Agora

Consiliul Superior al Magistraturii cere demisia lui Iulian Muntean, cercetat într-un dosar de corupție

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) îi cere lui Iulian Muntean, recent numit în funcția de membru al CSM, să își depună demisia din funcție. Reacția vine după ce s-a aflat că Muntean figurează într-un dosar penal deschis pe fapte de corupție, încă din 2018 – situație care nu ar fi fost raportată Comisiei de Pre-Vetting, care i-a examinat integritatea.

Pe  20 septembrie, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Iulian Muntean, membru actual al CSM, este implicat într-o investigație penală, conform articolului 324 din Codul Penal. Informația a fost confirmată pentru NM de Procuratura Anticorupție. La câteva ore distanță, în aceeași zi, informația a fost confirmată și de Iulian Muntean. Magistratul nu a negat faptul că în anul 2018 a fost pornită o cauză penală, în cadrul căreia i-a fost atribuit statutul procesual de învinuit.

„Aparent, acesta nu a declarat această circumstanță în fața Comisiei Pre-vetting și nici nu a prezentat o dovadă a încercării sale de a afla care e statutul acestei cauze penale”, anunță CSM, care spune că nu a avut cunoștințe de aceste circumstanțe până la data de 20 septembrie 2023.

Consiliul Superior al Magistraturii și-a manifestat public îngrijorarea în contextul în care, deși se cunoștea de câteva luni că Iulian Muntean a fost supus verificărilor în fața Comisiei Pre-vetting, informațiile au fost făcute publice, totuși, abia acum, la o distanță de 2 săptămâni de la data numirii sale în funcția de membru al CSM pe un mandat de 6 ani. De asemenea, CSM își exprimă public îngrijorarea cu privire la situația în care Iulian Muntean ar fi furnizat informații incorecte sau incomplete cu privire la o ancheta în curs de desfășurare, inițiată încă în 2018.

„Noi, membrii CSM, declarăm că nu putem admite ca un membru al Consiliului Superior al Magistraturii să ocolească procedurile de evaluare extraordinară, care au cerințe destul de clare și riguroase. În lipsa unei justificări și a explicațiilor credibile cu privire la aceste circumstanțe, ce l-au determinat să nu comunice despre calitatea sa de învinuit în cadrul unei cauze penale, considerăm că soluția optimă pentru Iulian Muntean ar fi depunerea cererii de demisie. În condiția în care în fața întregului corp judecătoresc se impun înalte standarde etice și de conduită, nu putem admite ca integritatea acestora să fie evaluată de persoane care nu au avut un comportament sincer și onest în cadrul procedurii de evaluare extraordinară”, se mai arată în comunicatul CSM.

De menționat în acest context că demisia lui Muntean a fost cerută, pe 22 septembrie, inclusiv de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Anterior, într-o reacție, Iulian Muntean a spus că dosarul penal i-ar fi fost „fabricat” de regimul Plahotniuc pentru a-l intimida. Mai mult, membrul CSM a declarat că nu intenționează să demisioneze din funcție.

Vezi mai multe reacții dar și detalii la acest subiect AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ambasadoarea Moldovei la Paris explică apelul pentru donații de 25.000 de euro destinate iluminării Turnului Eiffel: „Nu a fost coordonat cu Centrala”

Ambasadoarea Republicii Moldova în Franța, Lorina Bălteanu, a venit cu explicații după ce a lansat un apel către oamenii de afaceri pentru a dona 25.000 de euro în vederea iluminării Turnului Eiffel în culorile drapelului Republicii Moldova, cu ocazia celei de-a 35-a aniversări a Independenței.

Într-un mesaj publicat pe 4 august, diplomata afirmă că proiectul, intitulat „MOLDOVA-35 la Paris”, urmărește promovarea imaginii Republicii Moldova și consolidarea solidarității în jurul Zilei Independenței.

„Mi-am permis această abordare, pornind de la convingerea că independența Republicii Moldova proclamată la 27 august a fost un act susținut masiv de majoritatea moldovenilor și va rămâne și de acum înainte o sărbătoare cu o adeziune populară majoră. Aceasta nu este sărbătoarea guvernărilor Republicii Moldova, care au fost și care vor veni, ci a poporului ei. De aceea, am considerat că cetățenii pot participa, dacă doresc la celebrarea zilei noastre naționale, implicându-se într-un efort comun cu statul lor”, se arată în mesajul publicat pe pagina Ambasadei R. Moldova în Franța.

Lorina Bălteanu susține că a inițiat demersurile pentru obținerea aprobărilor din partea autorităților franceze, însă apelul pentru colectarea fondurilor a fost promovat „mai curând în nume propriu”: „Acest apel nu trebuia și nici nu a fost coordonat cu Centrala, fiind în totalitate pe agenda de lucru autonomă a misiunii diplomatice de la Paris”.

Diplomata a adăugat că proiectul depinde în continuare de aprobările autorităților franceze și de mai multe circumstanțe tehnice, inclusiv de temperaturile ridicate din Paris, care afectează funcționarea Turnului Eiffel.

„Îmi păstrez totuși certitudinea că Turnul Eiffel va fi iluminat în culorile drapelului național al Republicii Moldova dacă nu acum, atunci cu o altă ocazie importantă”, se mai arată în mesajul semnat de ambasadoarea Lorina Bălteanu.

Amintim, ambasadoarea Republicii Moldova în Franța, Lorina Bălteanu, a lansat un apel către oamenii de afaceri, antreprenori și susținătorii Republicii Moldova să contribuie financiar la iluminarea Turnului Eiffel în culorile drapelului național, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței. Potrivit acesteia, costul iluminării este estimat la aproximativ 50.000 de euro. Primăria Parisului s-a angajat să acopere jumătate din sumă, iar pentru realizarea proiectului mai sunt necesari 25.000 de euro. Lorina Bălteanu a anunțat că va contribui personal cu 3.000 de euro și i-a îndemnat pe cei care susțin inițiativa să se alăture campaniei. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: