Denis Vieru despre victorii, modul de viață și susținerea oferită de Balkan Pharmaceuticals

Pe 29 aprilie curent, judocanul moldovean Denis Vieru și-a adjudecat medalia de bronz la Campionatul European de JUDO. De curând, acesta a devenit lider mondial în categoria de greutate 66 kilograme, cucerind anterior medaliile de aur la Grand-Slam-rile din Abu Dhabi, Antalya și Portugalia. Ce mod de viață are sportivul care face cunoscută Republica Moldova în toată lumea și cine sunt cei care îi sunt alături, aflați în interviul de mai jos.

– De unde vine pasiunea ta pentru JUDO?

– Pasiunea pentru Judo am descoperit-o de la o vârstă fragedă. Îmi amintesc prima dată când am intrat într-o sală de judo. Aveam 6 ani! Mi-au atras atenția sportivii care luptau într-o ținută albă, frumoasă și bine aranjată, cu centuri de diferite culori. Pe atunci nu știam ce semnifică acele centuri, dar am simțit o atracție față de acest sport. Un an mai târziu, am revenit în acea sală și am început să practic și eu Judo.

– De curând ai devenit lider mondial în categoria de greutate 66 kg. Povestește-ne cum ai reușit să ajungi la o asemenea performanță?

– De mic copil, mi-am pus ca scop să excelez în această disciplină. Locul 1 mondial este o performanță deosebită, pentru mine. Mai mult ca atât, este o reușită istorică, pentru că sunt primul moldovean care a obținut un asemenea rezultat în Judo. Vreau să cred că și alți sportivi din Republica Moldova vor obține, pe viitor, performanțe similare.

Pe lângă medalia de aur din Portugalia, judocanul moldovean a reușit în ultimile luni să câștige și Grand-Slam-urile de la Antalya și Abu Dhabi.

 

– Povestește-ne despre modul tău de viață! Care este rutina ta zilnică și cum îți organizezi timpul?

– Am un regim de viață încărcat, din cauza agendei sportive. Încerc, totuși, să găsesc timp și pentru alte activități. De obicei mă conduc după un plan zilnic. Pe lângă activitățile sportive, pun accent pe o alimentație corectă și odihnă. Mă consider o persoană puternică și-mi place să ies, deseori, din zona de confort. Sunt sigur că dacă muncești mult pentru scopurile puse, acestea se transformă în triumfuri.

– Cât de importantă este alimentația pentru un sportiv de performanță?

– În opinia mea, alimentația joacă un rol deosebit de important în viața oricărui om, nu doar a sportivilor. Pe lângă necesitatea de a fi sănătos, există și dorința de a arăta bine și de a te simți confortabil în corpul tău. Rolul alimentației este să asigure acest echilibru.

 

– Cât de dificil este să faci un sport de performanță în Republica Moldova?

– E greu, dar e posibil. Sunt mândru de faptul că fac parte din rândul sportivilor care duc faima țării și reprezintă Republica Moldova la cel mai înalt nivel. Deși, de multe ori, condițiile în care se desfășoară antrenamentele lasă de dorit, sportivii moldoveni reușesc să obțină rezultate fantastice. Eu mă consider norocos deoarece sunt susținut de o echipă mare de oameni dragi și de parteneri de încredere.

– Cine sunt cei care te susțin?

– Evident, principalii susținători sunt familia și membrii echipei. Un rol important, îl joacă conducerea și colegii din cadrul Federației Naționale de Judo. La fel, sunt foarte recunoscător celui mai mare investitor român în Moldova, companiei Balkan Pharmaceuticals, pentru suportul oferit, în calitate de partener general.

Balkan Pharmaceuticals este o importantă investiție românească în Republica Moldova. Fabrica de medicamente de la Sîngera este una dintre cele mai mari din Europa de Est, având 4 fluxuri industriale certificate GMP la nivel european, care asigură producerea a peste două sute de medicamente și suplimente alimentare, în diferite forme și doze.

 

– Cu siguranță, ai și micile tale secrete! Ce se ascunde în culisele regimului tău zilnic?

– De mai multe ori, alimentația nu acoperă necesarul nutrițional zilnic. Chiar dacă organismul își ia aportul de vitamine și minerale din diverse alimente, există situații în care acesta nu poate asimila corect toate substanțele nutritive. Alteori, organismul are nevie de un impuls, pentru a funcționa la turații maxime.  Din acest motiv, includ în rația alimentară zilnică și suplimentele alimentare, chiar dacă respect o dietă strictă. Recunosc, anterior eram sceptic, însă percepția mea s-a schimbat radical de când am început să folosesc suplimentele din gama „Pro Health” de la Balkan Pharmaceuticals. Pe propria mea piele, am simțit cum acestea îmbunătățesc performanța fizică, cresc forța și rezistența musculară.

 

De curând, compania Balkan Pharmaceuticals a lansat o nouă gamă de produse, cu denumirea generică Pro Health, alcătuită din suplimente alimentare destinate persoanelor care își doresc să mențină un mod sănătos de viață, de la adolescenți (produse destinate îmbunătățirii performanțelor în sport, învățământ, produse pentru sănătatea pielii și a părului), până la seniori (produse pentru îmbunătățirea/menținerea vederii, produse pentru articulații etc).

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Lilian Darii, convocat la MAE-ul rus. Moscova a declarat indezirabil un angajat al Ambasadei R. Moldova⚡️⚡️⚡️

Rusia a declarat indezirabil un angajat al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova. Decizia i-a fost comunicată pe 10 noiembrie ambasadorului Lilian Darii, care a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde a primit o notă de protest.

Moscova spune că a luat măsura ca răspuns la decizia Chișinăului de a declara persona non grata, pe 23 octombrie, un angajat al Ambasadei Rusiei. În acea zi, o dronă s-a prăbușit și a explodat în satul Chiștelnița, raionul Telenești, la mai puțin de 100 de metri de o locuință.

Ministerul rus de Externe i-a transmis ambasadorului Lilian Darii un protest oficial și a calificat decizia Chișinăului drept un „gest neprietenos”. Moscova susține că autoritățile Republicii Moldova nu au prezentat dovezi că drona era de origine rusă.

„În baza principiului reciprocității, partea rusă declară inacceptabil un angajat al Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă”, se arată în comunicatul MAE.

NewsMaker a solicitat un comentariu Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău. Instituția nu a răspuns până la publicarea știrii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Volodimir Zelenski/X

Zelenski avertizează: „Putin vrea să refacă URSS, să-și recapete influența asupra asupra statelor baltice și a R. Moldova”

Reducerea sprijinului european pentru Ucraina ar putea duce la intensificarea atacurilor hibride ale Rusiei, inclusiv în Republica Moldova și România. Avertismentul a fost lansat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu pentru postul danez DR Nyheder, publicat chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene de la Abu Dhabi, mediate de Statele Unite.

Zelenski a descris două scenarii pentru cazul în care sprijinul european ar înceta. În primul, pe care îl consideră „mai puțin grav”, Rusia și-ar intensifica acțiunile hibride în țările în care, potrivit lui, a mai recurs la astfel de atacuri.

„Scenariul periculos. Rusia își continuă atacurile hibride, așa cum a făcut-o de multe ori în Republica Moldova, România, Bulgaria, chiar și în Germania și în țările nordice, precum Finlanda și Danemarca. Va începe să facă asta pe scară largă. Acesta este scenariul mai puțin grav”, a declarat liderul de la Kiev.

În scenariul mai grav, liderul ucrainean consideră că Moscova ar încerca să-și extindă influența în Europa. El a indicat Republica Moldova și statele baltice printre țările vizate.

„Scenariul foarte periculos. Rusia înaintează mai adânc în Europa. Putin vrea să refacă URSS și să se întoarcă în URSS. Ce înseamnă asta? Să-și recapete influența asupra fostelor republici sovietice, cel puțin asupra statelor baltice și a Republicii Moldova. Asta privește și țări membre ale NATO, ceea ce înseamnă că Alianța va trebui să reacționeze. Ar fi implicate întreaga Europă și Statele Unite. Există riscuri și pe mare. Rusia ar putea bloca Marea Baltică așa cum blochează Marea Neagră”, a mai declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Prima zi a negocierilor dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite la Abu Dhabi, s-a încheiat pe 10 noiembrie, după patru ore și jumătate de discuții. A fost prima rundă de negocieri între Moscova și Kiev din ultimele opt luni, scrie DW.

Potrivit unei surse apropiate delegației ucrainene, citată de „Ukrainska Pravda”, părțile ar fi convenit să organizeze în curând un schimb de prizonieri de amploare. Moscova vrea ca principala temă a discuțiilor trilaterale să fie securitatea Europei după război, potrivit unei surse din delegația rusă, citată de Reuters.

Reprezentanți ai unor state europene, ai UE și ai NATO s-au aflat la Abu Dhabi, fără să participe direct la negocieri, mai scrie DW. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a calificat discuțiile drept „foarte productive” și a pledat pentru implicarea europenilor în rundele viitoare.

Negocierile urmează să continue miercuri, 11 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Poliția Republicii Moldova

Femeia de 30 de ani, spulberată pe zebră pe bd. Grigore Vieru, a murit la spital; celălalt pieton este în stare gravă. Șoferul – reținut (ACTUALIZARE)

ACTUALIZARE 22:01: IGP anunță că angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă (BPRO) au localizat și reținut bărbatul suspectat în comiterea accidentului rutier.  Au fost demarate acțiunile procesuale.

ACTUALIZARE 20:01: Femeia în vârstă de 30 de ani, spulberată de un Ford pe bulevardul Grigore Vieru, a decedat la spital. Inspectoratul General al Poliției dă asigurări că, în continuare, oamenii legii întreprind acțiuni operative pentru localizarea și reținerea conducătorului auto care a părăsit locul accidentului.

ȘTIREA INIȚIALĂ 19:43: Doi pietoni au ajuns în stare gravă la spital după ce au fost loviți de o mașină pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău. Accidentul a avut loc în seara zilei de 10 noiembrie. Șoferul a abandonat mașina la fața locului și a fugit, anunță Inspectoratul General al Poliției.

Potrivit datelor preliminare, la volanul mașinii de marca Ford se afla un bărbat în vârstă de 25 de ani. Victimele, o femeie de aproximativ 30 de ani și un tânăr în vârstă de 21 de ani, traversau regulamentar strada, atunci când au fost loviți în plin.

IGP precizează că mașina era închiriată. Oamenii legii au reușit să identifice persoana care a luat-o în chirie și acum îl caută pe șofer.

„La moment, oamenii legii desfășoară acțiuni operative pentru localizarea și reținerea bărbatului”, precizează IGP.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Comisara UE Marta Kos, decorată cu ordinul „Cuvioasa Parascheva” de mitropolitul Moldovei. Ce dar a primit de la mitropolitul Basarabiei

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, s-a întâlnit pe 10 noiembrie – în ultima zi a vizitei sale în Republica Moldova – cu mitropolitul Moldovei, Vladimir, și cu mitropolitul Basarabiei, Antonie. La cele două întrevederi, care au avut loc separat, Kos a fost însoțită de vicepremiera pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, și de ambasadoarea UE la Chișinău, Iwona Piórko.

La Palatul Mitropolitan, Kos și mitropolitul Vladimir au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, posibile proiecte sociale și sprijin pentru restaurarea clădirilor de patrimoniu, anunță Mitropolia Moldovei, care se subordonează canonic Patriarhiei Ruse.

Mitropolitul Vladimir i-a acordat comisarei ordinul „Cuvioasa Parascheva”, gradul I, și i-a dăruit o vestă lucrată în atelierele mănăstirii „Marta și Maria”, pe care Kos a vizitat-o de mai multe ori. La rândul ei, comisara i-a oferit mitropolitului daruri din Slovenia, țara sa natală. Mitropolia nu a precizat în ce au constat acestea.

Mitropolia Moldovei

În aceeași zi, Marta Kos a avut o întrevedere separată cu noul mitropolit al Basarabiei, Antonie. Cei doi au discutat despre libertatea religioasă, accesul comunităților la lăcașurile de cult și posibilitatea unor proiecte sociale comune, anunță Mitropolia Basarabiei, care se subordonează canonic Patriarhiei Române.

Mitropolitul Antonie i-a cerut comisarei sprijin pentru recunoașterea Mitropoliei Basarabiei în legislația Republicii Moldova ca victimă a represiunilor sovietice. La sfârșitul întâlnirii, ierarhul i-a dăruit înaltei oficiale europene o icoană a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, potrivit comunicatului citat.

Mitropolia Basarabiei

Amintim, Marta Kos s-a aflat în vizită oficială în Republica Moldova în perioada 8–10 noiembrie.

Nu este prima dată când înalta oficială europeană se întâlnește cu mitropolitul Moldovei și al Basarabiei sau vizitează lăcașuri de cult din țara noastră.

În septembrie 2025, comisara a vizitat mănăstirea „Marta și Maria” din satul Hagimus, raionul Căușeni, și a discutat despre contribuția bisericii la coeziunea socială cu reprezentanții cultelor, printre care mitropolitul Vladimir și Petru, fostul mitropolit al Basarabiei, care a demisionat cu scandal ulterior. „Ei pot juca un rol foarte important în societate. Nu este vorba doar despre clădiri sau patrimoniu cultural, ci despre impactul social pe care Biserica îl poate avea”, explica atunci Kos.

Comisara a revenit la mănăstire în iunie 2026. În timpul acelei vizite, la o conferință de presă alături de președinta Maia Sandu, Kos a recunoscut că este ateistă. Oficiala europeană a spus tot atunci că dialogul cu reprezentanții cultelor religioase este „o parte foarte importantă” a activității sale.

***

Biserica rămâne instituția în care cetățenii au cea mai mare încredere, cu 74% în 2026, potrivit Indexului Rezilienței Informaționale, publicat pe 4 noiembrie de StratCom. În rândul instituțiilor finanțate din bani publici, sistemul educațional ocupă primul loc, cu 72%, urmat de autoritățile locale, cu 71%. Încrederea în instituțiile publice a crescut în perioada analizată, dar diferențele rămân mari. Guvernul se bucură de încrederea a 42% dintre respondenți, iar Parlamentul – a 40%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
parlament.md

Protecția spațiului aerian, apărare cibernetică și donații neletale. Acordul militar pe 5 ani cu Ucraina – pe masa miniștrilor

Republica Moldova și Ucraina ar urma să coopereze în dezvoltarea tehnologiilor de supraveghere și protecție a spațiului aerian, în baza acordului pe cinci ani, semnat la Kiev pe 26 octombrie. Documentul prevede și donații de echipamente neletale, inclusiv ambulanțe și drone non-militare. Proiectul de lege privind ratificarea acordului va ajunge pe masa miniștrilor pe 12 noiembrie. Dacă Executivul îl aprobă, acesta va fi transmis Parlamentului pentru examinare.

Cele două țări ar urma să colaboreze la modernizarea, repararea și întreținerea tehnicii militare și a armamentului. Acordul mai prevede schimb de experiență în achiziția de echipamente militare, pregătirea specialiștilor și proiecte comune de cercetare și dezvoltare, potrivit notei care însoțește proiectul de ratificare.

Ucraina și Moldova urmează să coopereze, totodată, în apărarea cibernetică, protejarea infrastructurii critice și să întreprindă acțiuni comune în caz de dezastre sau în cadrul misiunilor umanitare.

Documentul permite și donații de echipamente neletale, cum ar fi ambulanțe, autospeciale și drone pentru misiuni în afara operațiunilor de luptă. Ministerele apărării din cele două țări vor avea rolul principal în aplicarea acordului.

Cooperarea dintre cele două țări trebuie să respecte statutul de neutralitate al Republicii Moldova. Articolul 4 al acordului stabilește aceste limite, potrivit documentului de fundamentare. Fiecare dintre cele două țări poate iniția suspendarea acordului dacă apare o amenințare iminentă la adresa securității sale naționale, a suveranității sau a neutralității.

Acordul a fost semnat de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și de Yevhenii Khmara, din partea Ucrainei, în timpul vizitei la Kiev a unei delegații moldovenești conduse de premierul Vasile Tofan.

Pe 27 octombrie, Partidul Socialiștilor (PSRM) a condamnat acordul și a cerut Guvernului să publice textul integral. Formațiunea declara atunco că documentul ar submina neutralitatea țării și ar putea implica Republica Moldova în războiul dintre Rusia și Ucraina. Guvernul a respins acuzațiile. Într-o reacție pentru NM, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, le-a cerut socialiștilor să renunțe la „retorica războinică”.

Pe 28 octombrie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a respins și el criticile PSRM și a spus că textul integral al acordului va fi publicat când documentul va ajunge în Parlament. Solicitat de NM pe 10 noiembrie, Ciorici a precizat că acordul „urmează să fie făcut public în următoarele zile”.

Potrivit Ministerului Apărării, Republica Moldova a mai semnat un protocol cu Belarus privind repararea armamentului și a tehnicii militare, în 1995, un acord de cooperare tehnico-militară cu Federația Rusă, în 1997, și un acord de cooperare în industria de apărare cu Turcia, în 2000.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: