Cum să contribui la reînvierea Filarmonicii Naționale? Reportaj video NM

Pagubele produse de incendiul de la Filarmonica Națională nu au fost încă estimate în totalitate. Dar este deja clar: biblioteca cu partituri, printre care se aflau lucrări unice, a ars aproape în totalitate. Angajații filarmonicii sunt ajutați de către colegi din întreaga lume să recupereze pagubele. Despre procesul renașterii din cenușă a moștenirii filarmonicii și despre cum ar putea fiecare dintre noi să participe la acesta – în reportajul video NM.

Atenție!

Pe site-ul filarmonica.md veți găsi contactele, contul oficial și rechizitele necesare pentru donații. Să ajutăm Filarmonica națională “Serghei Lunchevici”! Este patrimoniul nostru național!

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Anastasia Vlasova / Getty Images: foto simbol

Trei copii, o femeie și un preot. Cinci morți, anunțați după noi atacuri ale Rusiei în Ucraina

Cinci persoane, printre care o femeie, trei copii și un preot, au murit în Ucraina în urma atacurilor Rusiei. Informațiile au fost comunicate de autoritățile ucrainene, care au raportat atacuri asupra regiunilor Kiev și Herson.

În seara zilei de sâmbătă, șeful administrației militare regionale Kiev, Timur Tkacenko, a anunțat că, în urma unui atac al Rusiei, au murit o mamă și doi copii mici – o fetiță și un băiețel – în raionul Fastiv, regiunea Kiev. În același raion au fost avariate case de locuit private și un automobil. Într-una dintre case a izbucnit un incendiu. Tot în raionul Fastiv a fost avariată o întreprindere. Pe teritoriul acesteia a izbucnit un incendiu.

Tot în seara zilei de sâmbătă, Tkacenko a anunțat că, în raionul Vîșhorod, regiunea Kiev, în urma atacului Rusiei, au fost rănite două persoane – o mamă și copilul acesteia. În dimineața zilei de duminică, Tkacenko a anunțat că copilul a murit la spital.

„Astfel, numărul persoanelor decedate în regiunea Kiev a ajuns la patru – trei copii și o femeie”, a declarat Tkacenko. El a adăugat că regiunea Kiev a fost ținta atacurilor timp de mai bine de 24 de ore. În acest interval, în cinci raioane ale regiunii au fost avariate 31 de obiective.

Tot pe 20 septembrie, șeful administrației militare regionale Herson, Aleksandr Prokudin, a raportat că, în ajun, forțele ruse au atacat cu o dronă o mănăstire din satul Cervonîi Maiak. În urma atacului, un preot în vârstă de 71 de ani a murit. De asemenea, au fost răniți alți patru preoți, cu vârste de 51, 53, 51 și 31 de ani. „Potrivit informațiilor preliminare, aceștia au suferit traumatisme provocate de explozie”, a menționat Prokudin.

Potrivit Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei, începând cu seara zilei de sâmbătă și până duminică dimineața, forțele ruse au atacat țara cu 138 de drone. Până la ora 08:00, apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât sau neutralizat 101 dintre acestea. Au fost înregistrate lovituri în 17 locații, precum și căderi ale dronelor doborâte (resturi) în alte 5 locații. Ministerul rus al Apărării a raportat că, noaptea trecută, forțele armate ale Federației Ruse au lansat atacuri cu drone asupra „centrelor logistice, depozitelor și porturilor din Ucraina, precum și asupra navelor implicate în interesele Forțelor Armate ale Ucrainei”.

***

Amintim că, de cealaltă parte, primarul Moscovei a raportat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Ucraina a efectuat „cel mai masiv atac cu drone asupra Moscovei”. Potrivit acestuia, începând de sâmbătă, forțele ruse de apărare antiaeriană au doborât peste 1 600 de drone, dintre care 450 se îndreptau spre Moscova. Sobianin a spus că a fost avariat și un obiect de pe teritoriul rafinăriei de petrol din Moscova. El a calificat atacul drept „fără precedent”, adăugând că „a fost planificat cu scopul de a perturba alegerile”. În total, trei persoane au murit – doi bărbați și o femeie. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a confirmat atacul. Detalii AICI.

Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova

Ziua lucrătorului din protecția socială, marcată la Chișinău: a fost lansată o campanie pentru atragerea tinerilor în domeniu

R. Moldova marchează Ziua profesională a lucrătorului din sfera protecției sociale. Cu această ocazie, la Chișinău, a avut loc un forum național. Președinta Maia Sandu a declarat în cadrul evenimentului că de profesionalismul și corectitudinea lucrătorului din sfera protecției sociale depinde încrederea în acest sistem. Iar ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a spus că, de multe ori, ne amintim de sistemul social atunci când se întâmplă ceva rău, însă „mult mai rar ne întrebăm: „câte vieți și câte familii au fost protejate anume pentru că protecția socială a fost acolo la timp?”. În cadrul evenimentului, mai mulți lucrători din sfera protecției sociale au fost premiați. La finalul evenimentului, Natalia Plugaru a anunțat lansarea unei campanii.

„De multe ori ne amintim de sistemul social atunci când ceva rău s-a întâmplat, când apare un caz grav, când apare o tragedie, când un caz ajunge în presă. Atunci toți se întreabă: „unde a fost protecția socială?”. Dar mult mai rar ne întrebăm: „câte vieți și câte familii au fost protejate anume pentru că protecția socială a fost acolo la timp?”. Aceste povești nu ajung la știri tocmai pentru că fiecare dintre dumneavoastră și-a făcut meseria onest și cu dedicație”, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială.

Președinta Maia Sandu a declarat că „prin reforma RESTART a început o transformare amplă a asistenței sociale”. „Vedem deja schimbări importante. Avem mai mulți specialiști care lucrează pentru protecția copiilor. Dezvoltăm serviciile pentru persoanele cu dizabilități și cele care permit oamenilor să rămână în comunitățile lor. Echipele mobile oferă sprijin unui număr tot mai mare de beneficiari. (…) Dar nicio reformă nu poate fi mai bună decât oamenii care o pun în practică. (…) De profesionalismul și corectitudinea dumneavoastră depinde încrederea în acest sistem. Vă mulțumesc încă o dată pentru omenie și pentru grija pe care o aveți față de semeni. Vă doresc să aveți putere să continuați această muncă și să vedeți cât mai des rezultatele ei în viețile celor pe care îi ajutați”, a adăugat șefa statului.

În timpul evenimentului, ministra Muncii și Protecției Sociale a acordat premii speciale pentru debut și longevitate în domeniul protecției sociale:

  • Premiul pentru debut în asistență socială – Irinei Zubco, asistentă socială comunitară din satul Ghelăuza, raionul Strășeni;
  • Premiul pentru debut în domeniul muncii și ocupării forței de muncă – Victoriei Postolachi, specialistă principală în cadrul Direcției pentru ocuparea forței de muncă Fălești;
  • Premiul pentru cel mai longeviv lucrător în asistență socială – Veronicăi Spălatu, din Sîngerei;
  • Premiul pentru cel mai longeviv lucrător în domeniul muncii și ocupării – Elizavetei Storoj, care activează în domeniu de peste bine de 40 de ani și care, în prezent, este șefa Direcției pentru ocuparea forței de muncă din raionul Briceni;
  • Premiul pentru cel mai longeviv funcționar din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Margaretei Demidova.

Totodată, au fost acordate trofee pentru contribuții în domeniul protecției copilului, serviciilor sociale, sprijinului persoanelor cu dizabilități și al persoanelor refugiate:

  • Angajatul din sistemul de asistență socială din domeniul protecţiei drepturilor copilului – Elena Rusu, STAS Călărași, ATAS Centru-Vest;
  • Angajatul din serviciile dedicate familiei și copilului – Lăcrămioara Chicaroș, Serviciul de asistență parentală profesionistă, DGPDC Chișinău;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului din domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi – Elena Manoli, STAS Ialoveni, ATAS Centru;
  • Angajatul din serviciile sociale destinate persoanelor cu dizabilitati – Svetlana Arhiri, STAS Ungheni, ATAS Centru-Vest;
  • Angajatul din serviciile sociale destinate refugiaților – Gheorghe Bejenari – directorul Centrului de plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități din Mun. Chișinău;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Agenției de Gestionare a Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă – Vasile Pascari;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Centrului Republican Experimental, Protezare, Ortopedie și Reabilitare – Lidia Panico;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Consiliului Național de Determinare a Dizabilității și Capacității de Muncă – Victoria Custiuc;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Inspectoratului Social de Stat – Alina Dașcov.

De asemenea, au fost acordate premii pentru contribuții în protecția drepturilor persoanelor în etate, excelență academică și bune practici în domeniul serviciilor sociale ale ATAS-urilor:

  • Angajatul din sistemul de asistență socială din domeniul protecției persoanelor în vârstă – Anna Arnaut;
  • Angajatul din serviciile sociale dedicate persoanelor vârstnice – Sabina Rotaru;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială din domeniul asistenţei sociale comunitare – Lilia Nejel;
  • Premiul pentru promovarea educaţiei şi formării profesionale în asistenţă socială – Valentina Prițcan, dr., conf.univ., prorectoră, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți;
  • Premiul pentru promovarea cercetării în asistenţă socială – Maria Strechie, dr., conf.univ., Universitatea de Stat din Moldova.

În același timp, au fost acordate trofee pentru contribuții în sprijinirea victimelor violenței și a traficului de ființe umane:

  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului din Domeniul Protecției Victimelor Violenței și Reabilitării Victimelor Infracțiunilor – Ion Gogu, STAS Căușeni, ATAS Sud-Est;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului din Centrele pentru victimele violenței în familie – Ana Tcaci, STAS Ștefan Vodă, ATAS Sud-Est;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului pentru cea mai activă implicare în soluționarea cazurilor de trafic de ființe umane – Lilia Levința, Directoarea Agenției pentru Gestionarea Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă.

De asemenea, a avut loc decernarea premiilor pentru contribuții în domeniul muncii și ocupării, cât și premii speciale pentru angajament civic:

  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională al Inspectoratului de Stat al Muncii – Vitalie Bînzari;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă – Veronica Todica;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională al CNAS – Natalia Șmundeac;
  • Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei;
  • Platforma pentru Îmbătrânire activă;
  • Platforma pentru egalitate de gen;
  • Coaliția Națională ,,Viață fără Violență”;
  • Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

La finalul evenimentului, ministra Muncii și Protecției Sociale a anunțat despre lansarea unei campanii de informare. „Noi avem nevoie de o generație care să înceapă să aleagă, în special, profesiile din domeniul asistenței sociale, să intre în sistem, dar mai ales – să dorească să rămână. (…) Tocmai de aceasta am considerat că este extrem de important să lansăm astăzi o campanie care se numește „Profesia mea contează pentru Moldova”. Vrem ca tinerii să aleagă această profesie. (…) Campania începe astăzi, dar va continua în următoarele zile, săptămâni și luni. Vom merge la tineri, în special, în școli, în regiuni. (…) Impactul acestei campanii îl vom vedea peste câțiva ani”, a anunțat Natalia Plugaru.

Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială a fost organizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorului din sfera protecției sociale. Menționăm că, anual, în cea de-a treia duminică a lunii septembrie, Republica Moldova marchează Ziua profesională a lucrătorului din sfera protecției sociale.

screenshot

Secții pentru alegerile din Rusia, deschise în Transnistria în pofida protestului Chișinăului. Câte persoane au votat deja

În regiunea transnistreană au fost deschise, pe 20 septembrie, secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei, în pofida protestului autorităților constituționale ale Republicii Moldova. Potrivit presei din regiune, până la ora 12:00, peste 21 de mii de persoane votaseră deja. Menționăm că singura secție de votare coordonată cu autoritățile moldovenești se află la Ambasada Federației Ruse din Chișinău.

Secțiile de votare din regiunea transnistreană și-au început activitatea la ora 08:00 și vor funcționa până la ora 20:00. Presa din regiune relatează că până la ora 10:00 au votat 8 411 persoane, până la ora 11:00 – 14 992, iar până la ora 12:00 – 21 080. La scrutin a participat și liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski.

Potrivit presei din regiune, au fost deschise în total 17 secții de votare. Totuși, informațiile privind numărul acestora rămân contradictorii, întrucât au fost publicate adresele doar a 15 secții.

Menționăm că singura secție de votare coordonată cu autoritățile moldovenești se află la Ambasada Federației Ruse din Chișinău.

***

La alegeri pot participa cetățenii care dețin pașaportul cetățeanului Federației Ruse sau pașaportul pentru călătorii în străinătate, pașaportul cetățeanului URSS (dacă în acesta este indicată apartenența la cetățenia Federației Ruse) ori un certificat pentru intrarea (revenirea) în Rusia. Locuitorii din regiunea transnistreană pot vota și în baza pașaportului pentru călătorii în străinătate al cetățeanului Federației Ruse cu termenul de valabilitate expirat.

Amintim că, pe 28 august, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile pentru Duma de Stat. Detalii AICI. Pe 29 august, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a declarat că Ambasada Rusiei la Chișinău a coordonat cu autoritățile constituționale deschiderea unei singure secții de votare la Chișinău. Ministerul a adăugat că intenția de a deschide suplimentar alte secții este inacceptabilă. Detalii AICI. Pe 3 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest în legătură cu intenția Rusiei de a deschide secții de votare în raioanele din stânga Nistrului. Detalii AICI.

***

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse au început vineri, 18 septembrie, și se desfășoară până duminică, 20 septembrie. Acestea sunt primele alegeri parlamentare ruse de la declanșarea invaziei la scară largă a Ucrainei, în februarie 2022. Scrutinul este organizat inclusiv în teritoriile ucrainene ocupate.

Cetățenii ruși urmează să aleagă 450 de deputați. Niciunul dintre cele 10 partide înscrise în cursa electorală nu a condamnat războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Partidul liberal „Iabloko”, care s-a pronunțat constant împotriva războiului, a fost admis inițial în cursă, dar ulterior a fost exclus de Curtea Supremă a Rusiei din motive pe care formațiunea le consideră formale și motivate politic. Câțiva reprezentanți ai partidului participă totuși în circumscripții uninominale, scrie DW.

tv8.md

Ministerul Apărării, reacție la sesizările locuitorilor din Orhei și Călărași privind o dronă și o explozie

Ministerul Apărării a declarat că nu au fost înregistrate survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova în perioada în care locuitorii din Orhei și Călărași au raportat un obiect zburător asemănător unei drone și o explozie. Instituția i-a îndemnat pe cetățeni „să se informeze din surse oficiale și credibile și să evite distribuirea informațiilor neverificate”. Precizările au fost făcute după ce poliția a anunțat că a fost sesizată de doi locuitori din cele două raioane și că verifică informațiile. Înaintea reacției Ministerului Apărării, Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova”.

„În contextul informațiilor apărute în spațiul public privind presupuse survolări neautorizate și explozii în unele localități din raioanele Orhei și Călărași, Ministerul Apărării informează că, potrivit datelor disponibile, în intervalul de timp la care se face referire nu au fost înregistrate survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova. Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să se informeze din surse oficiale și credibile și să evite distribuirea informațiilor neverificate”, a declarat Ministerul Apărării al Republicii Moldova.

***

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat, în dimineața zilei de 20 septembrie, că, în jurul orei 01:50, un locuitor al satului Berezlogi a sesizat poliția din Orhei, comunicând că a observat pe cer un obiect zburător asemănător unei drone. Ulterior, în jurul orei 02:00, un locuitor al satului Dereneu a informat poliția din Călărași că a observat o lumină puternică pe cer, urmată de o explozie. IGP a precizat că polițiștii efectuează verificări, iar în timpul cercetărilor preliminare nu au fost depistate fragmente, urme de impact sau incendii care să confirme producerea unei explozii ori căderea vreunui obiect.

La scurt timp, Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova de către un aparat de zbor asemănător unei drone, observat în această noapte în zona localităților Berezlogi, raionul Orhei, și Dereneu, raionul Călărași, unde ulterior s-a produs o explozie în zbor”. „Un asemenea incident reprezintă o încălcare inacceptabilă a spațiului aerian al țării noastre și constituie o amenințare directă pentru securitatea și siguranța cetățenilor. (…) Suveranitatea, integritatea teritorială și spațiul aerian al țării trebuie respectate pe deplin”, comunica Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Detalii AICI.

***

De precizat, în acest context, că, în cazul exploziei și al fragmentelor de dronă găsite pe 18 septembrie la Colonița, municipiul Chișinău, Ministerul Apărării a declarat că nu a înregistrat acest survol. Detalii AICI.

Exilenova+

„Cel mai masiv atac”. Moscova și regiunea, vizate de sute de drone: o rafinărie de petrol, printre ținte. Zelenski confirmă loviturile UPDATE

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a raportat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Ucraina a efectuat „cel mai masiv atac cu drone asupra Moscovei”. Potrivit acestuia, începând de sâmbătă, forțele ruse de apărare antiaeriană au doborât peste 1 600 de drone, dintre care 450 se îndreptau spre Moscova. Sobianin a spus că a fost avariat și un obiect de pe teritoriul rafinăriei de petrol din Moscova. El a calificat atacul drept „fără precedent”, adăugând că „a fost planificat cu scopul de a perturba alegerile”. Între timp, guvernatorul regiunii Moscova a raportat despre morți, răniți și mai multe incendii. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a confirmat atacul.

Ce a raportat primarul Moscovei

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunțat, în jurul orei 03:30, că forțele ruse de apărare antiaeriană au respins atacul a 14 drone care se îndreptau spre Moscova, adăugând că, la locul căderii fragmentelor, lucrează specialiștii serviciilor de urgență. Ulterior, el a anunțat distrugerea a numeroase drone.

În jurul orei 06:00, acesta a spus că atacul cu drone inamice asupra Moscovei continuă și că a fost avariat un obiect de pe teritoriul rafinăriei de petrol din Moscova. Mai târziu, a anunțat că o dronă a lovit o clădire din zona bulevardului Orehovîi.

În cel mai recent mesaj postat pe rețelele de socializare, Sobianin a declarat că „a fost respins cel mai masiv atac cu drone inamice asupra Moscovei”. „De ieri, pe toate liniile de apărare, au fost doborâte peste 1.600 de drone. Dintre acestea, 450 se îndreptau spre Moscova. Le mulțumesc militarilor din apărarea antiaeriană pentru activitatea lor plină de abnegație. Cu toate acestea, câteva drone au ajuns pe teritoriul rafinăriei de petrol din Moscova (MNPR), iar una a lovit un bloc de locuințe. Nu sunt persoane decedate. Atacul fără precedent a fost în mod evident planificat cu scopul de a perturba alegerile. Adversarul nu a reușit acest lucru”, a menționat Sobianin.

Ce a raportat guvernatorul regiunii Moscova

Guvernatorul regiunii Moscova, Andrei Vorobiov, a declarat că regiunea a fost supusă, în cursul nopții, unui atac masiv cu drone. „Între orele 03:00 și 05:00, forțele de apărare antiaeriană și mijloacele de război electronic au doborât și neutralizat 249 de drone în 17 districte”, a comunicat Vorobiov.

Potrivit guvernatorului, în Ramenskoe, căderea unei drone a provocat un incendiu la acoperișul unui bloc cu 21 de etaje și a avariat 20 de automobile. În Sofino, o dronă a lovit un bloc, avariind șase apartamente: o femeie de 44 de ani a murit, iar alte cinci persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite. În Oreahovo-Zuevo, un bărbat a murit după ce casa în care se afla a fost distrusă și a luat foc. O altă persoană a fost rănită în Leninski. Incendii au izbucnit și la un complex de depozite din Sofino și la un bloc din Kotelniki. În Ramenskoe, Kolomna și Egorievsk au fost avariate case particulare, iar în Leninski, Liuberțî și Lytkarino au fost afectate de incendii blocuri de locuințe. În Istra au fost avariate o casă și o clădire a unei întreprinderi, a comunicat Vorobiov.

În cel mai recent mesaj postat pe rețelele de socializare, Vorobiov a spus că, în urma atacului cu drone, 20 de persoane, dintre care trei copii, au avut nevoie de asistență medicală. 15 dintre răniți au fost spitalizați. În ceea ce privește decesele, Vorobiov a menționat două cazuri – un bărbat de 74 de ani în districtul Oreahovo-Zuevo și o femeie de 44 de ani în Ramenskoe.

Reacția președintelui Ucrainei

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că, noaptea trecută, în regiunea Moscovei, „s-au făcut simțite foarte puternic” răspunsurile Ucrainei „cu rază lungă de acțiune”.

„A fost lovită una dintre întreprinderile-cheie din industria petrolieră a Federației Ruse, precum și un obiectiv logistic al agresorului. Este vorba despre miliarde de dolari care susțin mașinăria de război. Au fost utilizate, printre altele, FP-1, RZ-100, MICH-2000, „Palianița”, „Vendetta”, „Liutîi”, „Bars”, „Flamingo”, „Siceñ”, Pelican. Le mulțumesc militarilor noștri pentru precizie. (…) Moscova ar trebui nu să construiască sisteme de apărare antiaeriană pe mai multe niveluri în detrimentul altor regiuni, ci să pună capăt războiului său brutal și să aleagă pacea. Există pe masă pași pentru detensionare: în domeniul energetic și al securității alimentare. Este nevoie de voință politică”, a adăugat Zelenski.

Potrivit The Insider, rafinăria de petrol vizată este situată în cartierul Kapotnia din Moscova. Sursa citată notează că aceasta este cel puțin a patra dată când rafinăria de petrol din Moscova este atacată de la jumătatea lunii mai. Potrivit Astra, în aceeași noapte a fost atacată și Termocentrala nr. 22 (TEC-22), situată la aproximativ doi kilometri distanță, în orașul Dzerjinski. Obiectivul este legat direct de activitatea rafinăriei de petrol din Moscova.

Actualizare: Guvernatorul regiunii Moscova, Andrei Vorobiov, a declarat că, în total, trei persoane au murit în urma atacului ucrainean asupra regiunii Moscova – doi bărbați și o femeie.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: