votare
Максим Андреев, NewsMaker

Deputații au votat pentru modificarea Legii cu privire la filantropie și sponsorizare

Legea cu privire la filantropie și sponsorizare a fost modificată: regimul juridic al activităților de filantropie și sponsorizare a devenit mai clar, iar prevederile depășite și ineficiente – excluse, comunică reprezentanții Parlamentului. 

Noua redacție a legii oferă definiții exacte pentru noțiunile de activitate filantropică, activitate de sponsorizare, filantrop, sponsor, beneficiar al activităților filantropice și de sponsorizare.

Activitate filantropică se va considera transferul voluntar, imparțial și necondiționat a dreptului de proprietate sau a unui atribut al dreptului de proprietate asupra unui bun, precum și executarea sau prestarea dezinteresată (gratuită sau în condiții avantajoase) a lucrărilor şi serviciilor de către o persoană fizică sau juridică, fără a cere în schimb vreo recompensă, plată sau executare a anumitor obligații şi fără a obține profit.

Activitatea de sponsorizare va fi definită drept transferul dreptului de proprietate asupra unei sume de bani sau alte bunuri în baza unui act juridic, prin care părțile convin cu privire la susținerea unor activități fără scop lucrativ desfășurate de către una dintre părțile la acest act, denumită beneficiarul sponsorizării, în schimbul unor beneficii convenite de părți.

Totodată este revizuită și extinsă lista scopurilor activității filantropice și de sponsorizare și clarificată expres cea a potențialilor beneficiari ai acestor activități.

Reprezentanții Parlamentului mai spun că se includ reglementări mai clare cu privire la evidența și modalitatea de utilizare a donațiilor, transparența activității filantropice și de sponsorizare.

De asemenea sunt prevăzute expres consecințele încălcării legislației privind activitatea filantropică și de sponsorizare.

Totodată sunt abrogate prevederile referitoare la organizațiile necomerciale, inclusiv modul de creare, lichidare și de desfășurare a activității acestora.

La data intrării în vigoare a noilor reglementări va înceta înregistrarea de către autoritatea competentă a organizațiilor filantropice. Totodată, se va acorda un termen de 6 luni pentru organizațiile filantropice constituite în vederea înregistrării în altă formă de organizare permisă de legislație. La expirarea termenului indicat acestea se vor considera reorganizate de drept în asociații obștești, fundații.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

Ceban anunță protest la ANRE în ziua examinării noului tarif la gaz: „Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie” VIDEO

Ion Ceban, primarul Chișinăului și liderul „Mișcării Alternative Naționale” (MAN), a anunțat un protest în fața sediului Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), față de creșterea tarifelor la resursele energetice. Manifestația va fi organizată luni, 28 septembrie, la ora 10:00, în timp ce ANRE urmează să se întrunească pentru a aproba majorarea tarifului la gaz.

„Luni, la ora 10:00, la ANRE, voi fi prezent eu și 100 de colegi de-ai mei de la MAN, în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc. Această instituție este direct responsabilă, ca și toți cei de la guvernare, de aceste creșteri la gaz, la căldură și la multe altele. Cred că ar fi timpul să vină și mulți alți oameni, fie din partidele politice parlamentare, extraparlamentare, oameni de bună credință. (…) Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie”, a transmis Ion Ceban într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Amintim că Energocom a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru gazele naturale de la 20,30 lei la 26,25 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA. Potrivit proiectului de decizie al ANRE, însă, tariful ar urma să crească până la 26,14 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA.

ANRE va examina proiectul de decizie privind noul tarif pe 28 septembrie.

Începând cu 1 septembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova achită 20,30 lei pentru un metru cub de gaze naturale, inclusiv TVA. Tariful anterior era de 14,42 lei pentru un metru cub.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: