Andrei Mardari / NewsMaker

Decis: judecarea cauzelor penale va fi făcută în lipsa moldovenilor care „au fugit în străinătate sau se ascund”

În cadrul ședinței din 14 iulie, Parlamentul a aprobat în lectură finală proiectul de lege care oferă posibilitatea de a instrumenta cauzele penale în lipsa persoanei vizate, dacă aceasta se eschivează de la urmărirea penală sau de la procesul de judecată. Documentul a fost susținut cu votul a 72 de deputați.  

Inițiativa legislativă vizează procedura de punere sub învinuire în lipsa persoanei, precum și judecarea cauzei în lipsa inculpatului, pentru cazurile în care persoana se sustrage de la urmărirea penală sau se eschivează de la participarea la procesul de judecată.

Totodată, documentul prevede și confiscarea bunurilor vizate în cauzele respective, dacă acest lucru va fi prevăzut în sentința de condamnare.

În același timp, modificările legislative oferă un șir de garanții procesuale, cum ar fi dreptul persoanei condamnate în lipsă de a solicita reluarea cauzei penale, dacă va depune personal sau prin intermediul unui apărător o cerere în acest sens către organele competente. Astfel, se garantează dreptul persoanei la un proces echitabil și dreptul de a se apăra.

Pe 25 mai curent, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco menționa că Moldova are „multe cazuri când persoane față de care există bănuieli rezonabile că ar fi prejudiciat statul au reușit să fugă în străinătate sau să se ascundă, iar din acest motiv dosarele nu pot fi finalizate și persoanele nu pot fi trase la răspundere”.

Litvinenco preciza că mecanisme similare se regăsesc în legislația procesual-penală a mai multor țări, cum ar fi România, Ucraina, Georgia, Franța.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Rusia a declarat „indezirabil” un institut german care promovează cooperarea cu Moldova

Rusia a inclus Moldova-Institut Leipzig, o organizație neguvernamentală germană care promovează cooperarea cu Republica Moldova, pe lista organizațiilor „indezirabile”, scrie Europa Liberă. Reprezentanții institutului spun că nu cunosc motivele deciziei și că își vor continua activitatea.

Institutul a fost inclus în registrul Ministerului Justiției rus pe 14 octombrie, după ce Procuratura Generală îi declarase activitatea indezirabilă la sfârșitul lunii septembrie. Autoritățile ruse nu au explicat public decizia.

Contactați de Europa Liberă, reprezentanții organizației au precizat că nu au desfășurat și nu desfășoară activități pe teritoriul Rusiei. De la înființare, institutul s-a concentrat asupra Republicii Moldova, iar din 2012 și-a extins atenția și asupra Ucrainei.

„Clasificarea drept «organizație indezirabilă» demonstrează clar cât de mult se teme conducerea rusă de dialogul transfrontalier și de educația liberă. Nu ne vom lăsa descurajați de această măsură: Moldova Institut își va continua fără diminuarea eforturilor angajamentul față de oamenii din Republica Moldova și Ucraina”, se arată în comentariul institutului pentru Europa Liberă.

Fondat în 2005, Moldova-Institut Leipzig susține proiecte în educație, cercetare, cultură, mass-media și drepturile omului. Organizează inclusiv școli de vară și de toamnă în Moldova și programe de dezvoltare profesională pentru profesori, jurnaliști și personal medical. Printre prioritățile sale se numără sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova și Ucrainei.

Este a doua organizație cu activități legate de Republica Moldova inclusă pe această listă, după redacția de investigații RISE Moldova, declarată „indezirabilă” în februarie.

Acest statut interzice activitatea organizațiilor vizate pe teritoriul Rusiei. Participarea la activitățile lor sau finanțarea acestora poate atrage sancțiuni, inclusiv răspundere penală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: