Președintele Partidului Politic „Democrația Acasă” (PPDA) Vasile Costiuc consideră că s-ar întreprinde acțiuni pentru neadmiterea formațiunii sale la alegerile parlamentare din toamna anului 2025. Declarația a fost făcută, pe 21 iulie, după ce Comisia Electorală Centrală a refuzat să permită unor candidați ai PPDA să semneze personal pentru depunerea documentelor – procedură obligatorie prin care se confirmă intenția de a concura la scrutin. CEC argumentează că formațiunea a depus pe 21 iulie setul de documente pentru înregistrarea în cursa electorală, iar procedura în cauză a fost valabilă doar pe parcursul acelei zile.
Partidul „Democrația Acasă” au depus la Comisia Electorală Centrală documentele pentru înregistrarea la alegerile parlamentare pe 20 iulie. Însă, din cei 52 de candidați de pe lista PPDA, doar 14 au fost prezenți la CEC. Astfel, nu toți au semnat personal pentru depunerea documentelor.
A doua zi, președintele PPDA, Vasile Costiuc, alături de alți candidați de pe lista partidului, a venit la CEC pentru semnarea documentelor respective. Scena a fost filmată de liderul formațiunii.
Membra CEC Dana Munteanu, responsabilă de examinarea setului de documente depus de PPDA, nu a permis însă semnarea actelor, menționând că procedura a fost valabilă doar pe parcursul zile depunerii setului de documente pentru înregistrare. Aceasta a spus că a închis atunci procesul verbal de predare-primire a setului de acte.
„Ieri am primit 14 persoane, documentele sunt date în lucru. Ieri a fost ziua de depunere a documentelor. Respectiv, cum le-am comunicat colegilor dvs, eu sunt la etapa de examinare a documentelor. Urmare a acestei examinări, o să vă transmit care sunt cele constatate – mai întâi dvs, în calitate de președinte de partid. Și ulterior o să ieșim în examinare în ședința Comisiei”, i-a spus Munteanu lui Costiuc.
În replică, liderul PPDA a insistat că legislația electorală ar oferi 7 zile pentru „înlăturarea carențelor” cu privire la setul de documente pentru înregistrarea în alegeri. Pe de altă parte, Munteanu a declarat că termenul de 7 zile este oferit CEC-ului pentru examinarea documentelor.
Dana Munteanu a mai spus că membrii CEC vor examina setul de documente și în ședință publică, la care vor fi invitați reprezentanții partidului, iar în cazul constatării vreunor neconformități, se va decide cum se va acționa în continuare.
În acest context, Vasile Costiuc a declarat că nesemnarea declarațiilor respective de către toți candidații înaintați de formațiunea sa politică ar urma să fie folosit drept pretext pentru „a scoate” PPDA din cursa electorală.
Între timp, Comisia Electorală Centrală a anunțat că se va întruni în ședință pe 22 iulie. Pe ordinea de zi se regăsesc trei proiecte, inclusiv cel cu privire la înregistrarea PDA la alegerile parlamentare.
Amintim că, pe 20 iulie, Comisia Electorală Centrală a transmis, într-un comunicat, că PPDA a depus documentele pentru înregistrarea listei de 52 de candidați pentru alegerile parlamentare. „Etapa de confirmare în fața grupului de recepționare, contra semnătură a faptului depunerii documentelor în persoană a candidaților de pe listă, a avut loc în intervalul de timp 16:35-18:35, extinsă în afara programului de activitate, fiind recepționate semnături din partea a 14 persoane”, a menționat CEC.
***
Alegerile parlamentare vor fi organizate în data de 28 septembrie.
If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.
Pe 15-16 octombrie 2026 va avea loc lansarea oficială a Moldova AI Hub, platforma de cooperare care va conecta instituții publice, industrie, universități și parteneri internaționali în jurul unei agende comune de AI. Lansarea este organizată în parteneriat cu Conferința „Inteligența Artificială & Big Data”, ediția 2026 și se va desfășura la Tekwill.
Evenimentul va fi deschis de Prim-ministrul Vasile Tofan și va reuni lideri din sectorul public, business, finanțe, tehnologie, universități și organizații internaționale.
În centrul agendei se află tranziția tehnologiilor bazate pe AI din zona de experiment în infrastructură economică, servicii publice și proiecte implementabile. Discuțiile vor aborda deciziile care contează acum: ce capacități AI dezvoltă Moldova local, cum sunt guvernate datele, ce riscuri trebuie anticipate și ce proiecte pot fi construite la scară. Agenda și bilete: www.aimoldova.org.
Lansarea Moldova AI Hub
Moldova AI Hub pornește de la Memorandumul de Înțelegere semnat la Chișinău în septembrie 2025 de un consorțiu public-privat-academic. Printre semnatari se numără Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenția de Guvernare Electronică, Moldova Innovation Technology Park, Agenția de Investiții din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, USMF „Nicolae Testemițanu”, UNFPA Moldova, AmCham Moldova, ATIC, Orange Moldova, AC Tech, Moldcell și Tilde.
Hub-ul creează un cadru formal de cooperare pentru accelerarea ecosistemului AI al Republicii Moldova. Miza este să conecteze politicile publice, cercetarea aplicată, competențele, datele, infrastructura, investițiile și cazurile de utilizare care pot deveni proiecte reale.
Pe 15 octombrie, cooperarea intră într-o etapă de execuție publică. Sesiunile vor aduce în prim-plan modele de guvernanță, priorități de investiții, responsabilitate instituțională și mecanismele prin care AI poate deveni o capacitate relevantă pentru sectorul public, mediul de afaceri și societate.
Prima zi: de la angajamente de cooperare la capacitate națională
Prima zi va fi dedicată deciziilor strategice care pot transforma AI într-o capacitate națională.
Sesiunea „From the North – Agentic Government in Practice” va aduce la Chișinău experiența practicienilor din spațiul scandinav și baltic, unde AI este deja testată în procese instituționale. Discuția va arăta ce înseamnă o administrație pregătită pentru AI: responsabilitate clară, capacitate internă, date utilizabile și servicii publice care pot integra tehnologia fără a pierde controlul decizional.
Sesiunea „The First Ten Million” va pune participanții în fața unui exercițiu unic: cum se alocă primele resurse majore ale unui program național AI. Exercițiul va porni de la primele 10 milioane de euro și va testa prioritățile reale ale unei agende de investiții: infrastructură de calcul, active naționale de date, talent, cazuri de utilizare în sectorul public, startup-uri, reziliență cibernetică și capacitate de guvernanță. Pe măsură ce apar constrângeri și dependențe, participanții vor fi invitați să își reconsidere alocările.
Un alt moment important al primei zile va fi Collective Endorsement, care va include prezentarea modelului viitor al AI Hub. Acest moment va reuni partenerii fondatori, instituțiile publice și comunitatea internațională în jurul unei platforme comune de lucru.
Programul va continua cu trei exerciții aplicate de guvernanță și decizie instituțională. Acestea vor testa scenarii pe care organizațiile publice și private trebuie să le poată gestiona: degradarea performanței unui model, incidente AI cu componentă cibernetică, dependența de furnizori externi, proprietatea asupra datelor, continuitatea serviciilor și responsabilitatea între instituții.
A doua zi: din strategie în proiecte aplicate
A doua zi va muta conversația din strategie în implementare, printr-o serie de masterclass-uri dedicate sectorului public, mediului de afaceri și sectorului financiar. Programul este construit pentru organizațiile care vor să înțeleagă cum pot transforma AI din interes strategic în proiecte aplicabile, cu pași clari, responsabilități și condiții reale de implementare.
Public Sector Masterclass va fi dedicat instituțiilor publice care vor să transforme oportunitățile AI în roadmap-uri concrete de implementare. Programul va aborda experiențe practice de adoptare a AI în sectorul public, metodologii pentru trecerea de la provocări instituționale la cazuri de utilizare, exerciții de lucru pentru identificarea soluțiilor bazate pe AI și prezentarea unor pași concreți pentru implementare și colaborare ulterioară.
Business Sector Masterclasses vor aborda trei dimensiuni relevante pentru companii: conformitatea cu reglementările europene, experiența clienților și automatizarea fluxurilor interne. În cadrul seriei va avea loc și EU AI Act Workshop, o sesiune practică de patru ore pentru organizațiile care dezvoltă, implementează, procură sau utilizează sisteme AI și trebuie să înțeleagă ce înseamnă conformitatea în termeni operaționali. Workshopul este organizat cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu contribuția financiară a Uniunii Europene.
Programul dedicat mediului de afaceri va include și sesiuni despre utilizarea AI în experiența clienților și despre automatizarea fluxurilor interne. Participanții vor explora cum poate fi digitalizat și automatizat un proces complet, de la solicitare și verificare până la aprobare, achiziții, documentare, notificări, monitorizare și arhivare.
Finance Sector Masterclass va aborda utilizarea AI în sectorul financiar, cu accent pe aplicații concrete, date, analiză și implementare. Discuțiile vor include modul în care AI poate sprijini finanțarea antreprenorilor și finanțarea inovației AI, precum și cazuri practice de utilizare a AI în finanțe. Sesiunea va urmări conturarea unor pași practici pentru organizațiile financiare care vor să treacă de la interes pentru AI la soluții aplicabile, guvernate corect și orientate spre rezultate măsurabile.
Ziua a doua va conecta rezultatele celor trei direcții la rolul Moldova AI Hub ca platformă pentru proiecte, parteneriate și capacități AI dezvoltate responsabil.
Participă la discuțiile despre capacitatea AI a Moldovei
Evenimentul este organizat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Camera Americană de Comerț Moldova (AmCham Moldova) și compania AC Tech, în parteneriat cu AI & Big Data Conference 2026.
Partener strategic: Guvernul Republicii Moldova | Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenția de Investiții din Moldova | UNFPA Moldova Parteneri Platinum: DAAC digital | Vertiv Parteneri Gold: Fortinet | Orange Moldova
Pentru agenda completă și bilete, accesați www.aimoldova.org. Lansarea Moldova AI Hub are loc pe 15-16 octombrie, la Tekwill, și invită instituțiile publice, companiile, universitățile, organizațiile financiare, startup-urile și partenerii internaționali să participe la definirea următoarei etape de dezvoltare AI în Republica Moldova.
Contact presă: Viorica Bordei, Manager Comunicare, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), [email protected]