screenshot

Cum funcționează schema lui Șor de corupere electorală? Poliția a publicat un video informativ

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a publicat, pe 26 octombrie, un video informativ despre schema de corupere electorală desfășurată de organizația criminală Șor, condusă de oligarhul fugar Ilan Șor, prin care se încearcă deturnarea alegerilor din Republica Moldova. Potrivit IGP, oamenii legii au stabilit, până acum, peste 130 000 de persoane care fac parte din rețeaua organizației criminale. Acestea au roluri de lideri teritoriali, responsabili de secțiile de votare, activiști de racolare și simpli executori de ordine în procesul electoral. În același timp, se estimează că la finalizarea anchetelor numărul celor implicați în schema infracțională va depăși considerabil 300 000 de oameni. 

Inspectoratul General al Poliției a publicat rezultatele preliminare ale anchetei privind schema de corupere electorală a organizației criminale Șor, vizată într-un dosar penal început în septembrie 2024. IGP a precizat că Poliția Națională, împreună cu Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale cercetează la această oră amploarea rețelei care încearcă să deturneze alegerile din țara noastră.

Potrivit IGP, pentru a schimba cursul european al Republicii Moldova, organizația criminală a pus la bătaie în numai douǎ luni peste 39 de milioane de dolari. Aceștia sunt doar banii identificați de anchetatori pentru septembrie și octombrie, livrați prin rețeaua de transferuri bancare a PSB Bank, o bancă rusească supusă sancțiunilor internaționale.

Schema infracțională dovedită până în prezent de autoritățile de aplicarea legii este formată din:

  • 130 lideri teritoriali răspândiți în toată țara;
  • 1 927 de persoane care răspund de secțiile de votare din Moldova;
  • peste 50 000 de activiști de racolare;
  • peste 80 000 de oameni simpli „păcăliți” să primească între 800 și 1500 lei și să facă ce li se ordonă în procesul electoral.

Organele de aplicare a legii estimează ca la finalizarea anchetelor, numărul persoanelor implicate în schemele criminale Șor va depăși considerabil 300 de mii de oameni, iar sumele alocate doar pentru corupere electorală, în ultimii 2 ani, este posibil să se ridice la ordinul sutelor de milioane de dolari.

„În prezent, organele de aplicare a legii recomandă cetățenilor  care au ajuns să facă parte din organizația criminală Șor să denunțe la poliție cazurile lor. Documentarea cazurilor și anchetelor reprezintă un volum de lucru foarte mare, iar atenția pentru stabilirea probelor și vinovățiilor solicită multă responsabilitate și timp. Poliția Națională, Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) recomandă cetățenilor să nu se lase înșelați și să anunțe autoritățile în legătură cu aceste fapte de corupere electorală”, a comunicat IGP.

IGP a publicat și un video informativ despre schema de corupere electorală.

Precizăm că, în data de 20 octombrie, au avut loc alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova și referendumul constituțional cu privire la aderarea la Uniunea Europeană.

În urma alegerilor prezidențiale niciunul dintre cei 11 candidați înscriși în cursa electorală nu au obținut majoritate de voturi. Astfel, pe 3 noiembrie, va avea loc al doilea tur de scrutin, la care vor concura candidații care au acumulat cele mai multe voturi: Maia Sandu din partea PAS (42,49%) și Alexandr Stoianoglo din partea PSRM (25,95%).

La referendum, 50,35% dintre alegători au susținut modificarea Constituției în vederea aderării la Uniunea Europeană – un rezultat mult mai mic decât prognozau autoritățile și sondajele. Președinta Maia Sandu a declarat că rezultatul referendumului a fost influențat de o „grupare criminală”, împreună cu „forțe străine”, prin coruperea alegătorilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

LGBT
holod.media

Moldova, condamnată la CtEDO după mutarea repetată a marșurilor LGBT din centrul Chișinăului. Frolov: „Chirtoacă-i di jină”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a constatat că Republica Moldova a încălcat dreptul la nediscriminare și la libertatea de întrunire al asociației Genderdoc-M, care promovează drepturile comunității LGBT. Cauza vizează, între altele, decizia autorităților de a muta marșul organizat de asociație în mai 2013 din centrul Chișinăului, pe fondul amenințărilor cu violențe. Curtea a obligat statul să achite asociației 4 500 de euro cu titlu de prejudiciu moral.

Potrivit hotărârii pronunțate la 15 octombrie 2026, Primăria Chișinău s-a opus în repetate rânduri organizării unor activități pașnice ale Genderdoc-M în centrul capitalei, invocând riscul unor confruntări cu grupurile care se opuneau evenimentelor.

În mai 2013, asociația a planificat un marș pentru promovarea drepturilor persoanelor LGBT, însă Primăria capitalei, condusă la acel moment de Dorin Chirtoacă, a cerut în instanță schimbarea traseului. Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a admis solicitarea, iar marșul a fost mutat într-o zonă mai îndepărtată de centrul orașului. Instanțele superioare au menținut decizia.

CtEDO a reținut că autoritățile au tratat diferit asociația Genderdoc-M față de alte organizații care au organizat evenimente publice controversate. Curtea a luat în considerare și declarațiile publice ale lui Dorin Chirtoacă, care a afirmat că persoanele homosexuale „ar trebui să rămână acasă”.

CtEDO a subliniat că amenințările cu violența proveneau de la opozanții marșului și că nu s-a demonstrat că membrii Genderdoc-M ar fi recurs la violență sau ar fi încălcat legea. În opinia Curții, mutarea repetată a evenimentelor celor amenințați, în locul luării unor măsuri împotriva celor care amenințau, nu a fost o măsură proporțională pentru menținerea ordinii publice.

Prin urmare, CtEDO a constatat încălcarea articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice discriminarea, coroborat cu articolul 11, care garantează libertatea de întrunire.

Reacția lui Frolov

Pe 16 octombrie, Angelica Frolova, coordonatoare de proiect la Genderdoc-M, a venit cu o reacție pe marginea hotărârii instanței.

„Genderdoc-M a mai câștigat un dosar la CEDO. Și în acest caz chiar „Chirtoacă-i di jină”. (…) Acum plătitorii de impozite vor da din buzunarul lor 4 500 euro pentru ipocrizia lui Chirtoacă. Luați-o ca pe o investiție în drepturile omului și în activitățile organizației noastre”, a menționat ea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: