Janis Mazeiks

„Acum ambii au familii noi”. Ambasadorul UE a comparat nostalgia moldovenilor pentru URSS cu o relație abuzivă din trecut

Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, consideră că faptul că unii cetățeni ai Republicii Moldovei refuză să vadă ajutorul pe care-l acordă Uniunea Europeană țării noastre se datorează „nostalgiei” față de trecut, adică URSS. Oficialul european a comparat situația cu o primă relație romantică care a fost abuzivă: femeia s-a despărțit de bărbat din cauza violenței la care era supusă, ulterior și-a creat o familie, însă chiar și peste ani continuă să aibă „memorii calde” despre persoana care „i-a plăcut” cândva. Precizările au fost făcute într-un interviu pentru jurnalistul Nicolae Chicu, publicat pe 26 iulie. 

Ambasadorul UE a fost întrebat cum explică faptul că „mulți” oameni din țara noastră nu văd sau refuză să vadă ajutorul pe care-l acordă Uniunea Europeană Republicii Moldova.

Janis Mazeiks a declarat că o parte a situației date se explică prin faptul că aceste persoane sunt integrate în spațiul informațional de limbă rusă, iar „acolo, de multe ori, nu este informare, ci dezinformare”. De asemenea, oficialul a spus că, în opinia sa, în cazul unor persoane, refuzul de a vedea sprijinul UE pentru Republica Moldova, se datorează „nostalgiei” după vremurile trecute.

Pentru mine, cred că asta e mai mult vorba despre nostalgie, timpurile din trecut. Îmi amintește de o persoană care se gândește la prima lui dragoste. Probabil a fost cu 30 de ani în urmă, când ambii erau tineri și frumoși, și poate nu s-a terminat totul cu bine. Poate el era violent în această relație. Iată de ce relația s-a terminat. Acum ambii au familii noi. Și familia crește, și este o familie cu persoane total diferite, dar oricum ai aceste memorii calde despre cineva de care ți-a plăcut cu 30 de ani în urmă. Iată, într-un fel, aceste sunt sentimentele oamenilor”, a explicat acesta.

Potrivit ambasadorului, în acest caz, trebuie pus accent pe lucrurile raționale pe care le oferă Uniunea Europeană.

De asta trebuie să ne gândim la aceste lucruri raționale pe care UE le oferă. Fie că este comerțul UE cu Moldova: sau două treimi din exporturile moldovenești ajung pe piețele UE, în timp ce exporturile spre Federație Rusă reprezintă 3%. Fie că e vorba de asistența oferită Moldovei: noi suntem de departe cel mai mare donator. Sau e vorba despre fortificarea Moldovei, pentru ca ea să devină o țară puternică, democratică, unde eu cred că regulile care sunt cerute de UE sunt cele care fac ca țara voastră să devină mai puternică”, a menționat el.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Strada Calea Ieșilor din Chișinău, închisă parțial pentru o zi. În zonă vor avea loc competiții de triatlon

La Chișinău, în zilele de 15 și 16 august, în Parcul „La Izvor” are loc evenimentul sportiv „Triathlon Festival”. Primăria municipiului Chișinău anunță că, pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricționat temporar pe o porțiune a străzii Calea Ieșilor. De asemenea, mai multe rute de transport public vor circula după un program modificat.

Astfel, pe 16 august, între orele 00:00 și 18:00, circulația va fi suspendată pe trei benzi ale străzii Calea Ieșilor, pe segmentul cuprins între strada Mesager și direcția spre Șoseaua Balcani. Celelalte benzi vor rămâne deschise circulației.

În aceeași zi, troleibuzele de pe rutele nr. 8 și nr. 23 vor circula doar până la Bariera Sculeni. Totodată, troleibuzul nr. 34 și autobuzele de pe rutele nr. 16 și nr. 46 nu vor mai efectua oprirea în stația de pe strada Ghidighici, situată la ieșirea din oraș.

Primăria informează și despre alte restricții de trafic programate pentru 16 august, din cauza unor lucrări de reparație pe strada Alexei Șciusev. Astfel, în intervalul 09:30–12:30, circulația va fi restricționată pe tronsonul cuprins între străzile Alexandru Pușkin și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, iar între orele 12:30–15:00, pe tronsonul dintre străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Nicolae Iorga.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: