Judocanul Denis Vieru a cucerit medalia de argint la Grand Slam-ul de la Baku.
El a dispus de mongolezul Narmandakh Bayanmunkh, georgianul Bagrati Niniashvili și japonezul Ryoma Tanaka, fiind învins doar de azerul Orkhan Safarov în finala categoriei de greutate 66 kg.
Victoriabank, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, lansează un program de învățământ dual dedicat studenților, oferindu-le oportunitatea de a învăța direct din experiența specialiștilor în banking, încă din perioada studiilor. Tinerii vor putea să îmbine pregătirea teoretică universitară cu instruirea practică.
Acordul de cooperare este încheiat pentru o perioadă de trei ani și reprezintă prima inițiativă de acest tip atât pentru Victoriabank, cât și pentru USM. Programul își propune să apropie mai mult procesul educațional de realitățile pieței muncii, în special în sectorul bancar. „Dezvoltarea unui sector bancar puternic începe cu investiția în educație. Parteneriatul cu Universitatea de Stat din Moldova contribuie la formarea unei noi generații de profesioniști, pregătiți să răspundă cerințelor unei industrii aflate într-o continuă transformare. Este o inițiativă care reflectă angajamentul nostru pe termen lung de a susține educația, dezvoltarea competențelor și apropierea mediului academic de realitățile pieței muncii”, declară Mircea Aursulesei, Vicepreședinte Business Retail, Victoriabank.
„Învățământul dual le permite studenților să valorifice cunoștințele acumulate la universitate într-un context profesional real și să se familiarizeze din timp cu cerințele pieței muncii. Ne bucurăm să dezvoltăm acest program împreună cu Victoriabank, un partener care împărtășește viziunea noastră privind pregătirea noii generații de specialiști. Suntem convinși că acest acord va deveni un model de colaborare eficientă între mediul academic și cel de afaceri”, menționează Otilia Dandara, rectorul Universității de Stat din Moldova.
Experiența practică se va desfășura preponderent în sucursalele băncii, dar și în sediul central. Studenții vor interacționa cu clienții și vor fi implicați în diverse procese bancare, înțelegând astfel modul în care funcționează zi de zi o instituție financiară. Pe lângă aceasta, tinerii vor beneficia de mentorat din partea echipelor Victoriabank, acces la programe interne de training și dezvoltarea competențelor profesionale și digitale. În plus, activitatea desfășurată de studenți va fi remunerată. În funcție de parcursul lor, tinerii vor avea posibilitatea să se integreze în echipă chiar în timpul programului sau după finalizarea studiilor.
„Datorită acestui program, studenții USM vor descoperi din interior cultura Victoriabank și modul în care construim relații autentice cu clienții și colegii noștri. Ne dorim să creăm un mediu în care tinerii să învețe, să se dezvolte și să își valorifice potențialul alături de profesioniști cu experiență. Pentru noi, ca angajator de top, este important să investim constant în atragerea și dezvoltarea noilor talente și să le oferim perspective reale de carieră încă din perioada studiilor”, susține directoarea Direcției Resurse Umane, Victoriabank.
„Pentru studenții noștri, participarea la această inițiativă înseamnă contact direct cu mediul bancar și posibilitatea de a-și valida cunoștințele într-un cadru profesionist. Tinerii care s-au remarcat prin implicare și interes pentru domeniul financiar-bancar vor beneficia de o experiență practică valoroasă, cu impact asupra viitorului lor profesional”, afirmă Maria Hămuraru,prorector pentru activitatea economico-financiară, USM.
Pentru Victoriabank, acest proiect reprezintă o investiție directă în formarea viitorilor specialiști în banking, contribuind la pregătirea unei noi generații adaptate nevoilor reale ale sectorului bancar, la identificarea și atragerea timpurie a talentelor, dar și la reducerea perioadei de integrare a noilor angajați. Totodată, inițiativa consolidează poziționarea băncii ca angajator atractiv și implicat activ în dezvoltarea educației.