facebook.com/dodon.igor

Cum explică președinția faptul că Dodon l-a numit pe Krasnoselski „președintele Transnistriei”

Reprezentanții administrației prezidențiale susțin că expresia utilizată de către președintele Igor Dodon în cadrul întâlnirii din 28 iulie cu liderul transnistrean „ține de un context exclusiv protocolar”. Reacția vine în urma criticilor în adresa șefului statului, care l-a numit pe Vadim Krasnoselski „președintele Transnistriei”. 

„Expresiile utilizate țin de un context exclusiv protocolar și nu se extind asupra stării politice de facto privind statutul regiunii transnistrene a Republicii Moldova. Cel mai important acum este să negociem cât mai calculat posibil și să asigurăm o relaxare cât mai substanțială a relațiilor dintre malurile Nistrului, pentru accelerarea proceselor de reîntregire teritorială a țării”, a comentat instituția prezidențială, la solicitarea UNIMEDIA.

Precizăm că, în timpul declarațiilor pentru presă după întâlnirea din 28 iulie cu Vadim Krasnoselski, Igor Dodon l-a numit pe acesta „președintele Transnistriei”.

Deputatul PAS Oazu Nantoi a declarat că comportamentul lui Igor Dodon „este umilitor și inadmisibil, iar din punct de vedere al Constituției și al jurământului depus de acest individ este o trădare a intereselor naționale”:

„Igor Dodon pe lângă faptul că este cel mai mincinos președinte din RM, el este agent de influență al Federației Ruse, care are drept scop realizarea scenariului Kozak-2”, a spus Oazu Nantoi.

Iar liderul Platformei DA Andrei Năstase a anunțat că va depune o plângere la Procuratura Generală, pe marginea întâlnirii dintre președintele Igor Dodon și liderul administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Acesta a condamnat abordarea pe care a avut-o Igor Dodon în raport cu liderul de la Tiraspol, „pe care l-a tratat ca pe un egal al său”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters/Alexey Pavlisjak

750 de persoane au fost evacuate din Oleşki, orașul ucrainean aflat sub ocupație rusă din 2022

750 de locuitori ai orașului Oleşki, din regiunea ucraineană Herson, aflat sub ocupație rusă din 2022, au fost evacuați în cadrul misiunii umanitare desfășurate în timpul unui armistițiu local, negociat cu medierea primei doamne a SUA, Melania Trump. O parte dintre evacuați, care au ales să ajungă pe teritoriul controlat de Kiev, au sosit sâmbătă, 31 octombrie, în orașul Gomel din Belarus, de unde urmează să fie transportați în Ucraina.

Potrivit publicației Meduza, încheierea misiunii umanitare a fost anunțată pe 30 octombrie de ombudsmanii pentru drepturile omului din Rusia și Ucraina, Iana Lantratova și Dmitro Lubineț. Lantratova a precizat că operațiunea s-a desfășurat fără incidente.

Convoiul umanitar a fost format din 25 de autobuze, nouă ambulanțe și vehicule speciale destinate transportării persoanelor imobilizate la pat. Locuitorii au avut posibilitatea să aleagă dacă vor să plece în Rusia sau în teritoriile controlate de Ucraina.

Persoanele care au ales să ajungă în teritoriile controlate de Kiev au fost transportate inițial cu autobuzele până în orașul Anapa, din sudul Rusiei. Ulterior, acestea au fost transportate cu avionul la Gomel, în Belarus.

Potrivit liderului fracțiunii parlamentare „Slujitorul Poporului”, David Arakhamia, toate cele patru aeronave care transportau locuitori din Oleşki au aterizat deja la Gomel. Acesta a anunțat că evacuații, împreună cu delegația ucraineană, urmau să ajungă în Ucraina în câteva ore.

Operațiunea a fost posibilă în urma unui acord privind încetarea temporară a focului în zona orașului Oleşki, încheiat cu medierea primei doamne a Statelor Unite ale Americii, Melania Trump.

Armistițiul a intrat în vigoare în dimineața zilei de 27 octombrie și urmează să expire în seara zilei de 1 noiembrie. În această perioadă, cele două părți au permis desfășurarea operațiunii de evacuare, precum și livrarea ajutoarelor umanitare pentru persoanele care au ales să rămână în oraș.

Oleşki se află în partea regiunii ucrainene Herson controlată de Rusia. Orașul s-a confruntat cu o criză umanitară, pe fondul războiului și al dificultăților de aprovizionare cu alimente și medicamente.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: