realitatea.md

Din 1 octombrie, coletele din China ar putea fi taxate cu 20%. Ministrul Finanțelor: „Sperăm că nimeni nu va simți nimic”

Coletele comandate de pe platforme internaționale precum Temu, Shein sau AliExpress ar putea fi taxate începând cu 1 octombrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, la TV8. Potrivit oficialului, măsura nu presupune introducerea unei taxe noi, ci eliminarea facilității care permite în prezent importul fără TVA al coletelor cu o valoare de până la 150 de euro. Gavrilița speră că măsura nu va avea un impact semnificativ asupra cumpărătorilor.

„TVA-ul trebuie să fie unul pentru toți și pentru orice import. Faptul că a existat acest plafon de până la 150 de euro nu era o problemă până când am ajuns la situația actuală cu comerțul electronic internațional. Foarte mulți producători locali se întreabă, pe bună dreptate, de ce ei plătesc salarii, taxe, creează condiții, iar cel care cumpără direct pur și simplu nu plătește nimic”, a declarat ministrul.

Potrivit lui Gavriliță, problema nu este specifică doar Republicii Moldova, dar tuturor statelor, inclusiv Uniunea Europeană.

„Dacă un camion va trece frontiera fără să plătească taxe, toți vor înțelege că este contrabandă. Dar dacă zeci de mii de colete vor trece granița fără să plătească taxe, este normal? TVA se achită pentru fiecare import. Dacă importul are loc foarte mult prin e-commerce, dăunăm economiei și nouă înșine. Nu trebuie să ne plângem, trebuie să înțelegem că așa este corect”, a mai explicat oficialul.

Potrivit ministrului, cota aplicată va fi TVA-ul standard de 20%. Aceasta ar urma să se aplice începând cu această toamnă. Gavrilița a respins ideea că introducerea TVA va duce automat la scumpirea produselor cu 20 la sută.

„Prețul coletului trebuie să includă și TVA. Asta nu înseamnă că totul se va scumpi cu 20%, în niciun caz. Cum asta se va reflecta asupra prețului? Vedem deseori, atunci când facem cumpărături, reduceri de 30, 50, 80%. Deci, vânzătorii au suficiente marje pentru ca să introducă în preț și TVA, pentru ca prețurile să nu se schimbe foarte tare. 20% TVA este o cotă standard  și aceasta trebuie să fie normă pentru toți. Ar trebui să se aplice de la 1 octombrie. Sperăm că nimeni nu va simți nimic”, a mai declarat Andrian Gavrilița.

Precizăm că, în prezent, coletele cu o valoare de până la 150 de euro sunt scutite de TVA la import în Republica Moldova.

Discuțiile despre necesitatea eliminării acestei facilități au început la sfârșitul anului trecut, după ce deputatul PAS Radu Marian a declarat că „produsele irealist de ieftine” din China, cumpărate de cetățeni prin platforme internaționale, afectează vânzările agenților economici din Moldova și capacitatea acestora de a menține locuri de muncă. Victoria Belous, pe atunci ministra Finanțelor, declara că printre soluțiile propuse se numără reducerea pragului de neimpozitare cu TVA a coletelor sau introducerea unor taxe.

Pe 4 decembrie 2025, premierul Alexandru Munteanu a confirmat că vor fi impuse taxe pentru coletele de pe platformele online. Ulterior, ministrul finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat că autoritățile intenționează să aplice TVA, taxe vamale și o taxă pentru ambalaj pentru fiecare colet comandat din străinătate.

Termenul discutat anterior era de „cel târziu 1 iulie” 2026.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UE începe achiziția unui sistem antiaerian cu rază medie pentru Moldova. Când ar putea fi livrat?

Uniunea Europeană va începe, în următoarele săptămâni, procedurile de contractare, licitație și achiziție a unui sistem de apărare antiaeriană cu rază medie pentru Republica Moldova. Acesta va fi finanțat prin măsura de asistență în valoare de 120 de milioane de euro, aprobată în iulie prin Facilitatea Europeană pentru Pace. Comisia Europeană a precizat pentru TVR Moldova că implementarea măsurii a început deja, dar nu a indicat când va fi livrat sistemul.

„Implementarea acestei măsuri de asistență a început deja. Ne așteptăm ca următoarele etape – contractarea, licitația și achiziția – să înceapă în următoarele săptămâni. Între timp, echipamentele de apărare antiaeriană cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență EPF din 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție. Iar echipamentele de supraveghere aeriană, finanțate prin măsura de asistență din 2023, au fost deja livrate și contribuie la capacitatea Republicii Moldova de a monitoriza situația din spațiul aerian”, se declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, pentru TVR Moldova.

Precizările Bruxelles-ului vin după ce ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat, la începutul săptămânii, că un sistem integrat, capabil să detecteze și să distrugă ținte aeriene, ar putea ajunge în Republica Moldova abia peste aproximativ trei ani. Comisia Europeană nu a confirmat estimarea de trei ani și nici nu a oferit un alt termen pentru livrarea sistemului.

Până la procurarea sistemului cu rază medie, alte capacități de apărare aeriană finanțate anterior prin Facilitatea Europeană pentru Pace se află în diferite etape de implementare.

Potrivit Comisiei Europene, echipamentele antiaeriene cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență aprobate în 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție, iar echipamentele de supraveghere aeriană prevăzute în 2023 – au fost deja livrate.

Amintim, Instrumentul european pentru pace a fost instituit în martie 2021 pentru a finanţa toate acţiunile din cadrul politicii externe şi de securitate comune în domeniul militar şi în domeniul apărării, cu scopul de a preveni conflictele, de a menţine pacea şi de a consolida securitatea şi stabilitatea pe plan internaţional. În special, Instrumentul european pentru pace permite UE să finanţeze acţiuni menite să consolideze capacităţile statelor terţe şi ale organizaţiilor regionale şi internaţionale în ceea ce priveşte chestiuni militare şi de apărare.

În iulie, curent, UE a decis să acorde un ajutor în valoare de 120 de milioane de euro pentru consolidarea sistemului de apărare aeriană al Republicii Moldova.

Potrivit datelor Ministerului Apărării, de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, în februarie 2022, aproape 70 de drone și rachete au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, potrivit datelor Ministerului Apărării. Unele dintre acestea s-au prăbușit pe teritoriul țării.

Premierul Vasile Tofan a declarat, pe 9 septembrie, că numai în august 2026 au fost înregistrate 17 survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: