Andrei Mardari / NewsMaker

Declarația PSRM cu privire la situația din estul Ucrainei. Spoiler: de vină sunt SUA și UE

Partidul Socialiștilor (PSRM) a publicat pe 23 februarie o declarație cu privire la evenimentele din regiunea Donbas. Reprezentanții formațiunii au accentuat că Moldova este un stat neutru și are relații de prietenie atât cu Ucraina, cât și cu Rusia. De asemenea, socialiștii consideră că cele două țări ar fi fost antrenate într-o confruntare militară de către „marii jucători geopolitici”. Deși nu au menționat la cine anume se referă, politicienii au scris că „Ucraina a fost asigurată cu armament european și american” și cu „instructori militari veniți din Occident”.

Socialiștii au menționat că, începând cu anul 2014, evenimentele din Ucraina țin în suspans întregul continent european, iar în ultimele luni, trezesc îngrijorări în întreaga lume.

Va veni vremea când se va afla cu certitudine cine din marii jucători geopolitici au atras Ucraina și Rusia în cea mai serioasă criză din relațiile bilaterale, care poate escalada într-o confruntare militară. Cine a fost cel mai mult interesat, să destabilizeze situația în regiune și să arunce Europa într-o profundă criză de insecuritate? Suntem cu toții martori ai unui amplu război informațional, în care sunt puse în aplicare cele mai noi instrumente de propagandă și de isterizare, încât se lasă impresia că nu mai rămân alte opțiuni, decât războiul”, au menționat reprezentanții PSRM.

Deși nu au precizat la cine anume se referă atunci când vorbesc despre „interese ascunse”, aceștia au menționat armamentul și instructorii care ar fi venit în Ucraina din Occident.

Am urmărit cum Ucraina a fost asigurată intens cu tehnică militară, fiind instruită să nu accepte compromisuri. Am văzut informațiile despre instructorii militari veniți din Occident, am văzut armament european și american. Am văzut cum provocările armate din zona de conflict au perturbat de fiecare dată speranța unei reglementări pașnice. Am văzut cum s-a ales praf din acordurile internaționale care au fost negociate cu atâta dificultate. Marii jucători din Occident, care, evident, nu intenționează să riște în acest conflict cu viețile propriilor cetățeni, au așteptări mari de la această criză geopolitică”, se arată în declarație.

Referindu-se la Republica Moldova, socialiștii au criticat guvernarea.

Cu mare regret, astfel de voci se aud și în tabăra guvernării de astăzi a Moldovei. Retorica agresivă, declarațiile provocatoare despre necesitatea de a renunța la neutralitate – sunt parte a vieții noastre politice cotidiene. Partidul Socialiștilor are ferma convingere: Moldova nu trebuie să urmeze agenda geopolitică impusă din exterior. Eforturile tuturor participanților la procesul de edificare a statului – ale instituțiilor publice, parlamentului, guvernului, MAEIE, societății civile, cetățenilor de rând – trebuie să fie îndreptate spre păstrarea păcii civice și a unității în societate”, au mai menționat reprezentanții PSRM.

PSRM a reiterat că Moldova este un stat neutru și are relații de prietenie atât cu Ucraina, cât și cu Rusia.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Nova Post își extinde rețeaua în Moldova și invită la parteneriat

Nova Post continuă să dezvolte activ rețeaua de puncte de servicii din Moldova și invită antreprenorii să deschidă mini-oficii partenere sau să instaleze poștomate.

Rețeaua de parteneri ajută compania să își extindă prezența în regiunile Moldovei, pentru a fi și mai aproape de clienți acolo unde aceștia au nevoie și pentru a susține dezvoltarea comunităților locale.

Astfel, Nova Post invită la colaborare și le oferă partenerilor două formate:

  • deschiderea unui mini-oficiu partener, care funcționează în spațiul partenerului și oferă clienților acces la întreaga gamă de servicii Nova Post. Un astfel de oficiu poate fi deschis de o persoană juridică ce deține un spațiu comercial și condiții de bază pentru activitate — energie electrică, internet, supraveghere video și posibilitatea amplasării elementelor de brand;
  • instalarea unui poștomat pentru primirea coletelor de către clienți la o oră convenabilă, fără a apela la un operator și fără a depinde de programul de lucru al oficiului. Pentru instalarea acestuia sunt importante accesibilitatea locației, amplasarea în siguranță a echipamentului și posibilitatea accesului 24/7.

La rândul său, Nova Post le oferă partenerilor sprijin complet pentru lansare și funcționare stabilă: software, instruirea personalului, brandingul spațiului. De asemenea, partenerii primesc acces la inovațiile și tehnologiile Nova Post, care și-au demonstrat deja eficiența în 16 țări din Europa. Remunerarea este o plată lunară fixă pentru fiecare colet eliberat.

„Parteneriatul cu afacerile locale ne ajută să ne extindem mai rapid prezența, iar antreprenorilor le oferă posibilitatea de a-și completa serviciile și de a crea oportunități suplimentare de dezvoltare. Până la sfârșitul anului planificăm să deschidem 60 de mini-oficii partenere, precum și să instalăm aproximativ 150 de poștomate”, comentează Serhii Shapran, CEO Nova Post  Moldova.

Să devii partener Nova Post în Moldova este simplu. Completează cererea de colaborare accesând linkul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: