniturii feroviare speciale cu care diplomați și oficiali europeni călătoreau din Ucraina spre Polonia. Potrivit lui Zelenski, Rusia știa că în tren se aflau „europeni, americani, delegații importante”. „Și au lansat un atac. Au făcut acest lucru în mod frecvent în Moldova, România și, uneori, în Polonia. Este un proces. Ei își demonstrează forța și, după cum înțelegeți, atunci când își demonstrează această forță, nimeni nu le răspunde”, a declarat Zelenski.

***

Pe 9 septembrie, premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, a declarat că avionul care îl transporta pe Zelenski spre Oslo ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în timp ce decola din Republica Moldova. Guvernul de la Chișinău nu a confirmat informația, dar a precizat că aeronava liderului ucrainean a decolat cu întârziere pe 8 septembrie din cauza închiderii temporare a spațiului aerian, în urma detectării unei drone rusești care a intrat neautorizat în Republica Moldova. Închiderea temporară a spațiului aerian a provocat întârzierea a trei aeronave la decolare și a altor patru la aterizare. Printre avioanele care au decolat cu întârziere s-a numărat și cel al președintelui ucrainean, a comunicat Guvernul. Detalii AICI.

Menționăm că, în ultimele zile, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat din nou. Pe 12 septembrie, o dronă a intrat dinspre Ucraina, a dispărut de pe radar în raionul Soroca și a reapărut în raionul Edineț. În acest timp, spațiul aerian a fost închis temporar în zonele de Nord și Centru. Pe 14 septembrie, o dronă a traversat pentru scurt timp spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona localității Palanca, ulterior a revenit în spațiul aerian al Ucrainei. Tot pe 14 septembrie, o altă dronă neautorizată a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aceasta a părăsit spațiul aerian în proximitatea localității ucrainene Cuciurgan, continuându-și deplasarea spre Ucraina.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: