voicu
Максим Андреев, NewsMaker

Deputații Platformei DA au depus o moțiune simplă împotriva ministrului Pavel Voicu

Deputatul Dinu Plîngău a prezentat în plenul parlamentului argumentarea moțiunii simple înaintate împotriva ministrului de interne, Pavel Voicu, de fracțiunea Platforma DA și susținută de PAS. Textul moțiunii a fost transmis regulamentar președintei parlamentului și urmează a fi dezbătut în ședința în plen.

Moțiunea de cenzură se bazează pe acuzațiile aduse Ministrului de Interne pentru „tolerarea grupărilor paramilitare din stânga Nistrului”, pornind de la cazurile de răpire a cetățenilor moldoveni de către aceste structuri.

De asemenea, în moțiune se face referire la nivelul înalt de corupție din cadrul MAI.

Autorii moțiunii nu cer demisia ministrului, ci doar convocarea  acestuia în parlament pentru a prezenta un raport la subiectele respective.

În ajun, deputatul Platformei DA Chiril Moțpan a argumentat necesitatea depunerii moțiunii de cenzură în contextul protestelor desfășurate de un grup de veterani ai războiului de la Nistru.

 

Conform Regulamentului parlamentului, moţiunea simplă poate fi iniţiată de cel puţin 15 deputaţi. Potrivit procedurii, textul moțiunii simple trebuie înaintat președintelui parlamentului și urmează în decurs de 14 zile să fie supus dezbaterilor în legislativ.

Vă rugăm să ne susțineți cu un like la pagina noastră de Facebook.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

SKILLET ajunge pentru prima dată la Chișinău, în cadrul turneului european „After the Storm”

Trupa americană de rock SKILLET va concerta pentru prima dată la Chișinău, pe 25 iulie 2027, în cadrul turneului european „After the Storm”. Evenimentul va avea loc la Arena Chișinău și promite o seară dedicată iubitorilor de rock și hard rock.

Nominalizată la premiile GRAMMY și cu 22 de discuri de platină, SKILLET este una dintre cele mai cunoscute trupe rock din lume. Formația revine în Europa cu o serie de concerte exclusive programate pentru luna iulie 2027, iar Chișinăul se numără printre destinațiile incluse în turneu.

Concertul va oferi publicului ocazia de a asculta live piesele care au consacrat trupa pe scena internațională, într-un show caracterizat de energie, sonorități puternice și o producție live impresionantă.

Evenimentul este programat pentru 25 iulie 2027, la Arena Chișinău, situată pe strada Calea Orheiului 130. Accesul publicului va începe la ora 18:00, iar concertul va începe la ora 20:00.

Biletele sunt disponibile pe LiveTickets.md

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: