Ilan Șor

Condamnarea lui Ilan Șor la 15 ani de închisoare – menținută de CSJ: decizia este irevocabilă (DOC)

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a menținut condamnarea la 15 ani de închisoare a lui Ilan Șor în dosarul frauda bancară. Instanța a respins recursurile depuse de avocații lui Șor împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău, prin care acesta a fost condamnat. Decizia a fost luată pe 12 decembrie și este irevocabilă. 

„Completul, cu unanimitate de voturi, respinge recursurile avocaților Iulian Balan, Denis Calaida, Aurel Colenco și Shaul Brazil, în numele lui Ilan Șor, declarate împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 aprilie 2023. Menține decizia Curții de Apel Chișinău din 13 aprilie 2023. Decizia este irevocabilă”, se arată în decizia Curții Supreme de Justiție.

Completul a fost compus din: Stella Bleșceaga, Ghenadie Eremciuc și Vladislav Gribincea.

Pe 13 aprilie 2023, Curtea de Apel l-a condamnat pe Ilan Șor la 15 ani de închisoare în dosarul frauda bancară și a pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 5 miliarde de lei.

În replică, Ilan Șor a acuzat magistrații că s-ar fi subordonat ordinelor politice și a menționat că decizia Curții de Apel „îl lasă rece” și că nu are de gând să se conformeze acesteia. Ulterior, avocații lui Șor au depus recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău prin care acesta a fost condamnat la 15 ani de închisoare.

Examinarea recursului a început în noiembrie 2023, iar de atunci ședințele au fost amânate de mai multe ori.

În iulie 2024, președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Sergiu Caraman a fost întrebat de ce se tergiversează examinarea recursului depus de avocații lui Șor. Caraman a recunoscut că situația la Curtea Supremă de Justiție este „una foarte complicată” și a adăugat că se vor redresa lucrurile abia când vor fi 11 judecători numiți în funcție, un plen al Curții Supreme de Justiție și un președinte al Curții. Detalii AICI.

În septembrie 2024 s-a anunțat că reprezentanții CSJ reiau examinarea recursului. Detalii AICI.

***

Ilan Șor a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, odată cu fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc. Șor se află în lista neagră a guvernelor american și britanic. La fel, el figurează pe listele de sancțiuni impuse inclusiv de Canada și UE, pentru legături cu Kremlinul și tentative de destabilizare a Moldovei.

În ultima perioadă, Șor a făcut mai multe declarații de la Moscova. Pe 21 aprilie 2024 a anunțat despre „crearea blocului politic Victorie”. Pe 9 mai a fost prezent la parada de la Moscova. Pe 9 iunie, tot de la Moscova, a anunțat despre un congres al blocului „Victorie”. În mai 2024, Șor a anunțat că a primit pașaport al Federației Ruse.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Chișinăul creează iluzia bunăstării? Experții avertizează asupra riscurilor pentru fondurile UE

Reforma propusă de Guvern prevede crearea a trei regiuni în locul celor 32 de raioane, însă experții IDIS „Viitorul” avertizează că, fără includerea Chișinăului pe noua hartă administrativă, diferențele economice reale dintre capitală și regiuni ar putea deveni invizibile pentru Bruxelles. PIB-ul pe cap de locuitor din Chișinău este de aproape cinci ori mai mare decât în regiuni, ceea ce „creează iluzia bunăstării”.

Experții au prezentat propria viziune, intitulată „Trei porți”: trei regiuni, alături de Chișinău, Bălți și Găgăuzia, fiecare cu propria ieșire spre lumea exterioară. Aceștia propun și repartizarea Transnistriei între regiuni: „Nu poți să percepi impozite și să nu oferi acces la resurse”. Experții propun consilii regionale cu membri delegați, fără alegeri directe. Un reprezentant al CALM a atras atenția asupra unei disproporții: municipiul Taraclia, cu 25.000–30.000 de locuitori, va avea același statut ca Chișinăul, cu aproximativ 600.000 de locuitori.

Primarii așteaptă detalii concrete despre bugete: „Cine pierde, cine câștigă — ca să înțelegem și noi”. Autorii conceptului îndeamnă autoritățile să nu se grăbească, întrucât decizia va influența dezvoltarea țării pentru următoarele decenii. Amintim că Guvernul vrea să reducă numărul primăriilor de la aproape 900 la 273, iar noile delimitări administrative ar urma să intre în vigoare după alegerile din 2027.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: