Deputații de toate nivelurile din Găgăuzia, convocați într-o adunare generală: „Chișinăul nu respectă statutul special al autonomiei”
Full Article 3 minutes read

Deputații de toate nivelurile din Găgăuzia, convocați într-o adunare generală: „Chișinăul nu respectă statutul special al autonomiei”

Găgăuzia este în pregătiri pentru Congresul deputaților de la toate nivelurile. A avut loc o ședință a comitetului de organizare a evenimentului. Congresul este planificat pentru 27 și va avea „o singură întrebare” pe ordinea de zi. 

Pe 23 mai, la Comrat, a avut loc o ședință a comitetului de organizare pentru desfășurarea Congresului. Decizia de a organiza un congres a fost luată la ședința Adunării Populare din Găgăuzia din 16 mai, scrie grt.md.

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei Dmitrii Konstantinov a spus că pe ordinea de zi „este o singură întrebare – despre competențele, pe care centrul nu le respectă care este garantul, potrivit articolului 20 din legea „Cu privire la un statut juridic special””.

„Noi mai putem privi aceste lucruri”, a menționat Konstantinov. 

Congresul deputaților de la toate nivelurile este planificat pentru 27 mai. Acesta va avea loc în clădirea Casei de Cultură din Comrat.

***

Amintim că Adunarea Populară a Găgăuziei s-a întrunit pe 16 mai în ședință extraordinară, pentru a recunoaște rezultatele alegerilor pentru funcția de bașcan. Deputații locali au declarat că nu au încredere în Curtea de Apel, care trebuie să valideze alegerile și nici în autoritățile centrale. Aceștia au mai spus că Evghenia Guțul a câștigat onest scrutinul electoral și că o recunosc în calitate de bașcan.

S-a întâmplat după ce, în după-amiaza zilei de 16 mai, CNA și procurorii anticorupție au desfășurat percheziții la Comisia Electorală de la Comrat. Potrivit CNA, temei al acțiunii de ridicare constituie bănuiala rezonabilă privind includerea în listele alegătorilor a persoanelor decedate și aflate în afara țării și votarea din numele acestora.

Amintim că oamenii legii au inițiat recent un dosar penal pe faptul coruperii alegătorilor din Găgăuzia de către Partidul „ȘOR” în favoarea Evgheniei Guțul. Reprezentanți din cadrul formațiunii sunt acuzați că ar fi oferit câte 15 mii lei pentru fiecare persoană care determina alte 30 de persoane să o voteze pe Guțul la funcția de bașcan.

Guțul s-a confruntat în turul doi al alegerilor cu Grigorii Uzun, candidat susținut de PSRM. După rezultatele prezentate de organul electoral local, Uzun și-a recunoscut înfrângerea.

Pe 22 mai, Curtea de Apel Comrat a validat alegerile din Găgăuzia. Precizăm că decizia Curții de Apel Comrat nu este definitivă, aceasta poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: