moneycrashers.com

Copiii care au contractat COVID-19 vor fi vaccinați după două săptămâni de la însănătoșire

După aproape două luni de suspendare, vaccinările profilactice au fost reluate. Vor fi imunizați inclusiv minorii care au contractat noul coronavirus și s-au însănătoșit. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a publicat un interviu cu Anatol Melnic, şeful secției supraveghere epidemiologică a bolilor prevenibile prin vaccinări din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP).

Astfel, potrivit lui Anatol Melnic, persoanele, inclusiv copiii care au suportat COVID-19 se vor vaccina peste 14 zile după însănătoșire, confirmată prin investigație de laborator, iar persoanele care au fost într-un focar de COVID-19 – peste 14 zile de la ultima interacțiune.

Imunizarea persoanelor cu semne de infecție respiratorie acută se va programa după însănătoșire. Înainte de vaccinare, copilul va fi examinat de către medicul de familie, care va decide și va autoriza imunizarea. Părinții și îngrijitorii vor fi informați despre preparatele care urmează a fi administrate, beneficiile, riscurile și posibilele reacții adverse.

Acestea sunt organizate în conformitate cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19, în baza programării prealabile, efectuate de medicul de familie, reieșind din situația epidemiologică locală și a capacităților instituționale. Medicul de familie va stabili ora și ziua vaccinării și va anunța în prealabil persoanele care urmează a fi imunizate.

Pentru a preveni riscurile, toți angajații instituțiilor medicale vor purta echipamente de protecție, conform gradului de expunere, cu monitorizarea utilizării corecte a acestora. La intrarea în instituție, tuturor persoanelor li se va măsura temperatura și va fi creat un ,,coridor verde”, separat de alți pacienți. Accesul altor persoane în zonele în care se vor afla copii sosiți pentru vaccinare va fi interzis. Totodată, se vor lua măsuri pentru evitarea aglomerărilor la cabinetele medicului de familie, sălile de vaccinări, spațiile dedicate pentru supravegherea copiilor imunizați.

Pentru evitarea contractării virusului, precum și altor infecții, părinții și îngrijitorii cu copii vor ajunge la instituția medicală folosind transport individual, serviciul de taxi sau în funcție de situație, vor veni pe jos. În incinta instituției medicale va fi permis accesul unui singur însoțitor, care obligatoriu va purta mască sau respirator și mănuși. Regula este valabilă și pentru minorii mai mari de 6 ani.

La intrare în instituție, persoanele își vor dezinfecta mâinile cu soluția pusă la dispoziție de instituția medicală. Lucrătorii medicali vor măsura temperatura însoțitorului și a copilului, care vor trebui să respecte distanța fizică de cel puțin 1 metru de alte persoane în timp ce se vor afla în instituție.

Vaccinările se efectuează în conformitate cu Calendarul de imunizări, aprobat în cadrul Programului Național de Vaccinări pentru anii 2016-2020. În primul rând, vor fi programați copiii care n-au efectuat vaccinarea primară, din cauza sistării acestui proces sau din alte motive. În cazul copiilor care au ratat mai multe vaccinuri, intervalul între imunizări va fi de cel puțin 30 de zile. În funcție de situația epidemiologică, instituțiile din țară vor relua gradual imunizarea minorilor și a adulților.

Specialistul a subliniat că sistarea îndelungată a imunizărilor poate favoriza răspândirea unor infecții severe, precum tusea convulsivă, rujeola, difteria, poliomielita, infecțiile cu pneumococi și rotavirusuri, oreionul etc.

Mai multe informații utile despre beneficiile vaccinării pot fi găsite pe paginile web al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale https://msmps.gov.md/, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică http://аnsp.md/index.php/vaccinarea/, precum și pe paginile web a Organizației Mondiale a Sănătății http://www.euro.who.int/ și https://www.who.int/.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Marina Tauber/Telegram

PNM cere interzicerea Blocului „Victorie” la parlamentare și investigarea participanților la congresul lui Șor: „Complotează cu o putere ostilă”

Partidul Național Moldovenesc (PNM) solicită autorităților să interzică participărea Blocului „Victorie” la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Formațiunea, condusă de Dragoș Galbur, susține că blocul ar reprezenta interesele Federației Ruse și cere investigarea tuturor politicienilor și partidelor care au participat la congresul de la Moscova, organizat de oligarhul fugar Ilan Șor.

PNM a condamnat „cu toată fermitatea”, într-o reacție pe 8 iulie, organizarea congresului politic al Blocului „Victorie” la Moscova, „cu sprijinul serviciilor speciale rusești”. Formațiunea politică califică acțiunea drept un „atentat grav la securitatea națională a Republicii Moldova” și cere Procuraturii Generale și Serviciului de Informații și Securitate (SIS) să investigheze toate persoanele și formațiunile politice care au luat parte la eveniment.

„Nu mai vorbim despre viziuni diferite sau dezbateri politice, dar despre o structură care activează în interesul unui stat străin, agresor, care poartă un război în regiune și menține ilegal armata pe teritoriul țării noastre. (…) Cetățenii Republicii Moldova trebuie să știe cine lucrează pentru viitorul lor și cine lucrează pentru planurile Moscovei. Nu putem permite ca democrația să fie deturnată de agenți politici cu agendă străină”, precizează PNM.

În acest context, PNM cere autorităților să interzică participarea Blocului „Victorie” la alegerile parlamentare din toamnă: „Partidele care complotează cu o putere ostilă nu au ce căuta în alegerile libere ale unui stat democratic”.

Amintim că un congres al Blocului „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Șor, a fost organizat pe 6 iulie, la Moscova. Prezent la reuniune, Șor a declarat că, în opinia sa, „singura salvare” a Republicii Moldova ar fi „uniunea” cu Federația Rusă. Tot atunci, Șor a anunțat că blocul – care nici la un an de la lansare nu a fost înregistrat oficial de autoritățile electorale – va participa la parlamentare. Mai mult, oligarhul fugar a anunțat că prima pe lista „Victoriei” se va regăsi bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul – care riscă 9 ani de închisoare și ar urma să își afle sentința, în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor” în care este vizată, pe 5 august.

La evenimentul de la Moscova au participat mai mulți politicieni moldoveni afiliați blocului „Victorie”, inclusiv deputații Marina Tauber, Vasile Bolea și primarii din Orhei și Taraclia, precum și oficiali ruși de rang înalt, printre care Leonid Sluțki și Konstantin Kosacev.

Pe 8 iulie, și Partidul Liberal a condamnat congresul de la Moscova, precum și declarațiile fugarului Ilan Șor, care a cerut formarea unei „uniuni” între Republica Moldova și Federația Rusă. Formațiunea politică a calificat evenimentul drept un „congres al trădării naționale” și a cerut PG și SIS să investigheze declarațiile „anti-statale” făcute de Șor și „să ia măsurile necesare”. 

Contactată pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a PG, Violina Moraru, nu a comentat, deocamdată, solicitările celor două formațiuni politice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: