Copiii și tinerii cu vârsta de până la 25 de ani cu diabet zaharat de tip 1 vor beneficia de senzori pentru monitorizarea continuă a glicemiei. Dispozitive vor fi compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM).
Consiliul pentru dispozitive medicale compensate a decis, în cadrul ședinței din 28 mai, completarea listei de dispozitive medicale compensate.
Potrivit estimărilor specialiștilor, aproximativ 600 de pacienți vor beneficia anual de aceste tehnologii moderne, pentru care vor fi alocate aproximativ 25 de milioane de lei din fondurile de asigurare medicală obligatorie. Costul anual per beneficiar va depăși 43 000 de lei.
Pacienții vor avea posibilitatea să aleagă în farmaciile contractate de Compania Națională de Asigurări în Medicină unul din cele trei modele de senzori autorizați de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) și incluși în lista dispozitivelor medicale compensate.
Totodată, alți producători de astfel de dispozitive medicale pot depune dosare pentru autorizare la AMDM și, respectiv, pentru includerea produselor spre compensare.
Dreptul de prescriere a senzorilor pentru monitorizarea continuă a glicemiei îl vor avea medicii de familie și medicii endocrinologi.
Conform Ministerului Sănătății, monitorizarea continuă a glicemiei reprezintă una dintre cele mai moderne și eficiente metode de control al diabetului zaharat de tip 1, oferind posibilitatea monitorizării permanente a nivelului glicemiei fără înțepături repetate. Utilizarea senzorilor contribuie la prevenirea episoadelor severe de hipoglicemie și hiperglicemie, reduce riscul complicațiilor și îmbunătățește controlul bolii, precum și calitatea vieții pacienților, oferind mai multă siguranță atât copiilor și tinerilor, cât și familiilor acestora.