elements.envato

Coronavirus: Un prim caz de infectare cu varianta Omicron, confirmat în SUA. Persoana era vaccinată

Un prim caz de infectare cu varianta Omicron a fost confirmat în SUA, fiind vorba despre o persoană care a revenit din Africa de Sud, au anunţat în data de 1 decembrie autorităţile sanitare americane.

„Această persoană a fost testată pozitiv în California, a anunţat Centrul de prevenţie şi combatere a bolilor (CDC)”, relatează agerpres.ro.

Persoana în cauză era „vaccinată şi prezenta simptome uşoare în curs de ameliorare”, a adăugat sursa citată.

„Toate persoanele în contact apropiat (cu această persoană) au fost între timp testate negativ”, a mai precizat CDC.

Individul testat pozitiv a revenit din Africa de Sud pe 22 noiembrie.

Varianta Omicron a coronavirusului a fost clasificată drept „preocupantă” de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Varianta a fost deja detectată în circa 20 de ţări, după ce a fost identificată mai întâi în Africa de Sud.

Washingtonul a interzis deja intrarea pe teritoriul american persoanelor provenind din opt ţări din Africa australă.

Toţi adulţii străini care intră în SUA trebuie să fie vaccinaţi, dar şi testaţi negativ cu trei zile înainte de a se urca în avion. Americanii care se întorc din străinătate trebuie de asemenea să fie testaţi, cu trei zile sau o zi înainte de plecare, în funcţie de statutul lor vaccinal. Guvernul american intenţionează să reducă acest termen la o singură zi pentru toţi.

Omicron îngrijorează experţii pentru că prezintă noi mutaţii care sunt susceptibile să-l facă mai contagios sau mai rezistent la imunitatea oferită de vaccinuri. În prezent se efectuează studii pentru a stabili dacă într-adevăr situaţia se prezintă astfel, dar primele rezultate ar urma să fie disponibile abia în următoarele săptămâni.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

colaj NM

Dodon s-a grăbit cu anunțul? PSRM nu a luat decizia finală privind candidatul pe care îl susține la funcția de bașcan

Fostul deputat socialist în Parlamentul de la Chișinău, Fiodor Găgăuz, nu exclude posibilitatea de a fi candidatul PSRM pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, în locul lui Grigore Uzun. Acesta susține că structurile Partidului Socialiștilor din Republica Moldova nu au luat încă o decizie în acest sens. Între timp, purtătoarea de cuvânt a PSRM, Carmena Sterpu, a confirmat că formațiunea va lua o decizie oficială după 16 septembrie.

Pe 8 septembrie, în cadrul emisiunii „Real Politik” de la NewsMaker, Fiodor Găgăuz a declarat că structurile PSRM nu au luat, deocamdată, o decizie finală privind candidatul la funcția de bașcan.

Întrebat dacă nu exclude posibilitatea de a deveni candidatul formațiunii, ex-deputatul a răspuns: „Nu se exclude”.

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a PSRM, Carmena Sterpu, a declarat că desemnarea candidatului la funcția de bașcan ține de competența executivului PSRM. „Decizia va fi luată în termenele stabilite de legislație după 16-17 septembrie, despre care vă vom informa”, a adăugat ea.

Amintim că, recent, președintele PSRM, Igor Dodon, anunțase că deputatul socialist Grigore Uzun este candidatul formațiunii pentru funcția de guvernator al Găgăuziei. Acesta și-a motivat decizia prin faptul că Uzun a participat anterior la scrutinele din Autonomie și a obținut rezultate bune. Mai mult, liderul PSRM nu excludea că Grigore Uzun ar putea obține numărul necesar de voturi chiar din primul tur.

Alegerile pentru funcția de bașcan sunt programate pentru 15 noiembrie, zi în care vor fi aleși și deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: