foxbusiness.com

Coronavirus: 134 de agenți economici, verificați în ultimele trei zile. În 21 de cazuri au fost depistate abateri

Pe parcursul ultimelor 3 zile au fost verificați 134 de agenți economici sub aspectul respectării măsurilor de prevenire a răspândirii infecției COVID-19. În acest sens, în 21 de cazuri au fost depistate abateri, informează Ministerul Sănătății.

Mai exact, controalele au depistat încălcări la 17 frizerii, două obiective de comerț și câte o instituție medicală și farmaceutică. În rezultat, a fost sistată activitatea a 12 obiective, dintre care 11 farmacii și o instituție medicală, fiind aplicate și 4 măsuri de contravenție administrativă.

Ministerul Sănătății reiterează faptul că agenții economici care și-au reluat activitatea trebuie să respecte următoarele măsuri:

– Efectuarea obligatorie a termometriei vizitatorilor, cu interzicerea accesului persoanelor cu stare febrilă și informarea acestora despre necesitatea consultării medicului;

– Instalarea în locuri vizibile și accesibile pentru vizitatori a dozatoarelor cu soluție dezinfectantă pe bază de alcool pentru igiena mâinilor;

– Admiterea în instituții doar a persoanelor care sunt asigurate cu măști de protecție;

– Respectarea distanței fizice de cel puțin 1 metru;

– Monitorizarea stării de sănătate a angajaților, inclusiv efectuarea termometriei. Asigurarea acestora cu echipament de protecție (măști, mănuși);

– Dezinfectarea, pe parcursul zilei de muncă, a spațiului și suprafețelor de lucru, cu o periodicitate de cel puțin o dată la 3 ore.

Menționăm că până în prezent, în Republica Moldova au fost confirmate 14 363 de cazuri de coronavirus, dintre care 5864 sunt cazuri active.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ТСВ

Hajder cere Primăriei Chișinău să repare stația de captare a apei: „Nu ar costa mai mult decât 1-2 concerte”

Ministrul interimar al Mediului, Gheorghe Hajder, a cerut Primăriei Chișinău să reabiliteze echipamentele de la stația de captare și tratare a apei, care asigură alimentarea capitalei cu apă din râul Nistru. Potrivit oficialului, sistemul de rezervă al stației este într-o stare precară, iar autoritățile nu știu dacă echipamentele de acolo mai sunt funcționale. El a menționat că acestea ar putea fi necesare în cazul în care nivelul apei din lacul de acumulare de la Nistru va continua să scadă.

Conform oficialului, în prezent în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk ajunge un debit de aproximativ 30 de metri cubi pe secundă, în timp ce în Nistru sunt deversați circa 100 de metri cubi pe secundă.

Adăugând la acestea evaporarea apei și consumul ridicat pe timp de vară, constatăm o tendință accelerată de scădere a nivelului lacului, ceea ce va impune măsuri urgente în scurt timp”, a transmis Hajder.

Ministrul a precizat că, în urma discuțiilor cu partea ucraineană, s-a convenit menținerea unui debit de deversare de 100 de metri cubi pe secundă în Nistru până la 31 iulie. Ulterior, autoritățile urmează să analizeze situația și să decidă dacă sunt necesare alte măsuri.

Dacă nu se vor înregistra precipitații, din cauza volumului insuficient de apă, deversările în Nistru ar putea fi reduse după 31 iulie. Acest lucru va duce la scăderea nivelului Nistrului, iar pompele principale de la stația de captare care aprovizionează Chișinăul ar putea ieși din funcțiune”, a spus ministrul.

Gheorghe Hajder a mai spus că a verificat starea sistemului de rezervă al stației de captare administrate de Primăria Chișinău prin întreprinderea „Apă-Canal Chișinău”, care ar trebui utilizat în cazul în care nivelul apei ar scădea critic.

Potrivit lui, pompele plutitoare, conductele și bazinul de acumulare din apropierea stației sunt într-o stare necorespunzătoare.

Echipamentele sunt abandonate și nu este clar dacă mai sunt funcționale. În plus, bazinul este puternic înnămolit și se află într-o stare dezastruoasă. În mod normal, din acest bazin apa ar trebui să curgă gravitațional în stația de captare”, a declarat Hajder.

Ministrul interimar al Mediului consideră că reabilitarea acestei infrastructuri este esențială pentru securitatea aprovizionării cu apă a municipiului Chișinău.

Nu ar costa mai mult decât 1-2 concerte”, a afirmat Gheorghe Hajder.

Amintim că, pe 17 iulie, Gheorghe Hajder a avertizat că municipiul Chișinău riscă să rămână fără apă, pe fondul scăderii nivelului apei în lacul de acumulare de la Nistru. În replică, Ion Ceban a calificat avertismentul drept o problemă „artificială” și a acuzat autoritățile centrale că încearcă „să lase Chișinăul fără apă”. Ulterior, Hajder a răspuns criticilor primarului, menționând că problema nu ține atât de nivelul apei din lacul de acumulare, cât de pompele Apă-Canal Chișinău, care ar putea să se defecteze.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: