rbk.ru

Cum pot călători în Italia cetățenii Moldovei. Ghid NM

Starea de urgență în domeniul sănătății funcționează pe întreg teritoriul Italiei. Dar cetățenii Moldovei pot totuși să ajungă acolo. NM prezintă, de ce aveți nevoie pentru aceasta.

Starea de urgență funcționează pe întreg teritoriul Italiei până la 31 decembrie 2021. Pentru cei sosiți, Italia a împărțit țările în câteva liste, în funcție de nivelul pericolului epidemiologic. Moldova este inclusă în lista D până la 25 octombrie.

Care acte sunt necesare?

Cetățenii Moldovei și turiștii care în ultimele 14 zile au tranzitat teritoriul Moldovei ori s-au aflat în țara noastră trebuie să completeze un formular digital de „localizare a pasagerilor” (Passenger Locator Form).

La traversarea frontierei, trebuie să fie prezentat și certificatul de vaccinare cu vaccinurile aprobate de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA). Este vorba despre vaccinurile Pfizer, Moderna, AstraZeneca, Johnson&Johnson.

Ba mai mult, la intrarea în Italia, cetățenii Moldovei trebuie să dețină și testul rapid antigen negativ, care a fost efectuat nu mai devreme decât cu 72 de ore înainte de a intra în țară.

Astfel, pentru a ajunge în Italia, este necesară și administrarea vaccinului, și efectuarea testului antigen.

Și dacă nu ai acte?

Dacă nu deții un document sau ambele, în Italia te vor obliga să stai 5 zile în autoizolare. În cea de-a 5-a zi, va trebui să faci un test antigen care va confirma că nu ești bolnav de COVID.

Iar dacă ești în tranzit?

Dacă ești în tranzit pe teritoriul Italiei și îți asumi angajamentul de a părăsi teritoriul acestei țări timp de 36 de ore, poți să nu prezinți actele indicate mai sus. Cei care se vor reține, vor fi obligați să stea 5 zile în carantină. Și tranzitarea cu avionul este posibilă, dar în acest caz, este interzis să părăsești zona aeroportului. 

***

Pentru a înțelege, ce fel de restricții funcționează în diferite regiuni ale Italiei, poți consulta această hartă care se actualizează mereu. Accesând harta, poți vedea care sunt cele mai frecvente întrebări adresate despre restricții. În Italia, regiunile și provinciile pot institui măsuri suplimentare de protecție împotriva COVID-19.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Vasile Tofan

2027 ar putea fi declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici”. Reacția fiului regretaților artiști, după propunerea premierului

Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a propus ca anul 2027 să fie declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici”. Cristofor Aldea-Teodorovici, fiul regretatului cuplu, i-a mulțumit oficialului „pentru că a crezut în această idee”, adăugând că nu își dorește ca acesta să fie un an al doliului și că există o serie de proiecte pentru 2027, pe care le va face publice în curând. Propunerea a fost făcută pe 30 octombrie, când se împlinesc 34 de ani de la moartea lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Menționăm că astăzi, la Chișinău, are loc un eveniment-omagiu dedicat artiștilor, iar în a doua parte a zilei se va desfășura un marș comemorativ.

„Astăzi se împlinesc 34 de ani de când i-am pierdut pe Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Pentru mine, povestea lor are și o dimensiune personală. La Liceul „Gheorghe Asachi” am fost în aceeași clasă cu Cristofor Aldea-Teodorovici. Iar pe Eugenia Marin, mama Doinei, am cunoscut-o ca profesoară a școlii”, a declarat premierul Vasile Tofan. „În această zi de toamnă, suntem cu gândul la Ion și Doina – două inimi gemene. În cinstea curajului lor și a libertății țării noastre, am propus ca anul viitor să fie declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici””, a adăugat oficialul.

Cristofor Aldea-Teodorovici a spus că își dorește ca 2027 să fie un an în care muzica părinților săi să fie cântată, reinterpretată și ascultată din nou. „34 de ani. Aveam 10 ani în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. De atunci, pe mama și pe tata i-am cunoscut mai ales prin muzica lor și prin oamenii care i-au iubit. Astăzi, prim-ministrul Vasile Tofan a propus ca anul 2027, când se împlinesc 35 de ani, să fie declarat Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Îi mulțumesc pentru că a crezut în această idee. Nu vreau să fie un an al doliului. Vreau să fie un an în care muzica lor e cântată, reinterpretată, ascultată din nou, inclusiv de cei care nu i-au prins. Un an cu scenă, cu film, cu teatru, cu oameni tineri care o duc mai departe. Avem deja o serie de proiecte pentru acest an, pe care le vom face publice în curând. Ca să prindă viață, avem nevoie de cât mai mulți oameni alături: artiști, instituții, parteneri și pur și simplu oameni care îi iubesc. Vă invit să fiți parte din acest an”, a spus Cristofor Aldea-Teodorovici.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că, „prin muzica lor, acești mari artiști au unit oamenii în jurul speranței într-un viitor liber, punându-și talentul în slujba adevărului, a limbii române și a demnității noastre naționale”. „Ne lipsesc și ne vor lipsi mereu. Dar vocile lor nu au tăcut. Le auzim și acum, în cântecele care ne emoționează și ne adună împreună. Le regăsim și în tot ce am construit de atunci – într-o țară liberă, în dreptul de a vorbi limba română și în hotărârea de a ne decide singuri soarta”, a scris șefa statului pe o rețea de socializare.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că astăzi „se împlinesc 34 de ani de la pierderea simbolurilor renașterii noastre naționale, ale curajului, demnității și dragostei nemărginite pentru neam și țară”. „Prin cântecele lor, dăruiesc în continuare o voce speranței și libertății, inspiră generații întregi și unesc inimile românilor de pretutindeni. Să fim demni de moștenirea lor și să păstrăm cu grijă idealurile pentru care au trăit și au cântat”, a menționat oficialul.

Menționăm că, pe 30 octombrie, începând cu ora 12:00, în scuarul Monumentului „Două Inimi Gemene”, situat la intrarea în Parcul „Valea Morilor” din capitală, Primăria municipiului Chișinău organizează un eveniment-omagiu dedicat artiștilor. Începând cu ora 17:00, va avea loc un marș comemorativ în memoria soților Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Marșul este organizat de Liga Studenților din Basarabia, Ideea Națională, Liga Elevilor din Basarabia și Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români. Evenimentul va începe la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, de unde participanții vor porni într-un marș până la monumentul soților Ion și Doina Aldea-Teodorovici, unde vor fi susținute discursuri și vor fi interpretate cântecele acestora.

Ion și Doina Aldea-Teodorovici au murit într-un accident tragic produs în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: