Slusari în parlament
Максим Андреев, NewsMaker

„Constatam o frauda”. Blocul ACUM va înainta o moțiune simplă asupra politicii și activității Ministerului Economiei și Infrastructurii

Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari a declarat că Blocul ACUM înaintează o moțiune simplă „asupra politicii și activității Ministerului Economiei și Infrastructurii”. Acesta a spus că instituția ar fi încălcat legea atunci când nu a publicat în jurnalul oficial al Uniunii Europene informația despre licitațiile privind reabilitarea drumurilor.

„Constatam o frauda. Politicele economice sunt contrarea principiilor constituționale” a declarat Alexandru Slusari. Acesta a spus că deputații semnatari solicită anularea de către Ministerul Economiei a tuturor licitațiilor privind reabilitarea drumurilor. De asemenea, aceștia cer prezentarea în plenul parlamentului a unei strategii privind reabilitarea drumurilor. Un alt punct ține de reconfirmarea din partea ministerului că implementarea acordului de asociere rămâne o prioritate pentru Republica Moldova.

Mai mult, Slusari nu a fost lăsat să citească până la urmă textul moțiunii, microfonul acestuia fiind deconectat.

Menționăm că anterior, vicepreședintele parlamentului, deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, l-a acuzat de minciună, depășirea atribuțiilor în serviciu și abuz de putere pe ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi. Potrivit lui Slusari, ministerul Economiei ar fi trebuit să publice în jurnalul oficial al Uniunii Europene informația despre licitațiile privind reabilitarea drumurilor, lucru care nu s-a întâmplat.

Pentru mai multe știri abonați-vă la pagina noastră de Facebook

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ion Creangă, fostul funcționar din Parlament acuzat de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, va rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Prelungirea măsurii de către instanță a fost confirmată pentru IPN de reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

În cadrul ședințelor precedente, Ion Creangă a cerut recuzarea judecătorului Veaceslav Cernalev, pe care l-a acuzat de atitudine subiectivă. Fostul funcționar a susținut că magistratul nu îi permite să-și prezinte cererile și îi limitează posibilitatea de a-și exercita pe deplin dreptul la apărare. Cererea de recuzare a fost respinsă.

Dosarul este examinat în procedură generală, iar următoarea ședință este programată pentru 18 septembrie.

***

Amintim că Ion Creangă a fost reținut în iulie 2024, într-un dosar pentru trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova. Potrivit acuzării, în perioada 2023-2024, Creangă ar fi furnizat asistentului atașatului militar al ambasadei Federației Ruse la Chișinău de la acea vreme informații pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova, contra cost. Acesta a fost reținut în flagrant, atunci când primea de la diplomatul rus 500 de dolari. PCCOCS a transmis cauza penală în instanță în noiembrie 2024.

În dosar mai sunt vizați un polițist de frontieră și soția acestuia. Polițistul de frontieră, care a fost suspendat din funcție, ar fi avut întâlniri conspirative repetate cu același angajat al misiunii diplomatice ruse, iar soția lui ar fi facilitat întrevederile celor doi.

Pe 2 august 2024, Ion Creangă a fost plasat în arest preventiv, iar în februarie 2025 a fost transferat în arest la domiciliu. Începând cu 12 august 2025, fostul funcționar a fost eliberat din arest la domiciliu și se află sub control judiciar, fără drept de a părăsi municipiul Chișinău.

Ex-funcționarul parlamentar pledează nevinovat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: