Andrei Mardari/NewsMaker

Contractul dintre MoldovaGaz și Gazprom a fost prelungit cu o lună. Spînu: Discuțiile continuă

Contractul dintre MoldovaGaz și Gazprom, cu privire la livrarea de gaze pentru Republica Moldova, a fost prelungit cu o lună. Anunțul a fost făcut de către vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în seara de 30 septembrie. Contractul precedent a expirat astăzi.

„Discuțiile referitor la contractul de livrare a gazelor pentru Moldova continuă. Pentru a nu periclita livrările de gaze pe termen scurt, câteva minute în urmă, am confirmat prelungirea contractului de livrarea de gaze între MoldovaGaz și Gazprom pentru 1 lună. Prelungirea contractului are loc în aceleași condiții la care Moldova a primit gaze în luna septembrie”, a precizat Spînu.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a mai menționat că vineri, 1 octombrie, va organiza o conferință de presă la acest subiect.

***

Recent, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a confirmat pentru NM că Moldovagaz va expedia către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere de majorare a tarifului pentru gaz cu 35%. Prin urmare, prețul final pentru gaz ar putea ajunge la 6 lei. În prezent, prețul pentru 1 m3 de gaz constituie, în Moldova, 4 lei și 30 de bani.

Pe de altă parte, vicepremierul Andrei Spînu a anunțat că Guvernul pregătește un proiect de susținere a păturii vulnerabile a societății, în cazul în care prețul la gazele livrate din Federația Rusă va crește. În cadrul unei emisiuni televizate din 22 septembrie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a declarat că a discutat la telefon cu șeful Gazprom Alexei Miller pentru a afla cum decurg negocierile cu Moldovagaz, privind prelungirea contractului de achiziție a gazului rusesc.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un așa-zis „deputat” de la Tiraspol, căruia Maia Sandu i-a retras cetățenia, spune că va contesta decizia în instanță

Andrei Safonov, membru al așa-zisului legislativ de la Tiraspol, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova, a declarat că va contesta decizia în instanță. Acesta susține că decretul prezidențial prin care a rămas fără cetățenie este „ilegal”. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, pentru presa din stânga Nistrului.

„Acesta este un document ilegal de la un capăt la altul. Am dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, încă din perioada Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Prin urmare, nu există niciun temei pentru a-mi retrage cetățenia. (…) Actuala conducere de la Chișinău comite abuzuri”, a declarat Safonov.

Amintim că, pe 29 octombrie, Maia Sandu a semnat decrete prin care a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane. Este vorba despre Iurie Cara și Andrei Safonov, membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării. Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.

În februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru încă nouă locuitori ai regiunii transnistrene, foști și actuali reprezentanți ai administrației nerecunoscute de la Tiraspol. Printre aceștia se numără Ruslan Mova, fost șef al structurilor de forță din regiune, care a contestat în instanță decizia de retragere a cetățeniei. Pe 13 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: