Cum puteți primi pensia în condiții de carantină? Instrucțiuni NM

Persoanele în etate sunt în zonă sporită de risc din cauza răspândirii coronavirusului de tip nou. De aceea autoritățile le recomandă să nu iasă din casă fără necesitate și să limiteze la maximum contactele. Dar primirea pensiei fără a contacta cu alte persoane nu e atât de simplă. NM a aflat despre toate modalitățile de primire a pensiei în Moldova în perioada de carantină.

Pe card

Dacă până la declanșarea pandemiei și a instituirii măsurilor de carantină ați reușit să perfectați procedura de obținere a pensiei pe cardul bancar, nu veți avea probleme. Dacă însă și acum mergeți la oficiul poștal după pensie, pentru a schimba modalitatea de primire a pensiei trebuie să mergeți la orice bancă și să scrieți o cerere. La bancă, perfectarea se va face rapid. Pentru aceasta e nevoie de pașaport și de legitimația de pensionar. Există însă un „dar!”. Veți putea primi pensia pe card abia începând cu luna viitoare. Deci, dacă veți scrie cererea pe 17-18 martie, pensia pentru luna martie o veți primi încă la oficiul poștal. Ori ea va fi transferată pe contul bancar și veți primi pe card două pensii, în luna aprilie.

La oficiul poștal

Dacă pensionarul a primit pensia la oficiul poștal, va trebui s-o primească acolo și în continuare. Cel puțin luna aceasta. Pentru ca pensia să vă fie adusă acasă, trebuie să scrieți o cerere la oficiul poștal. Personal. La aceasta va trebui să anexați un certificat de la medicul de familie precum că într-adevăr, nu sunteți în stare să mergeți personal la oficiul poștal pentru a vă primi pensia. Dar dacă vă este frică să nu vă infectați de coronavirus și din această cauză nu doriți să mergeți la oficiul poștal, poștașul nu vă va aduce pensia. „Sunt puțini poștași și ei nu pot ajunge la toți doritorii”, a precizat pentru NM serviciul Relații mass-media de la „Poșta Moldovei”.

Prin procură

O altă variantă de a scuti pensionarii de deplasările la oficiul poștal este cel de a întocmi o procură pe numele unei persoane apropiate, mai tinere. Pentru aceasta e nevoie de un notar care prestează servicii la domiciliu. De menționat că persoana căreia i-a fost încredințată primirea pensiei la oficiul poștal cu această procură va trebui s-o primească cel puțin în decurs de un an. Procura pentru primirea pensiei nu poate fi întocmită pe un termen mai mic.

Sunt și alte variante?

Ultima variantă posibilă este să nu mergeți luna aceasta după pensie, ci să luați dintr-odată două, luna viitoare. „Pentru că situația aceasta este temporară. Totul se va termina degrabă”, ne-au comunicat cei de la serviciul Relații mass-media.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Oficiului Avocatului Poporului/Facebook

Reforma Codului muncii: Avocatul Poporului cere garanții pentru angajații ajunși la vârsta pensionării. Reacția Guvernului

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, solicită Guvernului să revizuiască legislația muncii, astfel încât angajații să nu poată fi concediați doar pentru că au ajuns la vârsta de pensionare. Ombudsmanul atrage atenția că prevederea actuală poate favoriza concedierile abuzive și discriminarea pe criteriul vârstei. Propunerea a fost înaintată luni, 9 noiembrie, în contextul planurilor Guvernului de a modifica Codul muncii.

Mai exact, este vorba despre articolul 86, alineatul (1), litera y¹) din Codul muncii, care permite angajatorilor să înceteze raporturile de muncă cu salariații care au obținut dreptul la pensie pentru limită de vârstă.

Potrivit Avocatului Poporului, legislația nu obligă angajatorul să demonstreze că există o necesitate reală de concediere, să evalueze individual activitatea angajatului sau să justifice proporționalitatea acestei măsuri. Astfel, o persoană poate rămâne fără loc de muncă chiar dacă își îndeplinește corespunzător atribuțiile și dorește să continue să muncească.

„Dobândirea dreptului la pensie nu trebuie confundată cu pierderea capacității de muncă sau cu intenția persoanei de a se retrage din viața profesională. Statutul de pensionar reprezintă exercitarea unui drept de protecție socială și nu ar trebui să constituie, prin el însuși, o justificare suficientă pentru concediere”, a menționat Ceslav Panico într-un comunicat.

Avocatul Poporului a subliniat că pierderea locului de muncă poate afecta serios situația financiară a persoanelor în etate, pentru care salariul reprezintă adesea un venit important pe lângă pensie.

„Problema principală a reglementării actuale constă în posibilitatea aplicării arbitrare a temeiului de concediere, în absența obligației angajatorului de a demonstra o justificare concretă și a unor garanții suficiente pentru salariat”, a spus el.

Pentru a preveni astfel de situații, ombudsmanul propune ca angajatorii să fie obligați să justifice în scris necesitatea concedierii, să evalueze individual activitatea salariatului și să discute în prealabil cu acesta despre intenția de a continua munca. De asemenea, sunt solicitate garanții suplimentare care să le permită angajaților să conteste deciziile de concediere și să obțină compensații.

Oficiul Avocatului Poporului a menționat că, în unele state europene, precum Franța și Germania, simpla atingere a vârstei de pensionare nu reprezintă un motiv suficient pentru concediere.

Contactat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, a declarat că „Guvernul va analiza toate propunerile pe acest subiect, atunci când procesul va ajunge în această etapă”.

Amintim că, pe 5 noiembrie, în cadrul unei emisiuni televizate, prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în prezent, se lucrează la reforma Codului muncii, menționând că acesta este „antic” și că „limitează posibilitatea de a lua decizii”. Șeful Guvernului a spus că modificările vor viza inclusiv simplificarea procedurilor de concediere.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a criticat planurile Guvernului de a simplifica procedurile de concediere a angajaților și a cerut autorităților să clarifice ce modificări pregătesc la Codul muncii. Sindicaliștii susțin că nu au fost informați despre inițierea acestui proces și avertizează că modificarea legislației nu trebuie să ducă la diminuarea garanțiilor oferite salariaților.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: