Din arest la domiciliu – la ședință în Parlament și la protest. Nesterovschi, acuzat de finanțarea partidelor din banii lui Șor, plasat sub control judiciar
Full Article 2 minutes read

Din arest la domiciliu – la ședință în Parlament și la protest. Nesterovschi, acuzat de finanțarea partidelor din banii lui Șor, plasat sub control judiciar

Deputatul Alexandr Nesterovschi, învinuit de corupere pasivă în proporții deosebit de mari și pregătirea finanțării partidelor politice din partea unui grup criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor, a scăpat de arestul la domiciliu. Parlamentarul a fost plasat sub control judiciar prin decizia Curții de Apel Chișinău, din 24 ianuarie. Informația a fost confirmată pentru NM de reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA).

„Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2024, a fost admis recursul avocaților și schimbată măsura preventivă aplicată lui Alexandr Nesterovschi din arest la domiciliu în liberarea provizorie sub control judiciar, pe un termen de 60 zile”, a precizat serviciul de presă al PA pentru NM.

Urmărirea penală în privința lui Nesterovschi a fost pornită în luna iunie 2023, iar dosarul – expediat în instanță pe 8 decembrie, același an. Parlamentarul este învinuit de corupere pasivă în proporții deosebit de mari și pregătirea finanțării partidelor politice din partea unui grup criminal organizat condus de Șor.

Amintim că Nesterovschi s-a aflat mai mult timp în arest preventiv în Penitenciarul nr.13, iar ulterior a fost eliberat în arest la domiciliu. Deputatul a fost surprins, pe 1 februarie, alături de colega sa Irina Lozovan, cercetată în același dosar, la ședința Parlamentului, precum și la protestul organizat de Partidul „Renaștere”, afiliat lui Șor, a cărui membru este, în fața Legislativului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: