VIDEO Deputați PAS, în frunte cu Grosu, huiduiți în timp ce depuneau flori la bustul lui Eminescu: „Eu nu am ce mânca. Pentru mine nu e sărbătoare”
Full Article 2 minutes read

VIDEO Deputați PAS, în frunte cu Grosu, huiduiți în timp ce depuneau flori la bustul lui Eminescu: „Eu nu am ce mânca. Pentru mine nu e sărbătoare”

Mai mulți deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate, în frunte cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, au fost huiduiți astăzi de un cetățean, în timp ce depuneau flori la bustul poetului Mihai Eminescu, cu ocazia Zilei Limbii Române. Un bărbat, care nu a fost filmat, s-a plâns oficialilor că ar fi fost persecutat timp de un an și că nu ar avea ce mânca.

„Voi m-ați sechestrat un an de zile. Ei pe mine m-au persecutat un an de zile. Era să mor. Iată-i, aici. La voi e sărbătoare? La mine nu e sărbătoare”, a strigat bărbatul, în timp ce se plângea că ar fi bruscat.

Ulterior, speakerul a făcut declarații pentru presă.

„Această zi ne unește, pentru că e limba în care comunicăm, care face parte din ADN-ul poporului român. Este un motiv în plus să ne gândim la corectitudinea cu care o folosim, cât de importantă este pentru noi și copii noștri, dar și o ocazie în plus de a comemora înaintașii noștri. Să fim mândri că vorbim românește”, a declarat Igor Grosu.

Republica Moldova celebrează astăzi, 31 august, Ziua Limbii Române. Ziua este marcată în Moldova începând cu 31 august 1989, după decretarea, în 27 august 1989, a limbii române ca limbă de stat și trecerea la grafia latină, rol consfințit şi în Declarația de independență adoptată pe 27 august 1991.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: