wikipedia.org

De dimineață, mașinile cu numere transnistrene nu sunt lăsate să intre în Ucraina

Mașinile cu numere de înmatriculare transnistrene nu sunt lăsate să intre în Ucraina, informează postul de televiziune TSV pe 1 septembrie. 

Potrivit jurnaliștilor de la Tiraspol, nicio cursă spre Odesa nu a fost lăsată să treacă frontiera cu Ucraina. Pasagerii au traversat vama singuri, iar apoi și-au continuat în mod independent drumul spre destinație.

Presa din stânga Nistrului mai scrie că toate cursele spre Rusia sunt efectuate de transportatorii străini.

***

Începând cu 1 septembrie, autoritățile ucrainene nu permit accesul pe teritoriul țării a mijloacelor de transport cu plăci de înmatriculare transnistrene. Biroul Politici de Reintegrare a solicitat, repetat, amânarea restricțiilor până pe 10 ianuarie 2022, întrucât doar 5% din numărul total al autovehiculelor din regiunea transnistreană au fost înmatriculate cu plăci neutre.

Pe de altă parte, autoritățile de la Kiev au anunțat, într-un comunicat de presă, că intenția de a restricționa intrarea pe teritoriul Ucrainei a mașinilor cu numere transnistrene rămâne în vigoare. Zilele trecute, Serviciul Vamal Odesa a anunțat că Ucraina a amânat până anul viitor obligația pentru șoferii din regiunea transnistreană de a avea numere de înmatriculare neutre, pentru a putea merge în statul vecin. Ulterior, Serviciul Vamal al Ucrainei a dezmințit informația.

Liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a declarat în cadrul unei conferințe de presă că va cere explicații de la Guvernul Ucrainei și de la participanții la negocieri în format „5+2”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Donald Trump amenință Iranul cu „atac foarte puternic”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că pe 7 martie va fi lansat un „atac foarte puternic” asupra Iranului. De asemenea, Trump a comentat declarația președintelui Iranului, Masoud Pezeshkian, care și-a cerut scuze față țările vecine pentru atacurile iraniene asupra acestora, relatează Meduza.

Trump a declarat că, „din cauza comportamentului rău” al Iranului, se ia în considerare posibilitatea „distrugerii totale și a pierderii inevitabile a acelor zone și grupuri de persoane care până în acest moment nu erau vizate pentru atacuri”.

Trump a comentat, de asemenea, declarațiile președintelui Iranului, Masoud Pezeshkian, care și-a cerut scuze față de țările vecine pentru atacurile asupra lor și a promis că nu le va mai lovi. Potrivit președintelui SUA, astfel Iranul „s-a predat vecinilor săi din Orientul Mijlociu”. „Această promisiune a fost făcută doar din cauza atacurilor neîncetate ale SUA și Israelului. Ei voiau să preia puterea în Orientul Mijlociu și să conducă regiunea. Pentru prima dată în mii de ani, Iranul a pierdut în fața țărilor vecine din Orientul Mijlociu. Ei au spus: „Vă mulțumim, președinte Trump”. Eu am răspuns: „Nu-i pentru ce”, a mai declarat Trump.

El a numit Iranul „înfrânt”, precizând că va rămâne astfel „încă multe decenii, până când se va preda sau se va prăbuși complet”.

Amintim că președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a cerut scuze țărilor vecine pentru atacurile iraniene asupra lor. Potrivit lui Pezeshkian, Iranul nu îşi va mai ataca vecinii decât dacă va fi vizat din acele ţări. Totuși, în reacție la declarația lui Pezeshkian, Comandamentul Forțelor Armate iraniene a declarat că respectă suveranitatea țărilor vecine, dar va continua să atace ținte israeliene și americane.

***

În prezent, Orientul Mijlociu este scena unui conflict militar, după ce Statele Unite ale Americii și Israelul au lansat, pe 28 februarie, o operațiune militară împotriva Iranului, constând în atacuri aeriene asupra unor ținte militare și strategice. Cele două țări afirmă că operațiunea vizează eliminarea programul nuclear și balistic al Teheranului, precum și înlăturarea regimului teocratic iranian.

În prima zi a operațiunii, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, împreună cu mai mulți oficiali de rang înalt, a fost ucis.

De la începutul ostilităților, Iranul a lansat lovituri de represalii împotriva Israelului și a unor baze militare americane din regiune. Totodată, în Liban, gruparea militantă Hezbollah, susținută de Iran, este implicată în confruntări cu armata israeliană în sudul țării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: