Studio-L

Cuplul găsit mort în zăpadă la Căușeni: persoane cu statut de bănuit sau învinuit nu sunt; cauza – la etapă incipientă

La mai bine de trei luni de la decesul cuplului blocat în nămeți la Coșcalia, raionul Căușeni, examinarea cauzei penale se află la o etapă incipientă. Pe caz nu există persoane cu statut procesual de bănuit sau învinuit. Precizările au fost făcute pentru ipn.md de Centrul Național Anticorupție (CNA), care a preluat urmărirea penală pe 24 ianuarie. Menționăm, tragedia a avut loc pe 27 noiembrie 2023. 

CNA a menționat că pe 10 ianuarie organul de urmărire penală al Inspectoratului de poliție Căușeni a pornit urmărirea penală. Este vorba despre cauza penală pornită pe „pe faptul neîndeplinirii și/sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoanele publice a obligațiilor de serviciu rezultate din atitudinea neglijentă și/sau neconștiincioasă față de ele, exprimate în neacordarea de ajutor, care a provocat decesul a două persoane”.

La baza intentării cauzei penale a stat raportul de autosesizare depus pe 27 noiembrie 2023 de către reprezentantul organului de urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Căușeni. Pe 24 ianuarie cauza penală a fost remisă în adresa organului de urmărire penală a Centrului Național Anticorupție pentru a efectua în continuare urmărirea penală.

„Având în vedere că această cauză penală a fost pornită pe fapt, la moment nu există careva persoane cu statut de bănuit sau învinuit. Totodată, examinarea acesteia se află la o etapă incipientă, în care se efectuează acțiuni de urmărire penală necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cu privire la săvârșirea infracțiunii, urmând a fi clarificate acțiunile/inacțiunile fiecărei persoane în parte cu ulterioara recunoaștere și audiere în calitatea atribuită”, se mai arată în răspunsul CNA.

***

În noiembrie 2023, urmare a ninsorilor abundente, mai mulți oameni din Republica Moldova și-au pierdut viața. În raionul Criuleni și Grigoriopol doi bărbați a fost găsiți înghețați în mijlocul drumului. La Căușeni, o femeie și un bărbat au fost găsiți morți într-o mașină blocată în zăpadă. Sora bărbatului susținea că a sunat la 112 și a cerut ajutor. Reprezentanții serviciului 112 au confirmat că au primit apelul și au declarat că au transmis informația către serviciile de urgență responsabile. Detalii – AICI.

Potrivit ministrului Afacerilor Interne Adrian Efros, bărbatul și soția sa găsiți morți au cerut ajutor de la serviciile specializate: 112, Administrația de Stat a Drumurilor sau ambulanță, de nenumărate ori. Ajutorul ar fi venit abia după șase ore de la primul apel telefonic la serviciul 112.

Iar premierul Dorin Recean a solicitat demisia directorului de la Serviciul 112 Liviu Oboroc. Recean ar fi stabilit că, în rezultatul intemperiilor, „112 se ocupă doar de pasarea informației, în loc să ia cazul, să-l urmărească cap coadă”. În aceeași zi, ministrul Economiei Dumitru Alaiba anunța că a semnat ordinul de demitere a directorului Serviciului 112, după cazul de la Căușeni.

Procuratura Generală a deschis un dosar penal, după ce doi oameni au murit într-o mașină blocată în zăpadă, la Căușeni.

În decembrie 2023, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică Lilian Carp declara că dosarul penal care a fost inițiat vizează două aspecte – cauza decesului victimelor și neexecutarea atribuțiilor de serviciu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un așa-zis „deputat” de la Tiraspol, căruia Maia Sandu i-a retras cetățenia, spune că va contesta decizia în instanță

Andrei Safonov, membru al așa-zisului legislativ de la Tiraspol, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova, a declarat că va contesta decizia în instanță. Acesta susține că decretul prezidențial prin care a rămas fără cetățenie este „ilegal”. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, pentru presa din stânga Nistrului.

„Acesta este un document ilegal de la un capăt la altul. Am dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, încă din perioada Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Prin urmare, nu există niciun temei pentru a-mi retrage cetățenia. (…) Actuala conducere de la Chișinău comite abuzuri”, a declarat Safonov.

Amintim că, pe 29 octombrie, Maia Sandu a semnat decrete prin care a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane. Este vorba despre Iurie Cara și Andrei Safonov, membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării. Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.

În februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru încă nouă locuitori ai regiunii transnistrene, foști și actuali reprezentanți ai administrației nerecunoscute de la Tiraspol. Printre aceștia se numără Ruslan Mova, fost șef al structurilor de forță din regiune, care a contestat în instanță decizia de retragere a cetățeniei. Pe 13 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: