Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, consideră că faptul că unii cetățeni ai Republicii Moldovei refuză să vadă ajutorul pe care-l acordă Uniunea Europeană țării noastre se datorează „nostalgiei” față de trecut, adică URSS. Oficialul european a comparat situația cu o primă relație romantică care a fost abuzivă: femeia s-a
SUA vor expulza fără proceduri migranții din șase foste țări sovietice – Georgia, Moldova, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan și Uzbekistan – care vor încerca să intre ilegal în țară prin granița cu Mexicul. The New York Post, care face trimitere la o sursă de la Casa Albă, scrie că măsura este
Rusia a venit cu o reacție, după ce Ucraina a renunțat la simbolul sovietic „secera și ciocanul” de pe statuia „Patria-Mamă” din Kiev, care este și cea mai înaltă statuie din Europa. Rușii au creat și distribuit pe rețelele de socializare, drept răspuns, un filmuleț în care „matreoșka” – o
Președinta Maia Sandu a declarat că Republica Moldova nu își dorește refacerea Uniunii Sovietice, așa cum și-ar dori unele voci de la Moscova. Declarațiile au fost făcute în interviul acordat RFI România. Președinta Maia Sandu a explicat impactul războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova. „Acest război este o amenințare la
Reprezentanții asociației politice de extremă dreaptă rusă „Mișcarea de Eliberare Națională” (NOM) au instalat corturi în centrul orașului Comrat și au strâns semnături pentru „restaurarea granițelor URSS în conformitate cu rezultatele celui de-Al Doilea Război Mondial”, notează Nokta. Potrivit portalului, în acest weekend, în piața centrală din Comrat a avut
Guvernul a aprobat, pe 8 iunie, mecanismul de acordare a dreptului la alocații nominale de stat cetățenilor Republicii Moldova, beneficiari de pensii sau alocații sociale de stat, inclusiv în alte state, care au fost decorați cu distincții de stat ale Republicii Moldova sau ale fostei U.R.S.S, indiferent dacă aceștia domiciliază
Partidul Comunist al Federației Ruse a propus înlocuirea steagului tricolor al țării cu cel al Uniunii Sovietice. Propunerea a fost publicată în baza electronică a Dumei de Stat, scrie RIA Novosti. Potrivit proiectului de lege, Rusia ar urma să revină la steagul roșu, cu simbolul auriu al secerei și ciocanului,
Propaganda Rusiei nu este o problemă doar pentru Lituania, ci și pentru majoritatea țărilor occidentale. De această părere este Ingrida Simonyte, prim-ministra Lituaniei. Într-un interviu acordat pentru NM , oficiala a declarat că Kremlinul „încearcă să ne submineze înțelegerea vieții și a democrației liberale. Potrivit oficialului lituanian, Rusia încearcă să