Criza energetică: Chișinăul cere convocarea unei reuniuni cu reprezentanții de la Tiraspol
Full Article 2 minutes read

Criza energetică: Chișinăul cere convocarea unei reuniuni cu reprezentanții de la Tiraspol

Chișinăul vrea o discuție cu reprezentanții Tiraspolului cu privire la gestionarea crizei energetice. Biroul politici de reintegrare menționează că la reuniune sunt invitați și reprezentanții mediatorilor și observatorilor în formatul de negocieri „5+2”.

Pe 26 octombrie, reprezentanții Biroului politici de reintegrare au anunțat că Chișinăul a solicitat convocarea unei reuniuni în formatul „1+1” pentru a discuta gestionarea crizei energetice.

„În legătură cu criza energetică care se amplifică și necesitatea discutării aspectelor problematice, clarificării unor aspecte tehnice și identificării unor soluții pentru depășirea problemelor apărute recent pe întreg teritoriul țării, Chișinăul a solicitat convocarea unei întrevederi de lucru la nivel de reprezentanți politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană din partea Chișinăului și Tiraspolului”, comunică Biroul.

La discuții sunt invitați reprezentanți ai instituțiilor de profil de pe ambele maluri ale Nistrului, precum și reprezentanții mediatorilor și observatorilor în formatul de negocieri „5+2”.

Amintim că pe 10 octombrie, Ucraina a anunțat că oprește exportul de energie electrică, inclusiv pentru Moldova, din cauza atacurilor cu rachete care au afectat infrastructura energetică a țării. Pe 11 octombrie, vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că țara noastră va primi integral energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan (MGRES), începând cu 11 octombrie.

Recent, autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol au anunțat că Centrala de la Cuciurgan va limita exportul de energie electrică pentru partea dreaptă a Nistrului. Astfel, în loc de 70%, Chișinăul va primi doar 27%.

Începând cu 24 octombrie, Republica Moldova va avea un deficit de energie electrică, a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Ieri dimineață, administrația prezidențială a comunicat despre indicațiile date guvernului să elaboreze măsuri de economisire, obligatorii pentru toate instituțiile publice.

Tot ieri s-a anunțat că la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan s-a produs o situație de avarie și unul dintre blocurile energetice ale întreprinderii a devenit nefuncțional. De aceea Moldova a majorat volumul de achiziționare de avarie din România. Menționăm că prețurile acestei energii electrice variază între 190 de euro și 348 de euro pentru un MWh (prețul de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan este de 66 de euro pentru un MWh). În legătură cu aceasta, autoritățile au îndemnat populația, din nou, să economisească.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: