airmoldova

Control inopinat la Air Moldova, după ce compania și-a anulat toate zborurile până pe 25 aprilie. Anunțul AAC

Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) anunță că inițiază un control inopinat la Air Moldova, după ce compania aeriană și-a anulat toate zborurilor planificate în perioada 21-25 aprilie, din cauza problemelor financiare majore cu care se confruntă.

Autoritatea Aeronautică Civilă menționează, într-un comunicat emis, că a reclamat în repetate rânduri despre deficiențele grave de ordin financiar a operatorului, depistate în cadrul activității de control. AAC precizează, în acest sens, că ar fi solicitat operatorului Air Moldova, încă în luna noiembrie 2022, să prezinte un Plan de acțiuni corective (PAC) care să contribuie la remedierea situației financiare precare. Însă, în schimbul prezentării unor acțiuni concrete de remediere, operatorul a contestat toate actele de control și a mers în instanță pentru a solicita anularea acestora. Pentru nerespectare solicitării AAC, operatorului aerian i s-a aplicat o sancțiune contravențională, suplimentar fiind emisă o nouă prescripție inspectorială.

AAC reiterează în nota informativă emisă că pasagerii ale căror zboruri au fost anulate pot apela la telefonul consumatorului – (022) 823583 sau își pot revendica drepturile accesând acest link:https://www.caa.md/protectia-consumatorului-pasi-de-urmat-in-cazul-anularii-sau-retinerii-unui-zbor-3-561

„Invităm consumatorii să fie prudenți și să ne contacteze în cazul în care sunt vizați de anulările de zbor ale operatorului aerian privat Air Moldova”, îndeamnă AAC.

De menționat că compania aeriană Air Moldova a anunțat astăzi își anulează toate zborurile planificate din 21 aprilie până la 25 aprilie 2023. Compania dă asigurări că toți pasagerii vor primi rambursarea banilor pentru biletele anulate, la locul procurării acestora. Air Moldova anunță că motivul care stă la baza deciziei este deficitul de resurse financiare cu care se confruntă Compania. În reacție, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că Air Moldova s-ar confrunta cu datorii enorme, generate intenționat. Speakerul cerut procuraturii și AAC să investigheze, în acest context, modul în care Air Moldova a gestionat veniturile acumulate în timpul activității sale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Drona observată în raionul Soroca s-a prăbușit și a explodat la Dondușeni (ACTUALIZARE)

ACTUALIZARE 17:53: Potrivit Poliției, preliminar, ]n urma incidentului nu au fost raportate victime. Oamenii legii se află la fața locului, examinează zona și stabilesc circumstanțele incidentului.

Cetățenii sunt îndemnați să evite zona, să nu se apropie și să nu atingă fragmentele depistate. Orice obiect suspect trebuie semnalat imediat la 112.

Poliția Republicii Moldova

Într-o primă reacție, Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „ferm încălcarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova”. Potrivit diplomației de la Chișinău, aceste incidente „constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre, pun în pericol siguranța cetățenilor și evidențiază consecințele directe ale războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra stabilității regionale”.

„Ministerul Afacerilor Externe solicită Federației Ruse să înceteze imediat atacurile asupra Ucrainei și să respecte normele dreptului internațional, inclusiv suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, se mai arată în reacție.

ACTUALIZARE 19:07: Ministerul Apărării anunță că aparatul de zbor fără pilot a căzut și explodat în câmpul din extravilanul localității Codrenii Noi spre satul Scaieni, raionul Dondușeni.

„Alte circumstanțe se stabilesc”, precizează Ministerul.

Autoritățile îndeamnă cetățenii care găsesc obiecte neidentificate sau fragmente ale acestora să nu le atingă, să nu le miște și să sune la 112.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un presupus zbor neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova a fost semnalat pe 16 octombrie, la ora 16:22, în regiunea satului Sobari, raionul Soroca. Ministerul Apărării anunță că  va reveni cu detalii.

Instituția precizează că monitorizarea spațiului aerian continuă, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

Amintim că patru cazuri de survolare neautorizată au fost înregistrate în noaptea de 15 spre 16 octombrie, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, potrivit Ministerului Apărării. Acestea au fost detectate în zona localității Tudora, pe direcțiile Otaci–Hădărăuți și Căplani–Olănești, precum și pe traseul Purcari–Dnestrovsc.

Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Apărării pe 16 octombrie, doar în ultima săptămână au fost înregistrate șapte incidente de încălcare a spațiului aerian. De la începutul anului au fost înregistrate 63 de cazuri, dintre care 15 în octombrie. În total, din 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, au fost raportate 100 de incidente.

Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă dronele, rachetele sau fragmentele acestora. Depistarea unor asemenea obiecte trebuie raportată imediat la 112.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: