Facebook/Alexandru Zubco

FOTO Condiții inumane și degradante. Izolatorul de detenție provizorie din Briceni a fost închis

Inspectoratul de Poliție Briceni a sistat activitatea izolatorului de detenție provizorie, după ce angajații Oficiului Avocatului Poporului au constatat condiții degradante și inumane în izolator. Potrivit unui comunicat de presă al Avocatului Poporului, condițiile de detenție nu au fost îmbunătățite după ultima vizită de monitorizare.

Echipa ombudsmanului a constatat lipsa agentului termic în izolator, fapt ce impunea persoanele reținute, cât și supraveghetorul, să îndure frigul. Oficiul Avocatului Poporului a remis un aviz prin care a recomandat identificarea de urgență a soluțiilor pentru repararea țevii de agent termic, iar în cazul în care este imposibil, să sisteze activitatea izolatorului pe durata rece a anului, iar persoanele reținute să fie plasate în alt izolator.

Sistarea activității izolatorului din Briceni a fost precedată de redeschiderea activității Inspectoratului de Poliție Edineț, renovat din fondurile europene, unde vor fi transportate și persoanele reținute la Briceni.

Facebook/Alexandru Zubco
Facebook/Alexandru Zubco
Facebook/Alexandru Zubco

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

În Moldova se așteaptă temperaturi caniculare și ploi puternice. Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare

Pe teritoriul Republicii Moldova se așteaptă temperaturi săptămâna viitoare, între 14 și 20 iulie. Cu toate acestea, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vremea s-ar putea răcori în a doua jumătate a săptămânii, iar în unele regiuni s-ar putea înregistra ploi torențiale cu descărcări electrice.

În nord țării, mercurul din termometre va indica +29°C în timpul zilei, iar noaptea temperatura aerului va coborî până la +17°C. Aici, potrivit prognozelor, se așteaptă ploi puternice miercuri, 16 iulie. Până în weekend, acestea se vor opri.

În raioanele centrale și în Chișinău, săptămâna viitoare sunt așteptate temperaturi de până la 31°C pe timp de zi. Iar în perioada nocturnă valorile termice vor indica aproximativ +18°C. În prima jumătate a săptămânii, meteorologii prognozează cer variabil. Până joi, acesta se va transforma în averse cu descărcări electrice, iar spre weekend cerul se va însenina din nou.

La sud, pe timp de zi, temperaturile vor urca până la +33°C. Noaptea se vor înregistra în jur de +22°C. Conform meteorologilor, în această regiune furtunile și ploile sunt așteptate vineri, 18 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: